Capitolul XVI

BUNURILE ECONOMICE ŞI ADMINISTRAREA LOR

I. PRINCIPII GENERALE

409. Biserica şi bunurile vremelnice

Biserica, societate pământească şi spirituală, are nevoie de bunuri materiale pentru a-şi îndeplini misiunea, chiar dacă împărăţia lui Dumnezeu nu este din lumea aceasta, deoarece trăieşte şi lucrează în lume, ea este supusă condiţionărilor vieţii pământeşti. "Lucrurile pământeşti şi acelea care, în condiţia umană, depăşesc această lume sunt strâns legate între ele, şi însăşi Biserica se foloseşte de cele vremelnice, în măsura cerută de propria ei misiune" (GS 76). Principiul evanghelic de sărăcie şi dezlipire de bunurile vremelnice - valabil nu numai pentru fiecare credincios, ci şi pentru orice formă de viaţă comunitară şi pentru însăşi instituţia ecleziastică - cere ca Biserica să exercite dreptul de a dobândi, poseda şi folosi bucuri vremelnice într-un stil de sobrietate, evitând recurgerea la mijloacele disproporţionate sau care nu sunt necesare pentru scopurile specifice pentru care sunt destinate.

410. Finalitatea bunurilor vremelnice

Finalităţile pentru care Biserica foloseşte bunurile vremelnice sunt îndeosebi următoarele:

a) grija faţă de necesităţile cultului divin;

b) opera de evanghelizare, cu atenţie specială faţă de educaţia creştină a tinerilor şi adulţilor, faţă de cooperarea misionară şi promovarea culturală;

c) realizarea operelor de caritate, în special în slujirea săracilor, bolnavilor, persoanelor în vârstă;

d) grija faţă de întreţinerea onestă a clerului şi a celorlalţi slujitori;

e) promovarea formelor de solidaritate între comunităţile ecleziale, în cadrul Bisericii Catolice şi cu celelalte Biserici creştine.

411. Respectarea normelor

Administratorii bunurilor ecleziastice sunt obligaţi să respecte atât legile canonice, universale şi particulare, cât şi legile civile şi, îndeosebi, trebuie să utilizeze bunurile care provin din donaţii conform intenţiilor indicate de către donatori.

II. DATORIA DE A VENI ÎN SPRIJINUL NECESITĂŢILOR BISERICII

412. Datoria tuturor celor botezaţi

Apartenenţa comună la Biserică, acea comunitate de credincioşi coresponsabili la misiunea sa, determină datoria tuturor celor botezaţi de a se îngriji şi de exigenţele cu caracter economic, atât în domeniul local, cât şi în domeniul universal. "A veni în sprijinul necesităţilor Bisericii" se realizează nu numai cu diferitele forme de contribuţie, ci şi cu o implicare responsabilă în gestiunea economică a vieţii Bisericii şi oferind propria disponibilitate, colaborare şi competenţă profesională în administrarea bunurilor.

413. Modalităţi de contribuţie

§ 1. Pentru reperarea mijloacelor economice cerute de activităţile Bisericii, forma de aport cea mai uşoară şi, în acelaşi timp, mai sigură nu este cea încredinţată impulsului emotiv şi episodic, ci aceea a contribuţiei obişnuite şi stabile pentru diferitele necesităţi ecleziale, care ar trebui să fie concepută ca o implicare a fiecărei familii creştine şi pusă într-un fel în bilanţul resurselor familiale. Este bine ca parohiile să le indice credincioşilor modalităţi concrete pentru a garanta parohiei o contribuţie stabilă din partea familiilor, şi cu scopul unei programări a implicaţiilor sale economice (eventualitatea unor construcţii sau restaurări).

§ 2. Una dintre formele tradiţionale de contribuţie la necesităţile Bisericii este constituită din ofertele date cu ocazia celebrărilor liturgice. Această formă de contribuţie să fie considerată şi prezentată nu ca echivalentul pentru o prestaţie, ci ca participare recunoscătoare la necesităţile comunităţii ecleziale.

414. Oferte pentru celebrarea Liturghiei

§ 1. Oferta dată pentru celebrarea Liturghiei este un mod tradiţional şi încă destul de răspândit pentru a colabora la necesităţile Bisericii şi pentru întreţinerea clerului. Să fie respectate, în acest sens, dispoziţiile din Codul de drept canonic şi normele diecezane, amintind că nu-i este permis nici unui preot, fie secular, fie călugăr, să ceară o ofertă mai mare decât cea stabilită periodic de normele diecezane. Necesitatea de a evita chiar şi numai aparenţa de orice formă de profit va putea să ceară să se accepte o ofertă liberă mai mică decât cea fixată, sau de a nu percepe nici o ofertă.

§ 2. Să se respecte normele în vigoare şi cât priveşte Liturghiile binate şi aşa-numitele Liturghii cu oferte cumulate.

415. Forme obişnuite de solidaritate între instituţiile ecleziastice

§ 1. Comuniunea bunurilor în Biserică se realizează în Dieceza noastră, mai ales, prin:

a) colecte anuale;

b) contribuţia pentru funcţionarea organismelor diecezane, stabilită pe baza raportului anual al fiecărei instituţii (cf. Codul de drept canonic, can.1263);

c) fondul comun diecezan, format din donaţii, ca alte contribuţii ale credincioşilor.

§ 2. Fondul comun diecezan este utilizat în mod prevalent pentru a răspunde la nevoile parohiilor aflate în dificultăţi deosebite, în funcţie de alegerile făcute de Colegiul consultanţilor şi de Consiliul diecezan pentru problemele economice.

416. Colectele anuale obligatorii

§ 1. Colectele anuale obligatorii, fixate în formă stabilă, sunt următoarele:

a) cu caracter universal: "obolul sfântului Petru", pentru misiuni şi pentru Ţara Sfântă;

b) cu caracter diecezan: pentru Seminar; pentru "Presa Bună" şi pentru noile biserici.

§ 2. În zilele destinate pentru colectele anuale, toate sumele de bani adunate în biserici, fie parohiale, fie ne-parohiale, inclusiv cele ale institutelor de viaţă consacrată, sunt destinate pentru finalitatea stabilită.

417. Forme speciale de solidaritate

§ 1. Ca semn ulterior de comuniune eclezială şi pentru a favoriza în mod concret o împărţire mai bună a bunurilor între instituţii, trebuie favorizat sprijinul economic din partea parohiilor mai dotate faţă de parohiile care se află în dificultate, în conformitate cu dispoziţiile Ordinariului diecezan. Conform aceloraşi principii, oportunităţile de cheltuieli extraordinare sau folosirea de sume semnificative aflate la dispoziţie să fie evaluate la lumina necesităţilor primare şi urgente ale altor parohii sau instituţii diecezane care trebuie sprijinite, în formele propuse de oficiile competente ale Curiei şi aprobate de Ordinariul diecezan.

§ 2. Vor putea fi realizate exprimări de solidaritate în favoarea altor dieceze şi forme de sprijinire a iniţiativelor caritative realizate în colaborare cu alte Biserici creştine, respectându-se precizările Ordinariului diecezan.

418. Implicarea caritativă

Pentru a exprima în mod concret atenţia faţă de cei săraci şi pentru a-i educa pe credincioşi în acest sens, fiecare parohie să destineze pentru activităţi caritative nu numai ceea ce se adună prin iniţiative extraordinare, ci şi o cotă procentuală din intrările obişnuite în bugetul său, stabilită de comun acord între Consiliul pastoral parohial şi Comitetul bisericesc.

III. ADMINISTRAŢIA OBIŞNUITĂ

419. Criteriile unei administraţii corecte

Tuturor administratorilor bunurilor ecleziastice, Codul de drept canonic le cere "grija unui bun tată de familie" (can. 1284, § 1). Fie neglijarea, fie excesul de zel sunt contrare unei administraţii ordonate, care să respecte normele canonice şi civile.

