Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Omilia cardinalului Tarcisio Bertone la Liturghia de mulțumire pentru beatificarea lui Ioan Paul al II-lea

"Simon, fiul lui Ioan, mă iubești? (...) Doamne, tu știi toate, tu știi că te iubesc" (In 21,17). Dialogul dintre Cel Înviat și Petru. Este dialogul care precede mandatul: "Paște oile mele", dar este un dialog care mai înainte scrutează toată viața omului. Oare nu sunt acestea întrebarea și răspunsul care au marcat toată viața și misiunea Fericitului Ioan Paul al II-lea? El însuși a exprimat asta la Cracovia, în anul 1999, afirmând: "Astăzi mă simt chemat în mod deosebit să mulțumesc acestei comunități milenare de păstori ai lui Cristos, clerici și laici, deoarece grație mărturiei sfințeniei lor, grație acestui ambient de credință, pe care timp de zece secole ei l-au format și îl formează la Kraków, a devenit posibil ca la sfârșitul acestui mileniu, chiar pe malurile Vistulei, la picioarele catedralei din Wawel să cadă îndemnul lui Cristos: "Petru, paște mielușeii mei" (In 21,15). A devenit posibil ca slăbiciunea omului să se sprijine pe puterea veșnicei credințe, speranțe și carități a acestui pământ, și să dea răspunsul: «În ascultarea credinței în fața lui Cristos Domnul meu, încredințându-mă Mamei lui Cristos și a Bisericii - conștient de marile dificultăți - accept»".

Da, acest dialog de iubire dintre Cristos și om a marcat toată viața lui Karol Wojtyla și l-a condus nu numai la slujirea fidelă a Bisericii, ci și la totala dăruire personală lui Dumnezeu și oamenilor care a caracterizat drumul său de sfințenie.

Cu toții ne amintim că în ziua funeraliilor, la un moment dat vântul a închis lin paginile Evangheliei așezată pe sicriul său. Era ca și cum vântul Duhului ar fi voit să marcheze sfârșitul aventurii umane și spirituale a lui Karol Wojtyla, în întregime iluminată de Evanghelia lui Cristos. Din această Carte el descoperea planului lui Dumnezeu pentru umanitate, pentru el însuși, dar mai ales îl învăța pe Cristos, învăța fața lui, iubirea lui, care pentru Karol era mereu o chemare la responsabilitate. În lumina Evangheliei citea istoria umanității și evenimentele fiecărui bărbat și ale fiecărei femei pe care Domnul i-a așezat pe drumul său. De aici, din întâlnirea cu Cristos în Evanghelie, provenea credința sa.

Era un om de credință, un om al lui Dumnezeu, care trăia din Dumnezeu. Viața lui era o rugăciune continuă, constantă, o rugăciune care îmbrățișa cu iubire pe fiecare locuitor al planetei pământ, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, și din această cauză vrednic de orice respect; răscumpărat cu moartea și învierea lui Cristos, și din această cauză devenit cu adevărat gloria vie a lui Dumnezeu (Gloria Dei vivens homo - sfântul Irineu). Grație credinței care se exprima mai ales în rugăciune, Ioan Paul al II-lea era un autentic apărător al demnității oricărei ființe umane și nu simplu combatant pentru ideologii politico-sociale. Pentru El, orice femeie, orice bărbat, era o fiică, un fiu al lui Dumnezeu, independent de rasă, de culoarea pielii, de proveniența geografică și culturală, și chiar de crezul religios. Raportul său cu orice persoană este sintetizat în acea frază minunată pe care a scris-o: "Celălalt îmi aparține".

Însă rugăciunea lui era și o mijlocire constantă pentru toată familia umană, pentru Biserică, pentru fiecare comunitate de credincioși, pe tot pământul - probabil cu atât mai eficace, cu cât era mai însemnată de suferința care a marcat diferite faze ale existenței sale. Oare nu de aici - din rugăciune, din rugăciunea legată de atâtea evenimente dureroase ale sale și ale celorlalți - provenea preocuparea sa pentru pacea în lume, pentru conviețuirea pașnică a popoarelor și a națiunilor? Am auzit în prima lectură din profetul Isaia: "Cât de plăcut este să vezi peste munți pașii trimisului care vestește pacea" (Is 52,7).

Astăzi îi mulțumim Domnului pentru că ne-a dat un Păstor ca El. Un Păstor care știa să citească semnele prezenței lui Dumnezeu în istoria umană, și îi vestea apoi marile lucrări în toată lumea și în toate limbile. Un Păstor care a înrădăcinat în sine sensul misiunii, al angajării de a evangheliza, de a vesti cuvântul lui Dumnezeu pretutindeni, să-l strige de pe acoperișuri... "Cât de plăcut este să vezi peste munți pașii (...) celui care aduce vestea cea bună, vestea mântuirii, ai celui care dă de știre Sionului: «Dumnezeul tău domnește»" (ibid.).

