INTRODUCERE

I. BISERICA LUI CRISTOS, CARE ESTE ÎN MOLDOVA

1. Credinţa din care trăieşte Biserica

§ 1. Biserica lui Cristos, care este în Moldova îi aduce mulţumire lui Dumnezeu care o cheamă să fie "popor adunat de unitatea Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt" (LG 4). Formată după imaginea Bisericii Universale, în ea şi cu ea, crede că, în Isus mort şi înviat, iubirea nemărginită a lui Dumnezeu le dăruieşte oamenilor viaţă şi mântuire. De asemenea, crede că Duhul lui Dumnezeu, prin Cuvânt şi sacramente, o constituie trup al lui Cristos, o uneşte în diversitatea carismelor, o edifică prin lucrarea multiformă a tuturor membrilor ei, o face "semn şi instrument al unirii intime cu Dumnezeu şi al unităţii întregului neam omenesc" (LG 1).

§ 2. Dieceza Romano-Catolică de Iaşi reprezintă, aici şi acum, aceeaşi taină a Bisericii, una, sfântă, catolică şi apostolică. Îşi mărturiseşte credinţa în comuniune cu Biserica răspândită pe toată faţa pământului, pe care Episcopul Romei o prezidează în caritate. Unită cu Episcopul ei, ia parte alături de celelalte Biserici locale la misiunea de a da mărturie în faţa lumii despre Evanghelia lui Isus Cristos.

§ 3. Biserica locală de Iaşi trăieşte şi speră, se roagă şi lucrează ca să-l cunoască tot mai mult pe Isus Cristos şi "puterea învierii lui" (Fil 3,10). Iubirea lui Dumnezeu o mântuieşte şi o reînnoieşte continuu şi îi dă curaj şi speranţă să continue misiunea pe care Domnul a încredinţat-o discipolilor săi. Prin proclamarea Cuvântului, celebrarea sacramentelor, mărturia vie în caritate, ea vesteşte şi transmite viaţa nouă adusă de Cristos înviat. Inima oricărei persoane, orice stare omenească, realitatea întreagă sunt părtaşe la această viaţă nouă şi de la ea primesc plinătatea harului şi a adevărului care luminează, mântuieşte şi transfigurează totul.

§ 4. Biserica locală de Iaşi - întrucât se recunoaşte împreună cu Biserica Universală "germenul şi începutul" (LG 5) împărăţiei lui Cristos pe pământ - aşteaptă veghind "ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui dreptatea" (2Pt 3,13). Ca "sacrament universal de mântuire" (LG 48), ţine trează în lume credinţa că, în Isus Cristos, nici o persoană nu este exclusă de la milostivirea lui Dumnezeu, nici o stare omenească nu este fără speranţă.

2. Memoria istorică

§ 1. Misterul de comuniune al Bisericii este trăit şi se manifestă în forma concretă şi vizibilă a comunităţii creştine. Prin evenimentele istoriei şi prin viaţa zilnică a oamenilor, puterea Duhului Sfânt a plăsmuit, prin credinţă, această comunitate creştină, care este Biserica locală de Iaşi. Ea are o istorie în care, dincolo de tensiuni şi dificultăţi, se vede continuitatea darului lui Dumnezeu. De-a lungul timpului, credinţa umilă şi tare a poporului lui Dumnezeu, precum şi dăruirea păstorilor ei au luminat viaţa acestei Biserici cu exemple concrete şi vii de caritate fraternă, de sfinţenie familială şi activitate socială.

§ 2. Recitind trecutul ei, Dieceza de Iaşi descoperă moştenirea lăsată de P.S. Nicolae-Iosif Camilli, primul ei Episcop. Încă de la început, acest vrednic păstor s-a străduit să organizeze viaţa pastorală a Diecezei de Iaşi, păstrând legătura strânsă cu Biserica Universală şi, mai ales, cu Suveranul Pontif. Astfel, principalele linii ale activităţii sale pastorale, care şi-au lăsat amprenta peste ani, au fost: deschiderea unui Seminar diecezan în vederea formării unui cler indigen, editarea unui catehism pentru catolicii din Moldova, ridicarea de noi biserici, grija pentru viaţa duhovnicească a preoţilor, strânsa legătură cu Scaunul Apostolic, orientarea pietăţii credincioşilor către sfânta Fecioară Maria prin recitarea sfântului Rozariu, vizita canonică în parohii, reorganizarea Diecezei etc.

§ 3. Găseşte, de asemenea, moştenirea P.S. Mihai Robu, primul Episcop ridicat din rândul clerului autohton. Acest fiu al Bisericii noastre locale a continuat activitatea predecesorilor săi, stabilind ca priorităţi: vizitarea canonică a comunităţilor catolice din Dieceză şi ridicarea de noi lăcaşuri de cult; grija faţă de Seminarul diecezan; dezvoltarea presei catolice; ajutorarea săracilor, orfanilor şi a victimelor de război.

§ 4. Acestor doi mari Episcopi li se adaugă Episcopul Anton Durcovici, care a condus Dieceza de Iaşi în vremurile tulburi ale instaurării regimului comunist în România. Iubirea faţă de Cristos şi Biserica sa l-a dus până la mărturia supremă, murind martir în închisoarea din Sighetu Marmaţiei. Îndemnurile sale înflăcărate de a rămâne credincioşi lui Cristos chiar şi în faţa persecuţiei, dar, mai ales, exemplul vieţii lui sfinte, constituie pentru noi, astăzi, un far şi o busolă de orientare a vieţii creştine.

§ 5. Alături de aceste mărturii luminoase, Biserica locală de Iaşi îşi aminteşte de jertfa celorlalţi păstori, preoţi şi credincioşi laici care au ştiut să-şi ofere întreaga viaţă pentru a creşte în iubirea lui Cristos şi pentru a-şi apăra credinţa, mai ales în vremurile tulburi.

3. Necesitatea convertirii

§ 1. Această moştenire preţioasă tradiţiei noastre este purtată "în vase de lut" (cf. 2Cor 4,7). Drumul Bisericii Romano-Catolice din Moldova este marcat şi de slăbiciuni şi greutăţi, de şovăieli şi nesiguranţe. Misterul păcatului, care lucrează în istoria lumii, se insinuează şi în viaţa ei.

§ 2. Biserica locală de Iaşi recunoaşte că, în istoria ei concretă, zilnică, nu a ascultat întotdeauna cu atenţie şi fidelitate Cuvântul lui Dumnezeu. Realizările ei nu au corespuns întotdeauna intenţiilor pe care şi le-a propus.

§ 3. Mântuită prin har, Biserica Romano-Catolică din Moldova este conştientă de necesitatea unei permanente convertiri, care îi cere să asculte cu atenţie şi disponibilitate cererile diferitelor persoane şi să facă o lectură şi o interpretare corectă a situaţiilor în care trăiesc membrii ei. De aceea, primeşte cu mulţumire imboldurile spre o reînnoire autentică ce îi vin de la Duhul Sfânt, care nu o părăseşte niciodată în istorie.

II. MISIUNILE ACTUALE

4. Timpul pe care îl trăim

Timpul pe care îl trăim este caracterizat ca un "timp de criză", adică un timp în care lipsesc perspectivele istorice şi se constată o preocupare faţă de bunurile materiale. Astfel, există riscul de a adormi conştiinţa într-o bucurie egoistă faţă de ceea ce se posedă, uitând de nevoia unor alegeri curajoase şi austere. Totodată, timpul pe care îl trăim este un timp de har, dăruit nouă, oamenilor, de Dumnezeu, ca să-l recunoaştem ca Domn al vieţii şi istoriei. În complexitatea istoriei, lumina Învierii ne ajută să cuprindem în unitate speranţele pământeşti şi cele cereşti, care dau gust existenţei umane în integralitatea ei.

