|
Eroii din Primul Război Mondial (XXXV): Pildești
În Primul Război Mondial au fost chemați la arme peste 12.000 de catolici din Dieceza de Iași; jumătate dintre ei nu s-au mai întors. Pentru a recupera memoria eroilor din localitățile catolice din Moldova publicăm lista lor pe parohii după cum am primit-o de la părinții parohi sau după cum a rezultat din cercetări. Așteptăm în continuare - din parohiile care n-au trimis încă - lista eroilor și fotografii cu monumente (dacă acestea există) din centrul parohial și din filiale. Numele eroilor pot fi recuperate de pe monumentul ridicat în localitate; din arhiva parohiei (posibil și în Registrul decedaților); de la primărie; de la credincioșii din localitate (mai toți știu bunicii sau străbunicii lor care au murit în primul război).
Pildești
Deși la timpul respectiv (2002), pr. Alois Moraru nu a găsit nici un erou din Pildești, notează că există un monument în curtea bisericii "Sfântul Gheorghe" din Cordun, inaugurat la 25 august 1929, pe care sunt notați eroii din Cordun, Carol, Luțca, Doljești și Botești[1]. Pentru al Doilea Război Mondial, părintele paroh a găsit șase eroi[2]. Pentru ei s-a ridicat un monument în centrul satului. Primul Război Mondial 1. Albert Giurgiu, d. 6.02.1917 2. Albert Ianuș, 3. Ambrozie Anton, n. 1879, Petre și Magda, d. 21.12.1916 4. Antici Mărtin, d. 11.1916 5. Antoci Ianuș 6. Balint Petru 7. Barat Petre, n. 1892, d. 4.03.1917 8. Bejan Rafailă, Mihai și Marghita 9. Bulai Anton, n. 1897, Petre și Maria, d. 25.02.1917 10. Burcă Petru 11. Ciobanu Anton, n. 1892, d. 27.12.1916 12. Ciobanu Anton, n. 1882, Mărtin și Roza, d. 14.03.1917 13. Ciobanu Augustin, d. 7.03.1917 14. Ciobanu Gheorghe 15. Ciobanu Gheorghe 16. Ciobanu Mihai, d. 4.11.1916 17. Ciobanu Mihai, Petru și Maria 18. Ciobanu Petrea, n. 1878, d. 23.02.1917 19. Dămoc Anton 20. Dămoc Mărtin, n. 1877, 10.01.1917 21. Dumea Petru 22. Dumea Petre, n. 1883, Mihai și Catrina, d. 18.02.1917 23. Farcaș Mihai, Mihai și Ruja 24. Ferentz Ștefan, Sandor și Ana 25. Hazapariu Anton 26. Mârț Anton, d. 10.03.1917 27. Mârtz Anton, d. 28.02.1917 28. Sescu Iojă 29. Sescu Petru, n. 1873, Petru și Nița, d. 1.06.1917 Al Doilea Război Mondial 1. Baratu Petre, n. 1922, Giurgi și Catrina, d. 25.04.1945 2. Bulai Ianuș, n. 1922, Ianuș și Veroana, d. 30.04.1945 3. Diac Petre, n. 1923, Mihai și Catrina, d. 26.04.1944 4. Gal Iosif, n. 19.11.1914, Petru și Maria, d. 20.06.1944 5. Mârț Iojă, n. 1917, Iojă și Roza, d. 1.05.1944 6. Sescu Dumitru, n. 1920, Dumitru și Elena, d. 29.12.1944 Pr. Cornel Cadar Note
* * * PS Petru Gherghel: Decret episcopal - În veci recunoștința și amintirea lor * * * Eroii din Primul Război Mondial (vor urma și alte episoade): (CX): Sascut, (CIX): Fălticeni, (CVIII): Berzunți, (CVII): Botoșani, (CVI): Mircești, (CV): Belcești, (CIV): Târgu Ocna, (CIII): Nisiporești, (CII): Gheorghe Doja (Gâșteni), (CI): Sagna, (C): Bârlad și Tecuci, (XCIX): Roman, (XCVIII): Piatra-Neamț, (XCVII): Onești, (XCVI): Tămășeni, (XCV): Bacău, (XCIV): Văleni, (XCIII): Tețcani, (XCII): Iași, (XCI): Slănic Moldova, Cerdac și Cireșoaia, (XC): Focuri (LXXXIX): Dărmănești, (LXXXVIII): Ferăstrău, (LXXXVII): Târgu Trotuș, (LXXXVI): Tuta, (LXXXV): Ștefan cel Mare (Valea Seacă), (LXXXIV): Vizantea, (LXXXIII): Oituz, (LXXXII): Mărășești, (LXXXI): Rotunda, (LXXX): Pașcani, (LXXIX): Comuna Pârgărești, satele Nicorești, Pârgărești, Satu Nou (LXXVIII): Corhana, (LXXVII): Buruienești, (LXXVI): Horlești, (LXXV): Buhuși, (LXXIV): Bălușești, (LXXIII): Satu Nou - NT, (LXXII): Măgura, (LXXI): Pralea, (LXX): Luizi-Călugăra, (LXIX): Cacica, (LXVIII): Suceava, (LXVII): Mărgineni, (LXVI): Iugani, (LXV): Slobozia, (LXIV): Izvoarele, (LXIII): Gioseni, (LXII): Bârgăuani, (LXI): Dochia, (LX): Solca și Arbore (Parohia Solonețu Nou), (LIX): Gura Humorului, (LVIII): Faraoani și Valea Mare, (LVII): Răducăneni, (LVI): Câmpulung Moldovenesc, (LV): Siret, (LIV): Oțeleni, (LIII): Valea Seacă și Nicolae Bălcescu, (LII): Cotnari, (LI): Galbeni, (L): Răchiteni, (XLIX): Mogoșești-Siret, (XLVIII): Fărcășeni, (XLVII): Huși, (XLVI): Pustiana, (XLV): Scorțeni - Florești, (XLIV): Moinești, (XLIII): Ardeoani, (XLII): Arini, (XLI): Răcăciuni, (XL): Focșani, (XXXIX): Adjudeni, (XXXVIII): Șcheia, (XXXVII): Târgu Neamț, (XXXVI): Hălăucești, (XXXV): Pildești, (XXXIV): Sarata, (XXXIII): Rădăuți, (XXXII): Adjud, (XXXI): Ciucani, (XXX): Dumbrăveni și Berindești, (XXIX): Lespezi, (XXVIII): Galați, (XXVII): Vatra Dornei, (XXVI): Ploscuțeni, (XXV): Dofteana, (XXIV): Schineni, (XXIII): Barticești, (XXII): Cleja, Somușca și Valea Mică, (XXI): Ciugheș, (XX): Lilieci, (XIX): Chetriș, Tamași, Furnicari, (XVIII): Vladnic, (XVII): Poiana Negri și Mâgla, (XVI): Fundu Răcăciuni, (XV): Călugăreni, (XIV): Prăjești, (XIII): Buhoci, (XII): Brusturoasa și Cuchiniș, (XI): Comănești, (X): Frumoasa, (IX): Gherăești, (VIII): Coman, (VII): Luncași, (VI): Bijghir, (V): Buhonca, (IV): Săbăoani și Traian, (III): Traian (BC), (II): Horgești, (I): Butea. lecturi: 39.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |