Unde a fost Episcopia Milcoviei?

Aflându-ne pe meleaguri vrâncene, împreună cu pr. Ieronim Budulai am pornit luni, 30 octombrie 2017, în căutarea reşedinţei primei episcopii catolice, Episcopia Milcoviei sau a Cumanilor, subordonată direct Scaunului Apostolic.

Unde se afla oare civitas Milcoviae („Civitas de Mylco”) despre care documentele spun că ar fi avut o catedrală înzestrată cu „pământuri, bunuri şi drepturi”, cu capitul de canonici şi cu reşedinţă episcopală[1]?

Din cele citite înainte reţinusem mănăstirea Mera şi cetatea Crăciuna ca fiind posibile locuri ale Milcoviei. Ca atare, de la Vizantea am mers prin Vidra, Jariştea şi am ajuns la Odobeşti. Aici am găsit biserica catolică şi am făcut fotografii. Am luat-o spre Andreiaşu prin Broşteni şi am ajuns la Mera (la 20 km de Focşani, pe istorica vale a Milcovului). Aici am întrebat pe cineva unde este mănăstirea. Ni s-a explicat că aproape de primărie, un drum în dreapta urcă spre mănăstire. După un timp, pe un tăpşan, în faţa noastră au apărut ziduri groase care înconjurau o biserică, o fortăreaţă medievală. Am intrat în incintă. În dreapta la intrare se vedeau ruine, în spatele bisericii, în partea stângă, un vechi izvor. Biserica era închisă. Undeva era notat un număr de telefon la care ar răspunde un centru de informaţii religioase „Cantemir”. Era de fapt părintele paroh Ticu Gavrilă, care, la telefon, mi-a explicat că mănăstirea este ctitorie a familiei voievodale a Cantemireştilor, fiind construită în anul 1685 de boieri din Odobeşti şi cedată voievodului Constantin Cantemir. Nouă ani mai târziu a fost închinată mănăstirii Vatoped de la Muntele Athos. Fiul lui Constantin, Cantemir, a finalizat lucrările la biserică în 1706, iar în 1797 a adus de la Iaşi osemintele tatălui său, care rămân aici până în 1717 când, în urma conflictului turco-austriac, sunt profanate, iar zidurile distruse. Acestea se vor reface în anii următori. În 1864, mănăstirea este secularizată. „Înainte de această mănăstire ce a fost în acest loc?” am întrebat. „O altă mănăstire care se pierde în negura vremurilor”, a venit răspunsul. „Episcopia Cumanilor nu era prin această zonă?”, am întrebat iarăşi. „Ba da, mi s-a spus, este pe undeva pe aici, însă nu m-am ocupat de această problemă. La centrul de informare de la Casa de Cultură din Odobeşti vi se pot oferi informaţii”. Am făcut fotografii. Părintele a trimis pe cineva care ne-a deschis biserica şi ne-a oferit pliante. Am contemplat pentru un timp locul unde, cel mai probabil, a fost centrul episcopiei, apoi am plecat spre Odobeşti.

La Odobeşti, la centrul de informare am întrebat de Episcopia Cumaniei. Nu ştiau nimic. Nu auziseră. „Dar cetatea Crăciuna?” Ni s-a explicat că este în apropiere, în capătul străzii Libertatea. Pe partea dreaptă, pe latura sudică a Dealului Şarba este un sit arheologic. Am ajuns în zonă, am văzut dealul, am făcut fotografii.

Care argumente conduc spre Mera ca fiind centrul Episcopiei Cumanilor?

Un călător povesteşte în 1766 despre „rămăşiţele unei reşedinţe episcopale şi ale catedralei” din Milcov în apropiere de Odobeşti[2]. Nicolae Iorga semnala la începutul secolului trecut că episcopul Paul Sardi notează că a văzut „ruinele străvechii episcopii a Milcoviei”[3]. Iorga citează un document din Arhiva Episcopiei de Iaşi în care se face precizarea că ep. Sardi a găsit acolo o singură familie (Ştefan şi Cunegunda Zakaveski) care nu era în regulă cu căsătoria de 20 de ani, având trei copii. Episcopul cere dispensă care li se acordă la 17 noiembrie 1846[4]. Părintele Petru Tocănel întregeşte informaţia, notând despre episcopul Paul Sardi că la 2 noiembrie 1843, fiind la Galaţi, a făcut o vizită pe colinele Milcovului, unde a găsit ruinele vechii Episcopii de Milcovia, peste care acum era construită o mănăstire ortodoxă, în sat locuind doar o singură familie catolică. Sardi a revenit la Milcovia şi în 1846, nu numai pentru a vedea mai bine urmele vechii episcopii, dar şi pentru a zidi acolo o biserică[5].