Astăzi îi aducem mulțumire Domnului pentru că ne-a dat un Martor ca el, așa de credibil, așa de transparent, care ne-a învățat cum trebuie să se trăiască credința și să se apere valorile creștine, începând de la viață, fără complexe, fără temeri; cum trebuie să se mărturisească credința cu curaj și coerență, declinând Fericirile în experiența zilnică. Viața, suferința, moartea și sfințenia lui Ioan Paul al II-lea sunt o mărturie și o confirmare tangibilă și sigură.

Îi mulțumim Domnului pentru că ne-a dat un Papă care a știut să dea Bisericii catolice nu numai o proiecție universală și o autoritate morală la nivel mondial, ci, în special cu celebrarea Marelui Jubileu al Anului 2000, a știut să dea și o viziune mai spirituală, mai biblică, mai centrată pe cuvântul lui Dumnezeu. O Biserică ce a știut să se reînnoiască, să promoveze o "nouă evanghelizare", să intensifice raporturile ecumenice și interreligioase, și să regăsească și căile unui dialog fructuos cu noile generații.

Și în sfârșit îi mulțumim Domnului pentru că ne-a dat un Sfânt ca el. Toți am avut ocazia - unii de aproape, alții de departe - să observăm cât era de coerente umanitatea sa, cuvântul său și viața sa. Era un om adevărat pentru că era inseparabil legat de Cel care este Adevărul. Urmându-l pe Cel care este Calea, era un om mereu pe drum, mereu îndreptat spre binele cel mai mare pentru orice persoană, pentru Biserică și pentru lume și spre ținta care pentru orice credincios este gloria Tatălui. Era un om viu, pentru că era plin de Viața care este Cristos, mereu deschis la harul său și la toate darurile Duhului Sfânt.

Cât de mult s-au verificat în viața sa cuvintele pe care le-am auzit în Evanghelia de astăzi: "Adevăr, adevăr îți spun: când erai mai tânăr, te încingeai singur și te duceai unde voiai. Însă când vei îmbătrâni, îți vei întinde mâinile și te va încinge un altul și te va duce unde nu vei voi" (In 21,18). Cu toții am văzut cum i-a fost luat tot ceea ce omenește putea să impresioneze: forța fizică, expresia trupului, posibilitatea de a se mișca, până și cuvântul. Și atunci, mai mult ca oricând, el a încredințat viața sa și misiunea sa lui Cristos, pentru că numai Cristos poate să mântuiască lumea. Știa că slăbiciunea sa corporală îl arăta și mai clar pe Cristos care lucrează în istorie. Și oferind suferințele sale Lui și Bisericii sale, ne-a dat nouă tuturor o ultimă, mare lecție de umanitate și de abandonare în brațele lui Dumnezeu.

"Cântați Domnului un cântec nou,

cântați Domnului, toți locuitorii pământului.

Cântați Domnului, binecuvântați numele lui".

Să cântăm Domnului un cântec de glorie, pentru darul acestui mare Papă: om al credinței și al rugăciunii, Păstor și Martor, Călăuză în trecerea dintre două milenii. Acest cântec să lumineze viața noastră, pentru ca nu numai să-l venerăm pe noul Fericit, ci, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, să urmăm învățătura lui și exemplul lui. În timp ce adresez un gând recunoscător Papei Benedict al XVI-lea, care a voit să-l ridice pe marele său Predecesor la gloria altarelor, îmi place să închei cu cuvintele pe care le-a rostit la prima aniversare a morții noului Fericit: "Iubiți frați și surori, (...) gândul nostru se întoarce cu emoție la momentul iubitului Pontif, dar în același timp inima este ca împinsă să privească înainte. Simțim răsunând în suflet invitațiile sale repetate de a înainta fără frică pe drumul fidelității față de Evanghelie pentru a fi mesageri și martori ai lui Cristos în cel de-al treilea mileniu. Ne revin în minte neîncetatele sale îndemnuri de a coopera cu generozitate la realizarea unei umanități mai drepte și solidare, de a fi făcători de pace și constructori ai speranței. Să rămână mereu îndreptată privirea noastră spre Cristos, «același ieri, astăzi și întotdeauna» (Evr 13,8), care conduce în mod trainic Biserica sa. Noi am crezut în iubirea sa și întâlnirea cu El «dă viață unui nou orizont și cu aceasta direcția decisivă» (cf. Deus caritas est, 1). Forța Duhului lui Isus să fie pentru toți, iubiți frați și surori, așa cum a fost pentru Papa Ioan Paul al II-lea, izvor de pace și de bucurie. Și Fecioara Maria, Mama Bisericii, să ne ajute să fim în orice împrejurare, asemenea lui, apostoli neobosiți ai Fiului său dumnezeiesc și profeți ai iubirii sale milostive". Amin.

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 21.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat