Capitolul XII

PASTORAŢIA MIGRANŢILOR

I. PRINCIPII GENERALE

350. Fenomenul migraţiei

§ 1. Migraţia este un fenomen întâlnit la toate popoarele şi în toate timpurile. Însuşi Abraham a fost un migrant. Poporul evreu, ajuns la grea încercare, a emigrat spre Egipt. Biserica - ea însăşi migrantă prin membrii ei - este conştientă de amploarea fenomenului migraţiei, de aspectele ei negative şi uneori dramatice şi, în consecinţă, îşi face proprii "bucuria şi speranţa, tristeţea şi angoasa credincioşilor ei" (cf. GS 1).

§ 2. Migraţia din zilele noastre este un fenomen complex, de durată şi greu controlabil. Ea creează o problemă socială gravă, fiind o realitate de dimensiuni foarte ample, care precedă crearea unei societăţi multietnice, multirasiale, multireligioase. Mobilitatea umană este astăzi vizibilă, mai ales, în cadrul marilor oraşe şi al teritoriilor mai dezvoltate economic. Între diferitele tipologii de migraţie, se numără cele legate de turism, studiu, muncă şi nomadism.

§ 3. În România, fenomenul migraţiei, realitate deosebit de complexă prin motivaţiile şi formele sale, apare ca rezultatul unor factori de eliberare de sub fostul regim totalitar comunist, al unei sărăcii provocate de perioada de tranziţie pe care o traversează ţara noastră şi al unor factori de atracţie pe care o exercită ţările vest europene.

§ 4. Biserica noastră locală a început să se confrunte cu problema migraţiei, în special, după căderea regimului comunist şi deschiderea graniţelor ţării, când un număr semnificativ de credincioşi catolici de pe teritoriul ei a început să emigreze spre ţările occidentale, în căutarea unui loc de muncă. Sinodul diecezan a acordat o atenţie deosebită acestei realităţi, cerând insistent ca Biserica noastră să se implice şi mai mult în asistenţa spirituală a credincioşilor ce locuiesc temporar în afara graniţelor ţării, trimiţând păstori destoinici, care să organizeze comunităţile de români catolici, să celebreze pentru aceştia tainele sfinte şi să-i întărească în credinţă.

§ 5. În teritoriile de destinaţie, credincioşii Diecezei noastre sunt în cea mai mare parte apreciaţi, acceptaţi şi îndrumaţi către o integrare treptată în societate; alţii, găsind un loc de muncă stabil şi o locuinţă decentă, sunt integraţi cu titlu deplin în respectiva societate.

§ 6. Grija pastorală faţă de credincioşii ei emigraţi în ţările occidentale determină Biserica noastră locală să acorde o atenţie deosebită credincioşilor străini veniţi pe teritoriul ei, mai ales după căderea regimului comunist, ca investitori, ca muncitori ori refugiaţi din ţările în care este război. În funcţie de numărul lor, păstorii Bisericii noastre locale vor căuta să le ofere o asistenţă spirituală corespunzătoare, organizând cateheza şi serviciile religioase, pe cât posibil, în limba lor maternă.

351. Direcţii generale

§ 1. Fenomenul migraţiei, prin rapiditatea, consistenţa şi răspândirea sa, a găsit nepregătită societatea şi Biserica Catolică. În pofida acestui fapt, în Biserica Catolică nu lipsesc tentative generoase de a acorda asistenţă celor cuprinşi de iureşul migraţiei.

§ 2. Astăzi este necesar ca acestui fenomen să i se facă faţă în mod organizat şi cu o atenţie din ce în ce mai crescută. În special, Biserica şi societatea trebuie să încreştineze fenomenul migraţiei, făcându-i conştienţi pe migranţi că, oriunde merg, poartă cu ei, dincolo de dorinţa de a obţine bunuri materiale, şi datoria de a duce cu ei şi valorile spirituale, fiind misionari într-o lume pe care o vor găsi mai secularizată decât se aşteptau.

Pe de altă parte, cel care migrează trebuie să înfrunte situaţiile în spirit profetic, cu mintea şi cu inima dispuse să vadă într-un asemenea fenomen o ocazie providenţială, un apel la o lume mai fraternă şi solidară, apreciind valorile celor pe care îi întâlnesc în drumul lor şi să facă efortul de a înţelege şi a accepta diversităţile etnice, culturale şi religioase, fără însă a renunţa la propria identitate.