420. Reguli de administraţie

Fac parte dintr-o administrare corectă a bunurilor ecleziastice starea cărţilor contabile (care pot fi integrate, dar nu înlocuite, de înregistrarea informatică), întocmirea bilanţului anual, buna păstrare a patrimoniului, respectarea normelor de siguranţă, încheierea asigurărilor corespunzătoare, catalogarea şi păstrarea documentelor, inventarele sau stările patrimoniale.

421. Inventarele sau stările patrimoniale

Administratorii oricărei instituţii să păstreze şi să aducă la zi anual inventarul bunurilor ecleziastice, alăturând documentele şi instrumentele pe care se întemeiază drepturile patrimoniale ale instituţiei. Copia acestor documente să fie depozitată la oficiile competente din Curie.

422. Darea de seamă anuală cu privire la administraţie

Administratorii bunurilor ecleziastice să transmită la Oficiul administrativ diecezan, până la data de 31 martie, darea de seamă anuală cu privire la administraţie, întocmită conform schemei stabilite. Îndeplinirea precisă a acestei obligaţii, în afară de faptul că este o dovadă a administrării corecte şi ordonate, permite Ordinariului diecezan să efectueze imediat verificările corespunzătoare.

423. Publicitatea dărilor de seamă anuale

§ 1. Fiecare instituţie să aducă la cunoştinţa comunităţii credincioşilor darea de seamă anuală, conform dispoziţiilor date de oficiile competente din Curie.

§ 2. Fiecare instituţie să-i informeze pe credincioşi cu privire la cantitatea şi folosirea ofertelor primite pentru destinaţii speciale.

§ 3. Instituţiile diecezane centrale să prezinte, de asemenea, Consiliului prezbiteral şi Consiliului pastoral diecezan dările de seamă anuale şi un raport cu privire la folosirea bunurilor administrate, la criteriile de folosire a fondului comun diecezan şi la iniţiativele de solidaritate.

IV. ADMINISTRAŢIA EXTRAORDINARĂ

424. Actele de administraţie extraordinară

§ 1. Actele de administraţie extraordinară, reglementate de Codul de drept canonic şi de normele Episcopului diecezan, trebuie să fie autorizate, în prealabil, de autorităţile competente în scris.

§ 2. Finalitatea autorizaţiei şi a consultării prealabile a oficiilor competente este aceea de a ocroti bunurile ecleziastice şi de a colabora cu administratorii instituţiilor ca să îndeplinească acte potrivite, evitând riscuri sau prejudicii pentru patrimoniu.

§ 3. Lipsa autorizaţiei şi nerespectarea procedurilor pot să aibă consecinţa de a invalida chiar şi în forul civil actele îndeplinite.

425. Construcţii noi, restructurări şi restaurări

§ 1. Construirea de noi edificii, unde există deja un patrimoniu edilitar suficient, trebuie să fie considerată o alegere excepţională. De regulă, trebuie îngrijită recuperarea patrimoniului edilitar existent, mai ales dacă are şi caracter cultural. O restructurare, chiar dacă pe moment implică cheltuieli mai mari, poate să constituie în timp soluţia cea mai avantajoasă.

§ 2. Decizia cu privire la oportunitatea de noi construcţii sau de intervenţii de restructurare sau restaurare a imobilelor, după o atentă evaluare tehnică şi pastorală din partea oficiilor şi organismelor din Curie, este rezervată Ordinariului diecezan.

§ 3. Să nu fie construită nici o biserică fără autorizaţia scrisă a Episcopului diecezan, după ce a ascultat părerea Consiliului prezbiteral (Cf. Codul de drept canonic, can. 1215).

§ 4. Alegerea persoanelor şi a firmelor pentru conceperea şi proiectarea de opere noi, ca şi pentru restaurarea edificiilor, să fie făcută după consultarea prealabilă a oficiilor competente din Curie.