5. Datoria evanghelizării

Timpul pe care îl trăim este şi un "timp potrivit" să dăm mărturie despre Evanghelie (cf. 2Cor 6,2). Speranţa creştină ţine mereu vie această convingere, chiar şi în situaţiile de rătăcire ale epocii actuale. Evenimentele, aşteptările, proiectele şi preocupările lumii de astăzi constituie contextul în care Evanghelia poate fi vestită ca promisiune de viaţă. Evanghelia ne dă puterea să stăm de veghe în acest timp al nostru. Duhul Sfânt continuă să ne inspire în alegerile pe care le avem de făcut pe drumul atât de agitat al existenţei creştine. Evanghelizarea, ca acţiune de vestire a iubirii Tatălui, care s-a revelat în istoria lui Isus, constituie misiunea plină de bucurie a fiecărui credincios şi a fiecărei comunităţi.

6. Forma evanghelizării

§ 1. Cuvântul Evangheliei este ca o sămânţă pusă în viaţa zilnică a poporului şi care aduce rod în întâlnirea credincioşilor cu ceilalţi oameni. Creatorul lumii a sădit în inima oricărui om aspiraţia spre valori umane mari şi universale, precum şi spre originea şi izvorul acestor valori, care este Cristos. În inima sa, creştinul păstrează bogăţia de viaţă a Botezului, chiar dacă, uneori, poate să pară ca un tezaur neglijat sau uitat. Prin urmare, inima omului trebuie să constituie centrul şi punctul de referinţă al oricărei acţiuni pastorale.

§ 2. Întâlnirea omului cu Dumnezeu este o aventură misterioasă, însă harul lui Dumnezeu precedă şi însoţeşte întotdeauna dorul neliniştit din inima omului după o dreptate mai mare. Drumurile ce se deschid în faţa lucrării de evanghelizare sunt multe. Uneori, ea trebuie să intuiască aspiraţia ce se ridică, poate încă secretă, din inima oricărui om; alteori, trebuie să-i însoţească paşii încă nesiguri; să vină în întâmpinarea cererilor sale, chiar confuze, fără a ascunde adevărul creştin; să înţeleagă avertismentul salutar prezent în criticile chiar disperate; în sfârşit, să refacă urmele poate şterse ale unui creştinism doar tradiţional; să întărească hotărârile acelora care îl urmează pe Domnul cu sinceritatea inimii.

§ 3. Prin urmare, acţiunea pastorală modelează formele şi structurile ecleziale, pentru ca, în Biserică, orice om să-l poată întâlni personal pe Cristos, să-l cunoască şi să-l urmeze pe un drum spiritual simplu şi accesibil tuturor. Activitatea pastorală, aşadar, se profilează ca o grijă atentă faţă de formarea conştiinţelor.

§ 4. Vestirea Evangheliei trebuie să aibă în vedere şi o altă exigenţă: evanghelizarea săracilor (Lc 4,18). De fapt, încă de la început, evanghelizarea săracilor a constituit piatra de încercare a oricărui plan creştin. Deşi reprezintă semnul tot mai dramatic al crizei prin care trece societatea umană, totuşi săracii poartă în ei înşişi o cerere de viaţă care priveşte esenţialul şi ridică întrebarea despre adevăratele valori ale omului. Datorită implicării pe care o cere, chiar dacă uneori poate fi incomod, "a sta cu cei din urmă" din societate este o modalitate de a verifica autenticitatea operei de evanghelizare.

7. Locurile evanghelizării

§ 1. Adevărul Evangheliei cere să fie mărturisit în locurile în care oamenii trăiesc şi mor, suferă şi se bucură. Aceasta înseamnă că este nevoie să promovăm o atitudine plină de umanitate faţă de evenimentele naşterii şi morţii şi să lucrăm pentru ca această atitudine să fie restabilită acolo unde lipseşte sau este compromisă. Trebuie să înţelegem mai bine ce înseamnă a primi viaţa încă de la începutul ei şi ce presupune a te îngriji de viaţă până în ultima ei clipă. Familia ascunde în ea comori de umanitate şi de har ce aşteaptă să fie recuperate, ca să apară clar rolul ei fundamental în ce priveşte creşterea persoanei şi buna convieţuire socială. O grijă asemănătoare este cerută de educaţia copiilor şi a tinerilor, pentru ca fiecare să-şi poată maturiza, în deplină libertate şi cu o conştiinţă responsabilă, propria vocaţie şi activitate profesională, în care se exprimă şi se consumă o mare parte din istoria persoanelor şi a lumii.

