Iașul în sărbătoare
Solemnitatea "Trupul și Sângele Domnului" (Joia Verde)
Duminică, 2 iunie 2002, a fost, pentru mulți ieșeni, o adevărată sărbătoare: a avut loc frumoasa procesiune de a solemnității "Trupul și Sângele Domnului" (Joia Verde). După liturghia de la ora 11.00 s-a format un imens cortegiu cu toți cei care au vrut să-l cinstească într-un mod deosebit pe Isus, prezent în Sfânta Euharistie. Mii de credincioși, veniți la Catedrala și de la celelalte parohii, s-au unit în rugăciune și cântare.
Toate ceremoniile au fost prezidate de Preasfințitul Petru Gherghel, Episcop de Iași, fiind asistat de Episcopul Auxiliar Aurel Percă. În fruntea procesiunii era purtată crucea procesională, însemnele episcopale, diferite steaguri. și icoane religioase. Episcopul, care purta în mâini ostensorul cu Sfânta Taină, era precedat de o mare mulțime de persoane consacrate, ministranți, diaconi și de toți preoții din Iași (din parohii și de la Seminar). Calea lui Isus era presărată cu flori de către copilașii care recent au primit prima împărtășanie. După Episcop urmau toate corurile reunite din Iași la care s-a adăugat și acela al Seminarului.
Fanfara militară, în costume impecabile de gală, intonând cântece euharistice, a dat un farmec deosebit acestor celebrări. Să menționăm și prezența autorităților la această sărbătoare: primarul orașului, viceprefectul, un reprezentant al Bisericii Ortodoxe, al Universității, al Armatei, și mulți alții. La sfârșitul celebrării, ambii episcopi au oferit celor prezenți binecuvântarea specială pe care au primit-o de la Sfântul Părinte, la întâlnirea recentă de la Plovdiv (Bulgaria).
Ba chiar și vremea a fost de partea noastră: un soare surâzător parcă voia să mulțumească tuturor celor care au venit să se închine și să-l adore pe Isus în Sfânta Taină. Să sperăm că rugăciunile și cântările înălțate duminică vor aduce roade bogate in sufletele participanților și multe binecuvântări asupra orașului nostru.
Pr. Iosif Dorcu
lecturi: 123.