Iași: Liturghie cu requiem pentru Sfântul Părinte
În semn de comuniune cu toți episcopii din lume, cu toți preoții, persoanele consacrate și credincioșii care în aceste zile înalță rugăciuni către Dumnezeu pentru odihna și fericirea veșnică a Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea, în ajunul funeraliilor oficiale de la Roma, PS Aurel Percă a prezidat o sfântă Liturghie cu requiem în catedrala din Iași, joi, 7 aprilie, începând cu ora 18.30. Lui i s-au alăturat în rugăciune preoți, persoane consacrate și numeroși credincioși.
"Iubiți frați în Cristos, a spus PS Aurel Percă la începutul Liturghiei, celebrăm acest requiem pentru odihna papei Ioan Paul al II-lea. Ne unim în rugăciune cu toți oamenii de bunăvoință de pe pământ, care în aceste zile i-au adus un ultim omagiu acestui mare papă... Oferim această sfântă Liturghie ca Dumnezeu să-l fericească cu sfinții din cer".
"Astăzi, a spus episcopul la începutul predicii, după ce Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea a fost chemat de Domnul la odihna veșnică, lumea își dă seama cine a fost Ioan Paul al II-lea, ce papă mare am pierdut... Domnul cheamă la sine nu numai oamenii de rând, ci îi cheamă și pe păstorii Bisericii; l-a chemat și pe Sfântul Părinte".
Referindu-se la textul evanghelic, PS Aurel Percă a subliniat că acesta rezumă fericirea pentru care a luptat papa Ioan Paul al II-lea și pe care sperăm că Dumnezeu i-o va acorda. Conturând personalitatea lui Ioan Paul al II-lea, episcopul a spus despre Sanctitatea sa că a fost "un adevărat păstor..., un apărător al libertății și demnității omului..., un adevărat făcător de pace. A fost milostiv, însetat de dreptate, a apărat valorile cele mai înalte pe care Biserica este chemată să le propună oamenilor". În continuare, episcopul a dat citire unor fragmente din testamentul papei, din care transpare încrederea Sfântului Părinte în milostivirea lui Dumnezeu și speranța că Domnul îl va chema la sine atunci când va crede de cuviință. Apoi a amintit de vizita istorică făcută de suveranul pontif în România, în perioada 7-9 mai 1999, când ne-a salutat în limba română și ne-a asigurat de rugăciunile sale. "Aducând prinosul nostru de recunoștință pentru acest mare păstor pe care l-am avut, a mai spus episcopul auxiliar, îl recomandăm milostivirii lui Dumnezeu... Exemplul său să fie pentru noi un imbold de a iubi mai mult Biserica și de a ne îndeplini toate datoriile în spiritul lui Cristos și al Bisericii".
La finalul Liturghiei a urmat un requiem pentru odihna sufletului suveranului pontif Ioan Paul al II-lea după ritualul obișnuit în jurul catafalcului străjuit de lumânarea pascală și de imaginea Sfântului Părinte.
Emanuel Imbrea
lecturi: 123.