Chiar dacă nici ep. Sardi, nici călătorul nu indică cu claritate locul unde erau situate ruinele vechii catedrale episcopale a Milcoviei, se poate intui că e vorba de Mera, locul unde se află din vechime o mănăstire ortodoxă.

Claritatea căutată vine din istoriografia în limba maghiară. Cercetătorul Ianoş Jerney în perioada 24 mai 1844 - 1 aprilie 1845 a vizitat mai multe localităţi din Moldova şi de dincolo de Prut. În afară de faptul că autorul are convingerea că toţi catolicii, indiferent dacă ştiu sau nu limba maghiară, se trag din maghiari şi că multe locuri păstrează urme maghiare, informaţiile pe care le dă merită să fie luate în calcul. Jerney îl citează mai întâi pe misionarul Rafael Scheffler care în 1770 i-a scris călugărului Gal Matyas despre această mănăstire. Argumentele sunt trei: ruinele, tradiţia orală şi numele pe care le purtau pe atunci acele locuri: „Pe malul dinspre Moldova se afla odinioară orăşelul Milko, ale cărui urme sunt vizibile şi acum. Potrivit tradiţiei orale locale, acolo se înălţa cândva un oraş vestit şi fortificat al maghiarilor. Pe acest loc în prezent se află o mănăstire bogată şi solidă a moldovenilor (…) Numele localităţii este Mera, Milkovan sau Mănăstirea Milcovului. Ruinele dovedesc faptul că pe acest loc se înălţa cândva un oraş. (…) Fosta localitate se afla la o distanţă de patru ore de mers de şosea, deci şi de la oraşul Focşani (…). Pârâul Milcov curge în aval spre Dunăre, trecând pe lângă Mera sau Milkovan. Nu avem nici un dubiu în privinţa existenţei pe aceste locuri a străvechiului oraş Milko şi a episcopiei sale, care s-a păstrat şi în tradiţia orală a poporului moldovean, se zvoneşte că mănăstirea valahă actuală a fost construită din pietrele fostei biserici maghiare. Poartă şi denumirea Mira”[6].

În decursul timpului, centrul Episcopiei Cumanilor a fost fixat în diferite locuri: zona Odobeşti-Focşani[7], pe locul Odobeştiului, lângă Focşani[8], pe malul Milcovului[9], în apropiere de Odobeşti, pe Milcov, sau cetatea Crăciuna, situată pe malul stâng al Milcovului, la nord de oraşul Odobeşti[10], Bacău[11]. În anul 1912, părintele Carol Auner nota: „Probabilitatea cea mai satisfăcătoare e că acest oraş să fie identic cu Crăciuna pe Milcov, în munţii Vrancei, un nume care aminteşte Kreuzburg-urile din timpul cavalerilor teutoni. Mai întâi era o simplă cetăţuie, iar când Theodorich îşi fixă acolo reşedinţa, ea va fi fost ridicată la rangul unui oraş, sub numele Milcovai, precum era obiceiul curiei romane”[12]. Mai târziu, pr. Ioan Ferenţ reia problema: „Am conclus şi concludem, cu toată critica ce mi s-a făcut, că Theodoric va fi primit de la început drept reşedinţă de la regele Ungariei unul din burgurile rămase goale după alungarea cavalerilor teutoni, şi anume în apropiere de apa Milcovului; aici însă nu poate fi vorba decât de cetatea Crăciunei, a cărei origine teutonă o apără D. Onciul şi canonicul Auner” [13].

Varianta că pe locul cetăţii Crăciuna s-ar afla oraşul Milcovia nu stă în picioare. În primul rând pentru că aceasta este localizată diferit: între satele Braniştea şi Vasile Alecsandri, de o parte şi de alta a digului care s-a construit pentru a opri inundaţiile; la Vârteşcoiu, lângă Odobeşti (Nicolae Iorga sau Vasile Pîrvan); pe teritoriul comunei Independenţa, din judeţul Galaţi; mai nou, la Floreşti (Cîmpineanca), lângă Focşani. Cei care susţin Floreştiul spun că aici fortăreaţa este înconjurată de trei şanţuri de apărare, prin care curgea Milcovelul, un afluent al râului Milcov; s-a descoperit o zonă fortificată natural şi întărită artificial, precum şi fundaţia unei biserici medievale, estimată că ar fi fost ridicată pe la 1499. Grigore Ureche, Miron Costin şi Dimitrie Cantemir amintesc de această cetate din vremea lui Ştefan cel Mare, despre care spun ca este "o naraitura mai sus de Focşani, pe Milcovel" (aşadar, cetatea Crăciuna era pe Milcovel, şi nu pe Milcov)[14]. În anul 1471, Radu cel Frumos a înălţat o fortificaţie pe un teritoriu considerat ca aparţinând Moldovei. Ştefan cel Mare a cucerit-o în 1482 şi a ridicat o altă cetate în faţa celei munteneşti. În anul 1484, Cetatea Crăciuna a fost distrusă de un incendiu puternic[15].

