UN SINOD CE NE ÎNDEAMNĂ SĂ ÎNAINTĂM ÎN LARGUL MĂRII DE EVANGHELIZARE

Cartea sinodală pe care o ai în mână nu este nici un punct de sosire, nici un punct de plecare; atunci, ce este?

Nu e un punct de sosire, chiar dacă reprezintă rezultatul numeroaselor ore de întâlnire din diferite parohii, apoi, la nivel diecezan, al întâlnirilor cu mai mulţi preoţi şi credincioşi din Iaşi, căci scopul acestei cărţi este de a ne stimula să ne "întoarcem în largul mării" pentru "a arunca mrejele". Aşadar, Sinodul diecezan nu s-a încheiat o dată cu publicarea deciziilor sale, aprobate de Episcop, însă această Carte a Sinodului vrea să intre în sufletul şi în inima fiecărui preot, călugăr, călugăriţă şi laic, pentru ca fiecare să poată merge împreună cu alţii pe acelaşi drum, spre îndeplinirea misiunii încredinţate de Cristos Bisericii sale. De fapt, aceasta este semnificaţia cuvântului "sinod": mergeţi împreună, sub îndrumarea celui care, în calitate de păstor, a primit de la Cristos mandatul de a fi garantul credinţei noastre, stimulent al speranţei noastre, propulsor al iubirii noastre faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. "Sinod" înseamnă că toţi credincioşii din Dieceză, mici sau mari, tineri sau persoane în vârstă, preoţi sau laici, indiferent de condiţia umană originară, care au devenit membri ai poporului lui Dumnezeu prin Botez, sunt chemaţi să "meargă împreună cu alţii", după cuvântul sfântului Paul către Galateni: "Aşadar, nu mai este nici iudeu, nici grec, nici sclav, nici om liber, nici bărbat şi nici femeie: voi toţi sunteţi una în Cristos Isus" (Gal 3,28). De fapt, aşa a fost prima comunitate din Ierusalim, care a luat fiinţă în ziua de Rusalii, când mulţimea adunată în faţa cenacolului îi asculta pe apostoli: "Fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa... Parţi, mezi, elamiţi şi locuitori din Mesopotamia, Iudeea şi Capadocia, din Pont şi Asia... îi auzim vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu" (Fap 2,6-11).

Nu e un punct de plecare, ci o relansare a întregii Biserici locale de Iaşi în misiunea evanghelică, ţinând cont de programul "noii evanghelizări" promovat de Papa Ioan Paul al II-lea. Biserica nu începe cu Sinodul; ea a fost înfiinţată în cenacol şi pe Muntele Calvar, o dată cu trimiterea apostolilor să celebreze Euharistia în memoria lui Cristos, oferind trupul şi sângele său pentru mântuirea tuturor oamenilor. Aşadar, Biserica locală de Iaşi există din 27 iunie 1884, dar nu pot spune că a luat fiinţă din nimic. Ea a fost constituită ca o comunitate proprie după secole de slujire pastorală exercitată de mai multe serii de călugări, în primul rând, fiind franciscanii şi dominicanii. Şi, după cum stă scris în scurta amintire istorică (I,2), în conformitate cu cele spuse de Conciliul al II-lea din Vatican, Biserica locală de Iaşi este formată "după modelul Bisericii Universale" (LG 23a), care, la rândul său, este constituită în şi din Bisericile locale (cf. Ibidem). Şi totuşi, întreaga tradiţie bisericească pe care am primit-o până acum şi care a fost transmisă de generaţiile ce ne-au precedat trebuie să fie "aggiornată", căci tradiţia care duce mai departe misiunea Bisericii este ceva viu. Precum este Conciliul al II-lea din Vatican pentru Biserica Universală, la fel Sinodul ne lansează din nou în actuala noastră misiune, pentru a putea răspunde mai bine la cererile lumii însetate de mântuire, ţinând cont de câmpul de lucru - mereu în schimbare, aşa cum ne arată capitolele referitoare la migranţi (XII) sau la educaţia creştină în şcoală (XIII) - al aceleiaşi misiuni evanghelizatoare.

