15 septembrie: Deschidere oficială și hram la Bacău
Peste zece mii de credincioși s-au adunat la hramul bisericii "Sfânta Cruce" din Bacău în ziua de duminică, 15 septembrie 2002. O dată cu hramul a avut loc și deschiderea oficială a anului școlar la Seminar și la Liceul Catolic din Bacău. Sărbătoarea a fost onorată de prezența Preasfințitului Gherghel, episcop de Iași, precum și de prezența multor preoți din parohiile vecine.
Biserica dedicată Înălțării Sfintei Cruci, cu aproape 5.000 de enoriași, este totodată și locul unde seminariștii (peste o sută) și elevii de la Liceul Catolic (peste două sute) participă la Liturghie duminica și în cursul săptămânii. Sunetul orgii clasice, recent instalată, și corul pe patru voci au oferit sărbătorii o solemnitate deosebită. Predica Preasfințitului, ascultată cu mare atenție de mulțimea de credincioși, a chemat pe fiecare "per crucem ad lucem" - prin cruce la lumină. O cruce de nouă metri înălțime străjuiește deasupra altarului, căci noi, creștinii, după cum sublinia Preasfințitul în predică, avem steagul, stindardul nostru - crucea. Pentru păgâni o adevărată nebunie, pentru iudei scandal, dar pentru noi, cei care credem în Cristos, puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu. Prezbiteriul bisericii, foarte larg, a permis o desfășurare a celebrării "ca la Vatican", după spusele unora. Cei care au stat în curtea bisericii sau chiar în stradă pentru că nu au încăput în biserică au regretat că nu au putut vedea frumusețea celebrării. S-au mulțumit doar cu ceea ce au auzit. Cred că și ei au fost fericiți și atrași de har, ca să se împlinească cuvintele lui Isus: "Când voi fi înălțat de la pământ îi voi atrage pe toți la mine".
Pr. Eugen Budău
lecturi: 123.