§ 2. Acţiunea de evanghelizare trebuie să ţină seama de faptul că adevărul Evangheliei nu poate fi mărturisit decât în contextul condiţiilor în care oamenii îşi duc viaţa. Dacă ar fi să definim profilul actualei situaţii sociale şi culturale, ne apare imediat imaginea "complexităţii". Într-adevăr, fenomenele ce caracterizează momentul actual nu sunt doar multiple şi întrepătrunse, ci prezintă în ele însele bogăţii şi riscuri. Această complexitate socială constituie o mare provocare pentru vestirea Evangheliei. Una dintre îndatoririle dintotdeauna ale lucrării de evanghelizare a fost să se înscrie în drumul comun al omenirii şi să valorifice tot ce apare ca bun în lumina Evangheliei. Această misiune este cu atât mai urgentă astăzi, când asistăm la o transformare rapidă şi profundă a valorilor omenirii.

§ 3. Făcând aceasta, avem speranţa că vom putea reface ruptura apărută la mulţi creştini de astăzi între "credinţa pe care o mărturisesc şi viaţa de toate zilele" şi care "trebuie socotită printre erorile cele mai grave ale vremurilor noastre" (GS 43). Este, totodată, modul în care putem da un răspuns la chemarea, astăzi vie în Biserică, de a lucra la o "nouă evanghelizare".

8. Obiectivele fundamentale

§ 1. Direcţia pe care Biserica Catolică din Moldova vrea să o imprime propriului drum de evanghelizare poate fi sintetizată astfel: să formeze comunităţi ce trăiesc Evanghelia în simplitate şi bucurie.

§ 2. Premisa şi condiţia fundamentală pentru îndeplinirea acestui obiectiv este formarea credincioşilor la o credinţă adultă. Această formare cere trecerea de la o credinţă trăită din obişnuinţă la o credinţă care să fie o alegere personală, luminată, convinsă, mărturisitoare. Această credinţă, celebrată şi împărtăşită în liturgie şi în caritate, hrăneşte şi întăreşte comunitatea ucenicilor Domnului pe care o zideşte ca Biserică misionară şi profetică. Creştinul adult, care aderă printr-o alegere personală şi convinsă la misterul lui Cristos, trebuie să ofere şi altora motivele pentru care crede şi face parte din Biserică; de asemenea, trebuie să fie prezent cu un stil creştin în lumea culturii, în structurile publice, în realităţile sociale, în mediul politic.

9. Direcţii de intervenţie

§ 1. Opera de evanghelizare se desfăşoară în cadrul iniţiativelor şi situaţiilor vieţii creştine. Perspectivele enunţate sunt propuse în formele pe care misiunea Bisericii o asumă, de fapt, în istorie.

§ 2. Biserica Romano-Catolică din Moldova trebuie să facă faţă unei duble îndatoriri. Pe de o parte, în pofida dispersării în multele iniţiative şi preocupări zilnice, trebuie să recupereze viziunea de ansamblu, viziune ce ajută la o mai bună înţelegere a direcţiei întreprinse. Pe de altă parte, trebuie să pătrundă în adâncul evenimentelor şi problemelor, pentru ca evocarea idealului să nu ducă la o repetare ineficace.

§ 3. În special, construirea unor comunităţi creştine autentice, care în trăirea prezentului lasă să se întrevadă fidelitatea faţă de origini, cere ca modelul de Biserică ce le plăsmuieşte imaginea să se regăsească în gesturile, instituţiile, persoanele care constituie comunitatea eclezială; să se exprime în atitudinile cerute de atenţia faţă de experienţa religioasă a omenirii; să inspire datoriile ce le revin din faptul de a fi martore ale speranţei creştine în comunitatea umană.