Încreştinarea cumanilor[16] este legată de dominicani. În prima fază, acţiunea lor s-a soldat cu eşec: unii au fost ucişi (fraţii Albert şi Dominic), alţii au fost alungaţi.

În vara anului 1227, primii cumani (prinţul Burch şi doisprezece tineri din suita sa) au primit botezul, fiind oficiat de arhiepiscopului de Strigoniu, naşi fiind dominicanii.

Robert, arhiepiscop de Strigoniu, numit delegat apostolic pentru cumani şi brodnici, împreună cu alţi trei episcopi – Bartolomeu de Pecs, Wilhelm de Veszprem şi Raynald de Alba-Iulia – şi cu fiul cel mic al regelui Andrei al II-lea, au plecat spre Cumania, unde l-au botezat pe hanul Bortz-Membrock cu mulţi oameni din neamul său (între 1.000 şi 15.000). Câţiva ani după botez Burch a murit şi a fost înmormântat în capela Sfintei Fecioare, pe care o clădiseră fraţii dominicani. În aceeaşi capelă a fost înmormântat mai târziu şi tatăl acestuia, Bortz-Membrok[17].

După o intervenţie din partea papei, Bela al IV-lea a sprijinit clădirea unei catedrale în Episcopia Cumanilor, probabil în acelaşi loc în care a fost şi capela.

Pentru cumanii care se aflau la începutul secolului al XIII-lea la Est de Carpaţii Orientali, în sudul Moldovei, papa Grigore al IX-lea (1227-1241) a înfiinţat o episcopie la 21 martie 1227, numindu-l pe Theodoric ca episcop. Atât aşezarea cât şi episcopia au fost distruse de mongoli în 1241. În faţa pericolului mongol, deja în anul 1239 40.000 de familii cumane au fost primite în regatul lui Bela al IV-lea, care le-a colonizat între Dunăre şi Tisa; alţi cumani au trecut în Bulgaria. Cei care au rămas au fost înfrânţi. Tătarii au ars catedrala. Conform izvoarelor dominicane, au fost nimiciţi de foc, de săbii, suliţe sau săgeţi episcopul şi aproape 90 de călugări. Astfel această episcopie şi-a încetat existenţa. În istorie, până în 1556, mai sunt menţionaţi alţi 13 episcopi ca fiind doar titulari[18].

Lista episcopilor de Milcovia:

• Theodoric 1227-1241

• „Th. cumanorum humilis minister” (?) – 1283

• Leo (episcop decedat al Milcoviei) (?) – 1327

• Vitus de Monteferro (capelan al regelui Carol Robert) – 1332

• Toma de Nympti (călugăr augustinian) – 1347-1348

• Bernard de Mazovia (călugăr dominican polonez) – 1353-1357

• Albert de Usk (călugăr dominican) – 1364

• Nicolae de Buda (călugăr augustinian, vicar general la Egger) – 1371-1375

• Gobelinus [fost paroh la Cristian (Sibiu), apoi episcop la Alba-Iulia] – 1386

• Laurenţiu (?) – 1396

• Emerich Zechel – 1431

• Grigore Jaurini [vicar general la Strigoniu (Esztergom)] – 1433-1462 (?)

• Mihai Turon [episcop auxiliar de Strigoniu (Esztergom)] – 1468-1493

• Paul Ilsine [paroh la Strigoniu (Esztergom)] – 1501-1504

• Ladislau (de Ondola ?) – 1510

• Dumitru – 1511

• Mihai – 1512-1521 (?)

Cumanii aparţineau familiei popoarelor turcice. Despre limba lor s-a păstrat un glosar al unui veneţian din secolul al XIII-lea, din care reiese raportul de dialect cu limba turcă şi limba tătară. Rugăciunea Tatăl nostru în limba cumană[19]:

Bizim atamiz kim-szing kökte
szentlenszing szening ading
düs-szün szening könglügüng
necsik-kim dzserde alaj kökte
bizing ekmegimizni ber bizge büt-bütün künde
ilt bizing minimizni
necsik-kim biz ijermiz bizge ötrü kelgenge
iltme bizni ol dzsamanga
kutkar bizni ol dzsamannan
szen barszing bu kücsli
bu csin ijgi tengri amen. (Kunszentmiklós, Ungaria)