426. Proporţionalitate între bunuri şi activităţile pastorale

§ 1. Edificiile pentru activităţile specifice fiecărei instituţii să fie evaluate în raport cu nevoile actuale sau previzibile în mod raţional. O supradimensionare sau o insuficienţă faţă de necesităţi sunt destinate să apese în manieră la fel de negativă asupra gestiunii viitoare şi chiar asupra activităţii pastorale.

§ 2. Să se acorde atenţie pentru a se evita orice tip de barieră arhitectonică, aşa încât să permită accesul şi folosirea din partea oricărei persoane, intervenind, pe cât posibil, şi asupra imobilelor existente deja.

427. Modificări ale destinaţiei de folosire

§ 1. Atunci când este oportun şi posibil să se modifice destinaţia de folosire a bunurilor imobile, în special dacă sunt de valoare istorico-artistică, cu respectivele autorizaţii canonice şi civile, sau să se permită folosirea lor din partea altor persoane, trebuie să se dea precedenţă activităţilor care au legătură cu cele originare şi să se privilegieze exigenţele altor instituţii ecleziastice.

§ 2. Numai în mod excepţional şi cu autorizaţiile cerute în mod specific, se vor putea reduce bisericile la uz profan.

428. Casele parohiale lipsite de un paroh rezident

Casele parohiale lipsite de un paroh rezident să fie menţinute la dispoziţia activităţilor parohiale, în afară de cazul în care, cu consimţământul Consiliului parohial pentru probleme economice şi cu autorizarea Ordinariului diecezan, nu se consideră oportună o destinaţie diferită, cum ar fi aceea de a locui o persoană sau o comunitate care se ocupă de grija pastorală a parohiei.

V. ADMINISTRAREA BUNURILOR PAROHIEI

429. Funcţiile administrative ale parohului

§ 1. Îi revine parohului responsabilitatea administrativă a parohiei, care trebuie exercitată sub autoritatea Episcopului diecezan. Este vorba despre o responsabilitate personală, care nu poate fi delegată, în virtutea dispoziţiilor fie canonice, fie civile, decât pentru misiuni specifice cu caracter executiv. Ea se extinde la toate activităţile care au ca titular parohia, chiar dacă sunt gestionate în mod distinct, de exemplu, de către oratorii şi centre culturale.

§ 2. Parohul trebuie să se folosească de colaborarea credincioşilor laici, îndeosebi în cadrul Consiliului parohial.

430. Inventarierea bunurilor mobiliare

Orice sumă depozitată în institutele de credit sau oficii poştale, sau investită în titluri, de pertinenţa parohiei, trebuie să fie pe numele parohiei, cu denumirea exactă, cu semnătură rezervată reprezentantului său legal, şi nu parohului ca persoană fizică, vicarului parohial, unui credincios, în afară de permisiunea Ordinariului. Pentru a deschide conturi curente pe numele parohiei, este necesar acordul Ordinariului diecezan.

431. Separarea între bunurile ecleziastice şi bunurile personale

Titularizarea şi administrarea bunurilor parohiei să fie separate cu grijă de cele referitoare la bunurile personale ale parohului. Această separare să fie evidenţiată şi în dispoziţiile testamentare, care trebuie depozitate la Curie în termen de un an de la numirea ca paroh; toate modificările succesive făcute la testament să fie depozitate la Curie.

432. Alte activităţi pastorale

§ 1. Activităţile diferite de cele pe care legile civile le consideră ca "de religie şi de cult" - cum sunt cele scolastice, sportive, artistice, culturale, de asistenţă - pot fi desfăşurate direct de către parohie, ca instituţie ecleziastică recunoscută din punct de vedere civil, respectându-se legile statului referitoare la aceste activităţi.