§ 4. Intrând în adâncul problemelor, se întâlnesc diferite forme asumate de viaţa bisericească. Deoarece sunt produsul a diferiţi factori, va fi necesar să se evalueze transparenţa lor evanghelică. Este momentul verificării, ce are ca punct de referinţă programele pastorale. Dar este şi momentul reformulării intenţiilor: sunt precizate direcţiile de mers; sunt introduse priorităţile de care trebuie ţinut cont; sunt semnalate sectoarele care necesită o explorare mai bună. Din acest cadru de ansamblu sunt prezentate în continuare trăsăturile principale.

III. PERSPECTIVE PASTORALE

A. IDENTITATEA ŞI MISIUNEA BISERICII ROMANO-CATOLICE DIN MOLDOVA

10. Transmiterea credinţei: evanghelizarea şi catehizarea

§ 1. Credinţa se naşte din ascultarea deschisă şi sinceră a Cuvântului şi exprimă răspunsul personal al omului la acest Cuvânt. Creştinul, obligându-se în mod liber să trăiască în conformitate cu Evanghelia lui Isus Cristos, se obligă şi să o vestească. Cuvântul, întrucât dă naştere şi presupune convertirea inimii, constituie nucleul şi paradigma fundamentală a acţiunii pastorale. Diferitele situaţii şi evenimente sunt înţelese în lumina adevărului, descoperit de ascultarea Cuvântului. Căutarea acelei dreptăţi proclamate de Cuvântul lui Dumnezeu orientează existenţa zilnică şi convieţuirea socială.

§ 2. Deoarece Sfânta Scriptură este locul unic şi privilegiat al apropierii de Cuvânt, se cere ca ea să fie cunoscută şi trăită. Totodată, se scoate în evidenţă importanţa vestirii, în toate formele sale: kerigmatice, omiletice, catehetice, dar şi în altele pe care le-a plăsmuit tradiţia creştină şi cărora trebuie să li se restituie o vitalitate reînnoită în cadrul coordonatelor culturale de astăzi. În plus, este păstrată o deschidere şi faţă de acele forme care, în Duhul Sfânt, pot fi în mod creativ construite.

11. Liturgia

§ 1. În celebrarea liturgică, Biserica retrăieşte lucrarea minunată a mântuirii, săvârşită de Tatăl prin Isus Cristos, în Duhul Sfânt. Euharistia redă în mister acest izvor din care Biserica se adapă în timpul pelerinajul ei. În Euharistie, creştinul descoperă fundamentul asemănării sale cu Isus Cristos şi al vieţii fraterne trăite în iubire.

§ 2. Grija faţă de această valoare sacramentală a vieţii creştine se exprimă nu numai în celebrarea demnă a Euharistiei şi a celorlalte sacramente, ci, mai ales, în înţelegerea lor exactă, care merge de la celebrarea ritului la unirea vitală cu Isus Cristos, în sensul aderării la viaţa lui, ca principiu real şi normă ideală a existenţei creştine. De asemenea, ea se exprimă în valorificare timpului celebrării şi a limbajului său, în propunerea rugăciunii creştine şi în aprecierea corectă a religiozităţii populare. În special, Biserica noastră este solicitată să-i formeze în mod constant pe membrii ei, pentru ca fiecare membru şi fiecare comunitate să poată înţelege momentul celebrării în toată bogăţia sa simbolică.

§ 3. Schimbarea contextului cultural în care trăim determină Biserica noastră locală să acorde o mai mare atenţie iniţierii creştine. Este vorba despre drumul care îi ajută pe credincioşi să devină creştini prin diferite etape şi momente (catehetice, liturgice şi experienţiale) şi care trebuie aplicat în funcţie de situaţiile specifice ale creştinilor.

12. Misiunea Ad gentes - la popoare şi colaborarea între Biserici

Biserica Catolică din Moldova trăieşte împreună cu Biserica Universală coresponsabilitatea evanghelizării popoarelor. Această participare se actualizează în colaborarea cu Bisericile răspândite în lume, mai ales cu acelea care se află în arii geografice unde nu s-a ajuns încă la o operă de evanghelizare adecvată, şi în grija de a face să crească sensibilitatea misionară ad gentes în fiecare comunitate creştină.

13. Ecumenism şi dialog interreligios

Grija faţă de Evanghelie îndeamnă Biserica Catolică din Moldova să împărtăşească propria slujire a Domnului şi a fraţilor cu acele Biserici şi comunităţi creştine cu care are în comun pe unicul Domn, aceeaşi Evanghelie, acelaşi Botez. De aceea, este conştientă de chemarea de a se deschide, în speranţă, drumului ecumenic, consolidând şi promovând momente de autentică fraternitate cu celelalte Biserici şi comunităţi creştine.

Biserica Catolică din Moldova reînnoieşte memoria legăturii spirituale profunde a creştinilor cu "neamul lui Abraham" (NA 4). Autoconştiinţa creştină şi însuşi drumul ecumenic presupun rădăcina ebraică (cf. Rom 11,16-18). Biserica, de fapt, în virtutea originilor sale, are un raport intrinsec, permanent şi special cu poporul ebraic. De aceea, trebuie promovate cunoaşterea tradiţiei sale şi relaţiile de prietenie şi colaborare frăţească cu comunităţile evreieşti prezente pe teritoriul Diecezei.

Creşterea fenomenului migraţiei a intensificat recent contactul cu persoane ce provin din alte tradiţii religioase. Comunitatea creştină simte exigenţa de a înţelege în profunzime ce anume comportă responsabilitatea pentru vestirea Evangheliei în acest context în schimbare. O întăreşte, în acest angajament al său, convingerea ce izvorăşte din credinţă şi care o invită să accepte ca un reflex al "Adevărului ce luminează pe toţi oamenii" (NA 2) tot binele semănat în inima oricărei persoane şi în diferitele tradiţii religioase.

B. FORME DE TRĂIRE A VIEŢII DE CREDINŢĂ ÎN BISERICA ROMANO-CATOLICĂ DIN MOLDOVA

14. Slujitorii hirotoniţi

§ 1. Slujirea Episcopului face prezentă şi realizează legătura comuniunii ecleziale. În jurul slujirii sale, creşte şi se organizează participarea credincioşilor la viaţa Bisericii. Fiecare botezat acţionează în Biserică în comuniune cu toţi ceilalţi, iar comunitatea creştină, în ansamblul ei, se consolidează prin aportul responsabil al fiecărui membru al ei.

§ 2. În virtutea ordinului sacru, preoţii şi diaconii sunt colaboratorii preeminenţi şi necesari ai slujirii Episcopului. Cu privire la preot, sunt precizate diferitele configurări instituţionale şi trăirea sa spirituală şi sunt arătate modalităţile de exercitare a slujirii sale. O atenţie specifică este rezervată formării preotului, atât în timpul exercitării slujirii, cât şi în timpul pregătirii în Seminarul diecezan.

15. Persoanele consacrate

Mărturia dată de vocaţiile ce au o consacrare specială constituie o actualizare exemplară a radicalismului evanghelic, un dar pe care Biserica noastră îl recunoaşte şi îl primeşte cu bucurie şi cu recunoştinţă de la Duhul Sfânt.

16. Credincioşii laici

În cadrul acestui orizont, figura credinciosului laic exprimă aspiraţia spre sfinţenie în situaţiile obişnuite ale vieţii. Aprecierea varietăţii darurilor şi a vocaţiilor, responsabilitatea specifică a laicului cât priveşte misiunea Bisericii în lume, crearea condiţiilor oportune pentru formarea conştiinţei creştine, prezenţa grupurilor ecleziale constituie tot atâţia poli de referinţă pentru a-i înţelege mai bine profilul.