Pr. Cornel Cadar

Note:
[1] Ioan Ferenţ, Cumanii şi episcopia lor, Blaj, 1931, p. 144-145.
[2] Carol Auner, Episcopia Milcoviei, în „Revista catolică”, an II (1912), p. 544, citează Ungrisches Magazin, I c., p. 99; cf. Iosif Gabor, Ierarhia catolică a Moldovei, Nisiporeşti, 1958 (text dactilografiat), p. 28.
[3] Nicolae Iorga, Studii şi documente, I-II, Bucureşti, 1901, p. 219-220, nota 1; informaţia este preluată în Carol Auner, Episcopia Milcoviei, în „Revista catolică”, an II (1912), p. 544; Iosif Gabor, Ierarhia catolică a Moldovei, Nisiporeşti, 1958 (text dactilografiat), p. 28.
[4] AERCIS, dosar 1/1843-1874, f. 116.
[5] Pietro Tocănel, Storia della Chiesa Cattolica in Romania, III/2, Ed. Messaggero, Padova, 1965, p. 234; autorul citează APF Moldavia, v. 10, f. 166, 308, 335, 339-345 (raportul administraţiei pentru construirea bisericii din Galaţi), şi OPFP, lettere di Mons Sardi del 26 gennaio 1847 e 2 gennaio 1848. Notăm că dorinţa episcopului de a zidi o biserică i-au împlinit-o alţii mai târziu nu în acel loc, ci în apropiere, la Odobeşti.
[6] Jerney, Călătorii în Est pentru investigarea ţării de baştină a maghiarimii 1844-1845, Ediţie bilingvă, Editura „Harghita”, Miercurea Ciuc, 2011, p. 268-269.
[7] Vasile Drăguţ, Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească, Bucureşti, 1976, pag. 145.
[8] http://www.agrotara.ro/episcopia-milcovului-crestinarea-cumanilor-odobesti-civitas-milcoviae/, http://www.muzeulvrancei.ro/despre-noi/, accesate la 3 noiembrie 2017.
[9] Radu Rosetti, Despre unguri şi episcopiile catolice din Moldova.
[10] Iosif Gabor, Ierarhia catolică a Moldovei, Nisiporeşti, 1958 (text dactilografiat), p. 27-28.
[11] Franz Josef Sulzer, Geschichte des transalpinischen Daciens…, vol. I-III, Editura Gräffer, Viena, 1781, p. 589, apud Carol Auner, Episcopia Milcoviei, în „Revista catolică”, an II (1912), p. 544. Sulzer e de părere că întrucât cetatea Crăciuna sau mănăstirea Mira din apropiere nu e legată de un drum direct spre Transilvania nu poate fi Milcovia.
[12] Carol Auner, Episcopia Milcoviei, în „Revista catolică”, an II (1912), p. 544.
[13] Ioan Ferenţ, Cumanii şi episcopia lor, Blaj, 1931, p. 144-145.
[14] https://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/stiri-locale/1605-s-a-descoperit-vechea-cetate-craciuna.html, accesat la 4 noiembrie 2017.
[15] http://adevarul.ro/locale/constanta/cetati-mai-putin-cunoscute-disparut-fortificatia-craciuna-ctitoria-radu-frumos-1_59ba41ee5ab6550cb82887d3/index.html; http://m.moldovenii.md/md/section/745/content/9958, accesate la 4 noiembrie 2017.
[16] Despre această episcopie au scris mai mulţi cercetători: E. Hurmuzaki - O. Densuşianu, Documente privitoare la istoria românilor, vol. I, Bucureşti, partea I, 1889; Radu Rosetti, Studiul istoric Ungurii şi episcopiile catolice din Moldova, 1905: Carol Auner, Episcopia Milcoviei, în „Revista catolică”, an II (1912), p. 540-551; I. Ferenţ, Cumanii şi episcopia lor, Blaj, 1931; Iosif Gabor, Ierarhia catolică a Moldovei, Nisiporeşti, 1958 (text dactilografiat); Pr. Alois Moraru, Catolicii din Moldova şi influenţa ungurească, în „Buletin istoric” – nr. 10/2009, p. 24-27; Vasile Ilie, Repere istorice despre Episcopia Cumanilor (1227-1241), în „Almanahul Presa Bună” 2004, p. 177-187; etc..
[17] Ioan Ferenţ, Cumanii şi episcopia lor, Blaj, 1931, p. 146.
[18] Cf. C. Auner, op. cit., p. 550-551; cf. Ş. Papacostea, op. cit., p. 90-101.
[19] http://www.agrotara.ro/episcopia-milcovului-crestinarea-cumanilor-odobesti-civitas-milcoviae/, accesat la 3 noiembrie 2017.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: Unde a fost Episcopia Milcoviei?
 

lecturi: 165.