II. PASTORAŢIA MIGRANŢILOR

352. Comunitatea creştină şi migranţii

§ 1. În acţiunea sa pastorală, Biserica trebuie să educe credincioşii să trăiască din plin catolicismul şi să se deschidă către întreaga lume şi către valorile cetăţeniei universale. Istoria mântuirii, pe care ne-o prezintă Biblia, se realizează în experienţa unui popor aflat în mers, călăuzit de Dumnezeu spre o patrie. Toţi creştinii să-şi aducă aminte că "orice pământ străin este patrie şi orice patrie este pământ străin".

§ 2. În pastoraţia obişnuită şi, mai ales, în catehezele premergătoare plecării în străinătate trebuie să se pună accentul pe disponibilitatea la dialog şi pe respectul faţă de cel diferit de sine, pe acceptarea egalităţii tuturor, deoarece sunt fii ai lui Dumnezeu, pe înţelegerea diferenţelor dintre confesiuni şi religii, pe cunoaşterea şi respectarea drepturilor fundamentale ale omului, a legislaţiei muncii, prevenindu-se astfel dedarea la acte contrare unui comportament legal şi civilizat

§ 3. Deoarece credinţa migranţilor noştri catolici se află în mare pericol dacă nu este îngrijită şi întărită, Dieceza propune să se desfăşoare o vastă campanie de identificare a celor plecaţi în străinătate, de pregătire a celor care au intenţia de a pleca şi de însoţire a celor plecaţi pe toată perioada.

§ 4. Preoţii parohi sunt obligaţi să-i considere pe mai departe membri ai comunităţii lor parohiale - şi, ca atare, să manifeste grijă pastorală - pe toţi enoriaşii plecaţi în străinătate. Ca păstori de suflete, vor ţine legătura cu cei plecaţi, precum şi cu familia lor din ţară şi vor anunţa anual la Episcopie adresele celor plecaţi pentru a se putea asigura asistenţa spirituală, pe cât posibil, tuturor credincioşilor noştri din Diaspora.

§ 5. Consiliile diecezane, decanale şi parohiale, asociaţiile, grupurile şi mişcările să o includă în preocupările lor şi pe cea legată de migraţie.

§ 6. Pastoraţia pentru migranţii catolici se realizează şi prin structuri specifice, cum sunt: parohii particulare, misiuni de îngrijire a sufletelor şi capelanii conduse de către preoţi din Dieceza noastră, trimişi să-i asiste spiritual pe credincioşi.

§ 7. Potrivit unui autentic spirit ecumenic şi evitând orice formă de prozelitism, credincioşii să se poarte în aşa fel cu cei de alte confesiuni sau religii, încât să fie pentru toţi "sarea pământului şi lumina lumii".

§ 8. Credincioşii să fie sfătuiţi să frecventeze obişnuit bisericile catolice din zona în care se află, fără a neglija, din comoditate, întâlnirea cu conaţionalii şi, în mod deosebit, cu preotul asistent spiritual trimis de Dieceză pentru pastoraţia românilor din zona în care locuiesc.

§ 9. Cei plecaţi să fie ajutaţi să nu uite de dimensiunea religioasă a existenţei, adesea pusă în dificultate de o preocupare exagerată pentru existenţa zilnică sau de fascinaţia pe care o exercită societăţile consumiste şi secularizate.

§ 10. În vederea diminuării pericolelor la care se expun migranţii, precum şi pentru orientarea lor în necunoscutul drumului pe care îl încep, este cât se poate de binevenit un ghid al migrantului.

§ 11. Tinerii, care încă nu şi-au terminat studiile liceale, să fie descurajaţi să plece la muncă în străinătate, punându-li-se în vedere riscurile de a nu termina studiile ce le-ar sluji pentru integrarea socială viitoare.

§ 12. Fără a încuraja migraţia, dar şi fără a se opune aspiraţiilor spre mai bine ale credincioşilor, Biserica trebuie să-i conştientizeze pe credincioşi asupra efectelor pozitive, dar şi asupra efectelor negative ale migrării, fie de ordin material, fie, mai ales, spiritual.

§ 13. În contextul în care trăim, să nu se exacerbeze fenomenul migraţiei cu riscurile şi părţile lui negative, întrucât, dincolo de a fi înscris în planul Providenţei, el are, în general, un caracter temporar, local şi care priveşte doar un anumit segment al societăţii.

§ 14. Migrarea trebuie să fie privită şi sub aspectul schimbului de bunuri atât materiale, cât şi spirituale, realizându-se astfel o îmbogăţire reciprocă.

§ 15. Migranţii să păstreze şi să trăiască, în ţara de imigrare, propriile valori religioase şi culturale, respectând legile statului respectiv.