17. Căsătoria şi familia

Familia este subiectul viu, cu o misiune specifică în Biserică. Atenţia de care are nevoie familia în timpul constituirii sale şi valorificarea responsabilităţilor tipic familiale reprezintă axul unei pastoraţii a familiei în măsură să prezinte vocaţia familiei creştine ca formă a existenţei creştine.

18. Structurile ecleziale diecezane

§ 1. Din Euharistie, punct culminant al iniţierii creştine, se naşte comunitatea ca manifestare vizibilă a comuniunii ce îşi are originea în Sfânta Treime, iar forma, în viaţa conformă cu Isus Cristos. Pornind de la acest principiu fundamental, comunitatea eclezială se dezvoltă în forme diferite. Multiplele chipuri sub care se prezintă comunităţile creştine sunt, fiecare în felul ei şi cu caracteristicile proprii, o actualizare a misterului mântuirii într-un loc şi într-un context uman determinat.

§ 2. În lumina acestei bogăţii multiforme trebuie înţeleasă comuniunea şi coresponsabilitatea tuturor credincioşilor în ce priveşte viaţa Bisericii. O asemenea perspectivă, alături de cea misionară, reprezintă notele caracteristice ale vieţii parohiei, ca loc fundamental şi obişnuit, chiar dacă nu unic, al activităţii pastorale. Tot în această perspectivă, de participare şi coresponsabilitate în conducerea Diecezei, sunt considerate organismele şi structurile diecezane.

C. SECTOARE ALE ACTIVITĂŢII PASTORALE ÎN BISERICA ROMANO-CATOLICĂ DIN MOLDOVA

19. Pastoraţia copiilor şi a tinerilor

§ 1. Comunitatea creştină acordă o atenţie deosebită unor momente din viaţa fiecărei persoane şi unor circumstanţe şi situaţii ale existenţei umane, ce necesită o grijă pastorală specifică. În acest mod, ea trăieşte misterele fundamentale ce o deosebesc şi exprimă imaginea unei Biserici ce se lasă mereu plăsmuită de fidelitatea faţă de Domnul ei.

§ 2. Capacitatea de a veni în întâmpinarea copiilor şi a tinerilor şi de a promova întâlnirea personală a fiecăruia dintre ei cu Evanghelia este foarte importantă pentru o comunitate creştină. Biserica Catolică din Moldova doreşte să-şi asume această misiune educativă, precum şi modalităţile prin care ea poate fi actualizată concret, în continuitate cu propria tradiţie.

20. Pastoraţia unor categorii speciale de credincioşi

§ 1. Schimbarea condiţiilor demografice şi sociale, cu o mai largă prezenţă a persoanelor în vârstă în comunităţile noastre, cere Bisericii Catolice din Moldova să reia şi să-şi reînnoiască grija faţă de aceşti fraţi mai în vârstă, susţinându-i în situaţia lor şi favorizând recunoaşterea "carismei longevităţii".

§ 2. Grija faţă de omul ce suferă cere atât implicarea fiecărei comunităţi parohiale în favoarea celor bolnavi, cât şi exigenţa ca întreaga comunitate diecezană să confirme şi să reînnoiască structuri pastorale specifice ale prezenţei creştinilor în domeniul sănătăţii.

§ 3. Militarii, deţinuţii şi persoanele toxicodependente sunt categorii speciale de credincioşi, care cer din partea Bisericii locale să activeze structuri şi mijloace pastorale specifice.

21. Pastoraţia migranţilor

Fenomenul migraţiei, care priveşte şi regiunea noastră, cere o grijă deosebită din partea Bisericii locale, pentru ca, printr-o pastoraţie adecvată a celor plecaţi, să ştie să răspundă la provocările ce derivă din acest nou fenomen.

22. Instruirea şi educaţia catolică în şcoală

Relevanţa educativă a instituţiei şcolare interpelează Biserica şi cere o misiune de slujire şi de mărturie a Bisericii în cadrul şcolii. În ce priveşte această preocupare educativă, sunt subliniate ambianţele instituţionale relevante şi perspectivele fundamentale.