Sinodul diecezan este o etapă în misiunea de evanghelizare a Bisericii locale de Iaşi, căci trezeşte curajul tuturor, începând de la episcop până la fetiţa care se pregăteşte să primească prima sfântă Împărtăşanie. Această carte este pentru orientarea activităţilor apostolice spre o reînnoită conştientizare a adevăratelor cerinţe ale misiunii sale, căci, dincolo de munca pe terenul pastoral diecezan, întâlnirile parohiale şi diecezane care au pregătit aceste orientări sunt expresia unei examinări atente a "semnelor timpurilor", aşa cum o spune Conciliul al II-lea din Vatican: "Pentru a duce la bun sfârşit o astfel de misiune, Biserica are îndatorirea permanentă de a cerceta semnele timpurilor şi de a le interpreta în lumina Evangheliei, astfel încât să poată răspunde, într-un mod adaptat fiecărei generaţii, la întrebările fără sfârşit ale oamenilor asupra sensului vieţii prezente şi viitoare şi asupra relaţiei reciproce dintre ele. Aşadar, lumea în care trăim, precum şi aşteptările, aspiraţiile şi caracterul ei adesea dramatic trebuie cunoscute şi înţelese" (GS 4a).

Citind conţinutul cărţii, am observat cu bucurie că sunt incluse în mod practic orientările Conciliului al II-lea din Vatican, nu numai cu citaţii explicite, dar exprimate în mod concret pentru poporul creştin din Moldova. De asemenea, trimiterile la Codul de drept canonic, în unele chestiuni mai tehnice, ca, de exemplu, căsătoria cu un necredincios (nr. 252) sau în privinţa parohiei (nr. 275), arată că Biserica locală de Iaşi vrea să împlinească misiunea sa în comuniune cu Biserica Universală. Mă bucur că în capitolul consacrat migraţiei se iau în considerare nu numai credincioşii moldoveni care pleacă în alte ţări, ci şi cei care sosesc în Dieceză, cum ar fi investitorii sau refugiaţii din ţările în care este război, sau cei cu condiţii economice dezastruoase, ţinându-se cont, mai ales, de actualul moment istoric din România care aderă la Uniunea Europeană şi care va facilita migraţiile interne ale acesteia.

Acum, o dată cu promulgarea deciziilor sinodale, întreaga comunitate diecezană de Iaşi şi fiecare membru al ei ţine în mână, dar, mai ales, în inimă prin intermediul convertirii pe care Sinodul a provocat-o în Dieceză, ceva asemănător cu o busolă pentru a putea naviga în largul mării noii evanghelizări. Această busolă este însuşi Cristos, care ne cheamă la convertire duminică după duminică la Liturgia cuvântului sau la întâlnirile de formare creştină. Ne amintim, referitor la aceasta, avertismentul pe care ni-l dădea regretatul Papă Ioan Paul al II-lea în scrisoarea sa apostolică cu ocazia marelui jubileu al anului 2000: "Nu, nu o formulă magică ne va mântui, ci o persoană, şi certitudinea că ea ne inspiră: «Eu sunt cu voi!» Nu este vorba, aşadar, de a inventa un «nou program». Programul deja există: este cel dintotdeauna extras din Evanghelie şi din tradiţia vie" (NMI, nr. 29). Aşa şi pentru tine, episcop, preot, călugăr, călugăriţă, laic, această carte va fi lumină pentru paşii tăi, dacă străluceşti în misiunea ta evanghelizatoare, a luminii care este însuşi Cristos. Pentru fiecare dintre voi este valabil ceea ce le-a spus Papa Benedict al XVI-lea tinerilor, cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului, la Köln: "Cel care îl primeşte pe Cristos în viaţa sa nu pierde nimic, absolut nimic din ceea ce face ca viaţa să fie liberă, frumoasă şi măreaţă".

Bucureşti, 6 ianuarie 2006

Jean-Claude Périsset

Nunţiu apostolic

» înapoi la cuprins «