Intervenţia cardinalului Pietro Parolin, secretar de stat, la Dialogul promovat de COMECE: (Re)thinking Europe. O contribuţie creştină la viitorul proiectului european

Eminenţe, Excelenţe,

Distinse autorităţi şi stimaţi oaspeţi,

Doamnelor şi domnilor,

Vă adresez bun-venit şi vă mulţumesc pentru că aţi intervenit numeroşi la acest Dialog despre Europa, organizat de Comisia Episcopatelor din Uniunea Europeană (COMECE) în colaborarea cu Secretariatul de Stat.

Salut în mod special pe cardinalul Reinhard Marx, preşedinte al COMECE. O mulţumire deosebită adresez domnului Frans Timmermans, prim vicepreşedinte al Comisiei Europene, şi domnului Mairead McGuiness, vicepreşedinte al Parlamentului European pentru adeziunea lor care este deosebit de semnificativă. În respectivele locuri – Comisia şi Parlamentul – ambii sunt de fapt interlocutorii privilegiaţi pentru episcopatele europene ai „dialogului deschis, transparent şi obişnuit” pe care Uniunea Europeană îl menţine cu Bisericile[1].

Încă de la începutul pontificatului său, papa Francisc a arătat mare atenţie faţă de soarta Europei, percepându-i bogăţia istorică şi culturală, precum şi potenţialităţile şi dificultăţile într-o lume globalizată şi în continuă şi rapidă schimbare. În cursul acestor ani, putem spune că s-a născut un dialog constant între Sfântul Părinte şi Europa, care a fost caracterizat de diferite etape, începând de la memorabilele vizite de la Strasbourg, la Parlamentul European şi la Consiliul Europei, ajungând la audienţa acordată conducătorilor de stat şi de guvern din Uniunea Europeană, la 24 martie 2017, şi la întâlnirea care se va ţine mâine după-amiază.

Rezultatul referendumului britanic de anul trecut şi stimulentele dezagregatoare care străbat continentul l-au indus pe Sfântul Părinte să ia în considerare urgenţa de a favoriza o reflecţie şi mai amplă şi atentă asupra întregii Europe şi asupra direcţiei pe care ea – chiar dincolo de graniţele Uniunii Europene – vrea să o întreprindă. Sfântul Scaun, care a privit încă de la început cu interes şi respect proiectul de integrare europeană, a considerat oportun să se asocieze la iniţiativa promovată de COMECE, luând parte la acest dialog între comunităţile ecleziale şi membrii societăţii civile. El participă în spirit de slujire adusă Europei, pentru că nu este indiferent faţă de problematicile sale şi faţă de destinul său şi este mereu doritor să ofere propria contribuţie pentru binele popoarelor din continent.

În partea a treia a exortaţiei apostolice Evangelii gaudium, intitulată: Binele comun şi pacea socială[2], papa Francisc enunţă patru principii „care orientează în mod specific dezvoltarea convieţuirii sociale şi construirea unui popor în care diferenţele să se armonizeze în cadrul unui proiect comun”[3]. Ele se aplică bine la acest moment de dialog, care trebuie să tindă mai ales la identificarea întrebărilor fundamentale pe care Europa trebuie să şi le pună pentru a înfrunta provocările din viitor.

În această perspectivă, adunarea noastră trebuie să ţină cont că timpul este superior spaţiului. Ne întâlnim astăzi mai degrabă pentru a da viaţă unui proces „decât [să] obţinem rezultate imediate care să producă un rezultat politic uşor, rapid şi efemer, dar care nu construiesc plinătatea umană”[4]. Suntem aici cu convingerea că unitatea prevalează asupra conflictului. Ne-au dat o demonstraţie elocventă chiar părinţii fondatori ai proiectului european, atunci când au înţeles că a pune în comun resursele şi a lucra împreună era adevăratul remediu la apariţia de noi conflicte sângeroase ca acelea care au sfâşiat prima jumătate a secolului al XX-lea. În conversaţiile noastre nu vrem să uităm că realitatea este superioară ideii, pentru că „Ideea dezlipită de realitate dă naştere la idealisme şi nominalisme ineficace, care cel mult clasifică şi definesc, dar nu implică. Ceea ce implică este realitatea iluminată de raţionament”[5]. De aceea este necesar să nu pierdem din vedere niciodată realitatea, care este făcută înainte de toate din chipurile concrete ale femeilor şi ale bărbaţilor care locuiesc în continentul nostru, fiecare cu potenţialităţile sale şi suferinţele sale, pentru că este prea evidentă neliniştea răspândită care se strecoară în timpul nostru în faţa modelelor abstracte coborâte de sus. În sfârşit, nu uităm că totul este superior părţii „şi este mai mult decât simpla sumă a lor”[6]. Integrarea care s-a constituit treptat este ceva mai mare decât simpla însumare de limbi şi de culturi. În acest sens, consider că este de importanţă vitală a reţine o afirmaţie centrală din gândirea papei despre Europa: „Părinţii fondatori ne amintesc că Europa nu este un ansamblu de reguli de respectat, nu un breviar de protocoluri şi proceduri de urmat. Ea este o viaţă, un mod de a-l concepe pe om pornind de la demnitatea sa transcendentă şi inalienabilă”[7].

Am amintit aceste patru principii îndrăgite de papa Francisc, considerând util să ofer o indicaţie de metodă pentru munca din aceste zile. De fapt dialogul nostru ar pierde pregnanţa dacă n-ar porni de la trăirea zilnică a persoanelor şi dacă n-ar tinde să aibă o privire clarvăzătoare asupra viitorului, în măsură să indice mai mult un parcurs de perspectivă, decât să identifice soluţii imediate la probleme contingente. Pe de altă parte tocmai aceasta este perspectiva celor trei dezbateri care vor urma după-amiază şi care pornesc de la discursul pe care Sfântul Părinte l-a rostit cu ocazia conferirii Premiului Carol cel Mare. Cu acea ocazie, papa invita să acceptăm „provocarea de «a actualiza» ideea de Europă. O Europă capabilă să dea naştere unui nou umanism bazat pe trei capacităţi: capacitatea de a integra, capacitatea de a dialoga şi capacitatea de a genera”[8].

În abordarea discuţiei poate fi oportun să se ţină cont de câteva întrebări care reies în discursurile papei şi care sintetizează preocupările sale în actualul context, pornind de la diferitele crize care străbat Europa: de la cea economică, ce a caracterizat ultimul deceniu, până la dramatica problemă migratoare; de la conflictele care sfâşie nu numai regiunea Mediteranei, ci care implică şi părţi ale continentului, la înaintarea populismelor şi la întoarcerea naţionalismelor; de la şomaj şi de la suferinţele în rândul tinerilor la problemele ambientale.

Punându-se în faţa acestor provocări, Europa a dat „o impresie generală de oboseală şi de îmbătrânire”[9]. „Aşadar care este hermeneutica, cheia de interpretare cu care putem să citim dificultăţile din prezent şi să găsim răspunsuri pentru viitor?”[10]. Cum să recuperăm amintirea pentru a reda speranţă viitorului?[11] Şi care este „speranţa pentru Europa de astăzi şi de mâine?”[12]

În inima acestor întrebări este tema modului de a recupera ideea unei Europe care să readucă în centru persoana, cu fermentul său de fraternitate şi voinţa sa de adevăr şi de dreptate[13]. Acest lucru pune şi o problemă generală despre demnitatea omului, pentru care papa Francisc propune alte întrebări. „Ce demnitate există atunci când lipseşte posibilitatea de a exprima liber propria gândire sau de a mărturisi fără constrângere propria credinţă religioasă? Ce demnitate este posibilă fără un cadru juridic clar, care să limiteze dominarea forţei şi să facă să prevaleze legea asupra tiraniei puterii? Ce demnitate poate să aibă un bărbat sau o femeie făcuţi obiect a tot soiul de discriminări? Ce demnitate va putea găsi o persoană care nu are hrana sau minimul esenţial pentru a trăi şi, mai rău, care nu are loc de muncă ce îl unge cu demnitate?”[14].

Deosebit de vii sunt în inima papei problema muncii şi tema tinerilor şi a perspectivelor pentru viitorul lor. „Cum să evităm să-i pierdem pe tinerii noştri care ajung să plece în altă parte în căutarea de idealuri şi simţ de apartenenţă pentru că […] nu ştim să le oferim oportunităţi şi valori?”[15]. La rândul său această întrebare deschide spre alte întrebări fundamentale pe care papa Francisc le pune în mod foarte direct: „Ce cultură propune astăzi Europa?”[16]. Unde este acea tensiune ideală care a însufleţit şi a făcut mare istoria sa? Unde este spiritul său întreprinzător curios şi setea de adevăr, pe care le-a comunicat lumii cu pasiune?[17]

Nu mă voi lungi mai mult asupra acestor întrebări, pentru că dl. Pat Cox va defini propriu-zis tema dialogului nostru la sfârşitul acestei ceremonii de deschidere. Doream totuşi să propun nişte stimulente pentru o discuţie pe care o doresc vie şi profundă în acelaşi timp. De altfel, fiecare din această aulă este chemat să facă partea sa, după responsabilităţile care-i aparţin, pentru a edifica binele comun şi a favoriza pacea şi înţelegerea. Proiectul european este fără îndoială o lucrare umană. Şi ca atare are limitele sale şi este perfectibil. Tocmai pentru aceasta merită atenţia şi consideraţia noastră. Fiind creştini, dorim să dăm contribuţia noastră, însufleţiţi şi susţinuţi de credinţă: stimulaţi de dorinţa de a căuta cetatea lui Dumnezeu, nu vrem să uităm importanţa de a construi şi a consolida comunitatea oamenilor[18].

Mulţumesc.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note:

[1] Cf. Art. 17 din Tratatul despre Funcţionarea Uniunii Europene.

[2] Francisc, Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 217-237.

[3] Ibid., 221.

[4] Ibid., 224.

[5] Ibid., 232.

[6] Ibid., 235.

[7] Francisc, Discurs adresat şefilor de stat şi de guvern din Uniunea Europeană, 24 martie 2017.

[8] Francisc, Discurs cu ocazia conferirii Premiului Carol cel Mare, 6 mai 2016.

[9] Francisc, Discurs la Parlamentul European, 25 noiembrie 2014.

[10] Discurs adresat şefilor de stat şi de guvern din Uniunea Europeană, cit.

[11] Cf. Ibid.

[12] Ibid.

[13] Cf. Ibid. şi A. De Gasperi, La nostra patria Europa. Discorso alla Conferenza Parlamentare Europea, 21 aprilie 1954.

[14] Discurs la Parlamentul European, cit.

[15] Discurs cu ocazia conferirii Premiului Carol cel Mare, cit.

[16] Discurs adresat şefilor de stat şi de guvern din Uniunea Europeană, cit.

[17] Cf. Francisc, Discurs la Consiliul Europei, Strasbourg, 25 noiembrie 2014.

[18] Cf. Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Constituţia pastorală despre Biserica în lumea contemporană Gaudium et spes, nr. 42.
 

lecturi: 17.