23. Biserica şi mass-media

Instrumentele de comunicare socială nu pot rămâne străine misiunii de evanghelizare a Bisericii. Biserica Catolică din Moldova se întreabă despre propriile capacităţi de a sta în câmpul comunicării sociale şi despre provocările salutare pe care această lume le adresează formelor concrete ale slujirii sale.

24. Slujirea carităţii şi bunurile economice

§ 1. Disponibilitatea de a se pune în slujba fraţilor este semnul distinctiv al comunităţii creştine. În această lumină, primeşte forţă şi autenticitate grija creştină faţă de om. "A deveni aproapele cuiva" se exprimă în gestul primirii cordiale şi efective a oricărei persoane în situaţiile concrete ale existenţei sale. Slujirea carităţii porneşte de la adevărul Evangheliei şi, prin mărturia vieţii, devine o confirmare a mesajului evanghelic în ochii decepţionaţi ai multora.

§ 2. De aceea, urgenţa carităţii trimite, în acelaşi timp, la condiţiile şi roadele vieţii creştine. Slujirea caritativă a aproapelui se poate face în multe moduri. Comuniunea frăţească şi deschiderea solidară faţă de cel sărac sunt răspunsul la iubirea lui Dumnezeu care ne-a dat totul în Fiul său, şi sunt ele însele realităţi evanghelizatoare. În această lumină, trebuie văzută şi gestionarea bunurilor economice şi culturale, care se află în slujba vieţii şi a misiunii întregii comunităţi.

IV. PE URMELE DOMNULUI

25. Biserica apostolilor

§ 1. În drumul său către împărăţia veşnică, Biserica trăieşte din promisiunea lui Dumnezeu în Isus Cristos, pecetluită de darul Duhului Sfânt. De-a lungul istoriei, Duhul nu încetează să-i sugereze Bisericii ceea ce este conform voinţei Domnului.

§ 2. Cu această speranţă, Sinodul indică alegerile şi perspectivele care astăzi apar mai relevante şi mai semnificative. Convinsă de distanţa care încă poate să mai existe între dorinţele exprimate şi obiectivele preconizate în timpul adunărilor sinodale, Biserica Catolică din Moldova recunoaşte că normele sinodale de faţă au poate nevoie de ulterioare precizări şi îmbunătăţiri. Totuşi, ea ştie că aceste precizări nu pot fi trecute cu vederea, ci trebuie să fie primite cu o disponibilitate sinceră şi cordială, pentru ca obiectivul fidelităţii ei faţă de Domnul şi Evanghelia sa să se poată realiza mai bine în istorie. Prin urmare, propune cu autoritate fiecărei comunităţi şi tuturor credincioşilor conţinuturile exprimate aici. Lor le revine misiunea de a le aplica cu fidelitate şi creativitate în propria existenţă cotidiană, pentru ca cuvântul Evangheliei să ajungă la inima fiecărui om ca un Cuvânt al vieţii, al mântuirii şi al libertăţii.

§ 3. Biserica Catolică din Moldova îşi continuă astfel propriul drum, ascultând de Domnul ei, care îi cere să "înainteze cu curaj în larg". În acest drum, ea este întărită de exemplul comunităţii apostolice, care, primind cu o inimă rugătoare darul Duhului Sfânt, dobândeşte puterea de a celebra memoria Domnului ei, de a trăi unitatea în caritate, valorificând pluralitatea carismelor, de a-l mărturisi pe Cristos cel înviat până la marginile lumii. Este susţinută de comuniunea frăţească cu toate Bisericile, mai întâi de toate cu Biserica Romei, în fruntea căreia se află Suveranul Pontif, garant al adevărului şi al unităţii. Îi dă încredere sfânta Fecioară Maria, model preaînalt de credinţă, care, "în iubirea ei maternă, are grijă de fraţii Fiului său, care sunt încă pe cale şi ameninţaţi de primejdii şi strâmtorări, până ce vor fi duşi în patria fericită" (LG 62).

» înapoi la cuprins «