§ 16. Migranţii să aibă tăria şi curajul de a nu se lăsa atraşi de exemplul rău al celor din jur, trăind sentimentul inferiorităţii şi renunţând astfel la convingerile lor de dragul unui conformism ieftin, confuz şi, în final, distructiv.

§ 17. Credincioşii migranţi să apeleze la preotul asistent spiritual pentru rezolvarea problemelor legate de pregătirea şi celebrarea sacramentelor.

§ 18. Ziua Mondială a Emigrantului şi a Refugiatului să fie celebrată ca o zi de rugăciune deosebită pentru necesităţile tuturor şi să fie o zi de reflecţie profundă asupra îndatoririlor pe care toţi creştinii le au faţă de aceşti fraţi şi surori.

353. Asistenţa pastorală a migranţilor

§ 1. Pastoraţia migranţilor are ca trăsătură specifică faptul de a fi o pastoraţie la distanţă. Este o pastoraţie specială, care se leagă şi se raportează în mod continuu, printre altele, la pastoraţia parohială obişnuită din ţară şi la cea a Bisericilor din ţările unde sunt plecaţi.

§ 2. În faţa complexului de acţiuni pastorale legate de fenomenul migraţiei, se impune numaidecât figura responsabilului cu migranţii care să caute soluţii în acest domeniu. E necesar să se trateze cu suficientă seriozitate această problemă, prin care să se identifice persoanele potrivite, să se încredinţeze misiuni speciale şi să se găsească modalităţi adaptate de intervenţie şi de racordare a pastoraţiei migranţilor la pastoraţia obişnuită. Biserica să se preocupe atât de cei plecaţi, cât şi de cei rămaşi, desfăşurând o pastoraţie specială pentru ei.

§ 3. În sprijinul celor plecaţi, este bine să se publice colecţii de învăţături creştine şi predici legate de celebrările liturgice duminicale şi din sărbători.

§ 4. Parohii să se îngrijească de credincioşii plecaţi, cunoscându-le adresa şi întreţinând corespondenţa cu ei.

§ 5. Anual fiecare parohie să comunice Episcopiei numărul credincioşilor plecaţi, precum şi locul lor de muncă.

§ 6. În comunităţile unde sunt credincioşi plecaţi, să se organizeze periodic rugăciuni de binecuvântare pentru ei.

§ 7. Migranţii români să fie ajutaţi să se integreze, dar fără să fie asimilaţi de comunităţile unde au imigrat, şi astfel, să-şi piardă, după caz, fie identitatea naţională, fie cea religioasă.

§ 8. Migranţii să anunţe la plecare autoritatea bisericească locală şi să ţină legătura pe mai departe cu ea.

§ 9. În vederea desfăşurării în folosul migranţilor a unei pastoraţii cât mai rodnice, este necesară o pregătire serioasă a preoţilor asistenţi.

§ 10. Atât credincioşii, cât, mai ales, preoţii asistenţi să fie conştienţi de caracterul misionar al muncii pe care o desfăşoară.

§ 11. Preotul asistent spiritual să fie însoţit de un asistent social pentru ajutorarea migranţilor.

III. STRUCTURI ALE PASTORAŢIEI MIGRANŢILOR

354. Oficiul pentru migranţi

§ 1. Mulţimea de misiuni pastorale în câmpul migrării face trimitere la structurile diecezane, chemate să promoveze, să unească şi să coordoneze asemenea acţiuni.

§ 2. Oficiul pentru migranţi are misiunea de a promova:

a) studiul fenomenului de migrare şi monitorizarea lui;

b) forme concrete de pastoraţie adecvată migranţilor;

c) formarea lucrătorilor din structurile ecleziale care se interesează de fenomenul migraţiei;

d) stabilirea legăturii între diferitele iniţiative ecleziale şi coordonarea lor;

e) adoptarea celor mai adecvate măsuri legislative din partea autorităţilor civile.

§ 3. Oficiul este sprijinit de către alte oficii ale Curiei diecezane operante în domeniu (Oficiul pentru cateheză, Oficiul pentru pastoraţia familiei şi a laicilor, Oficiul pentru cler, Oficiul pentru statistică) şi experţi din aceeaşi sferă de activitate.

§ 4. Deoarece în pastoraţia migranţilor sunt implicate şi alte oficii sau organisme diecezane (de exemplu: Caritas-ul diecezan, Centrul misionar diecezan, Oficiul pentru ecumenism şi dialog interreligios), să fie studiate şi puse în aplicare, sub responsabilitatea vicarilor episcopali responsabili de sectorul respectiv, forme de coordonare între diferitele oficii interesate.

» înapoi la cuprins «