§ 2. Să se consulte oficiile competente din Curie înainte de a permite instituirea în cadrul parohiei a altor subiecţi juridici, chiar dacă sunt de natură asociativă. Faţă de aceste instituţii să se stabilească necesarele convenţii, mai ales pentru utilizarea imobilelor parohiei. În orice caz, să se evite constituirea de instituţii cu scopul de a gestiona activităţi al căror titular poate fi parohia în mod direct.

§ 3. O atenţie deosebită trebuie avută faţă de astfel de organisme care au fost deja constituite sau a căror constituire ar fi considerată oportună, aşa încât, în autonomia lor, să nu piardă referinţa eclezială şi să nu sustragă de la parohie şi de la acţiunea sa pastorală resurse umane şi economice.

433. Formarea şi actualizarea

Dată fiind complexitatea şi variaţia frecventă a normelor administrative şi fiscale, şi luat în considerare specificul instituţiilor ecleziastice, care nu sunt totdeauna luate în considerare explicită în aspectul lor specific, oficiile competente ale Curiei, în colaborare cu decanii interesaţi, să organizeze pentru parohi şi pentru membrii consiliilor pentru probleme economice cursuri de pregătire şi de actualizare în aceste materii. Tot oficiile să se îngrijească de redactarea şi actualizarea publicaţiilor sau a ajutoarelor care rezumă normele canonice şi civile.

434. Pregătirea administrativă a parohilor

§ 1. Responsabilitatea parohului cu privire la toate aspectele vieţii parohiei cere ca el să aibă cunoştinţe corespunzătoare şi în domeniul administrativ. Aceasta, şi pentru o mai bună valorificare a credincioşilor laici, a căror colaborare rămâne oricum indispensabilă.

§ 2. Pregătirea în domeniul administrativ să înceapă deja din anii de formare seminarială, să continue cu modalităţi adecvate în formarea permanentă şi să se aprofundeze cu ocazia numirii ca paroh.

435. Consultarea

Pentru soluţionarea problemelor administrative şi fiscale, parohia poate să recurgă şi la opera persoanelor calificate. La rândul lor, oficiile competente ale Curiei vor oferi consultare şi actualizare periodică parohilor şi celorlalţi administratori.

436. Personalul laic şi voluntariatul

§ 1. Personalul laic dependent de parohie şi de orice altă instituţie ecleziastică pentru funcţionarea activităţilor pastorale şi a celor comerciale şi pentru a asigura o colaborare cu preoţii în casa parohială, să fie retribuit conform dispoziţiilor legale şi al acordurilor contractuale care sunt în vigoare.

§ 2. Instituţiile ecleziastice pot să recurgă şi la prestaţiile de voluntariat individual sau asociativ. Poate fi oportună încheierea unor convenţii între parohie şi voluntari sau grupuri de voluntari, mai ales pentru prestaţiile de voluntariat cu caracter continuu.

VI. ATRIBUŢIILE EPISCOPULUI ŞI ALE OFICIILOR DIN CURIE

437. Atribuţiile Episcopului

Şi în ceea ce priveşte administrarea bunurilor materiale, Episcopul constituie în Dieceză punctul de referinţă, deoarece este de datoria lui să tuteleze bunurile ecleziastice, să le disciplineze administrarea şi să vegheze asupra administraţiei.

438. Atribuţiile oficiilor din Curie

§ 1. În exercitarea funcţiilor de mai sus, Episcopul se foloseşte şi de munca oficiilor competente din Curie, îndeosebi Oficiul administrativ diecezan.

§ 2. Administrarea patrimoniului Diecezei este asigurată de econom, care acţionează sub autoritatea Episcopului.

439. Organe colegiale diecezane

Participă la administrarea diecezană a bunurilor ecleziastice Consiliul diecezan pentru probleme economice şi Colegiul consultanţilor, conform competenţelor stabilite de dreptul universal al Bisericii şi de acest Sinod, şi precizate în regulamentele specifice aprobate de Episcop. Respectivele decizii sunt date şi motivate în formă scrisă.

» înapoi la cuprins «