![]() |
![]() |
![]() |
|
Călătoria apostolică
a Sanctității Sale Leon al XIV-lea
Sfânta Liturghie Stadionul "Gran Canaria" (Las Palmas de Gran Canaria), joi, 11 iunie 2026
Aducem totul la altar, împreună cu pâinea și vinul, în timp ce intrăm, cu celebrarea de seară a privegherii, în solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus, căreia îi este consacrată întreaga Spanie. Să-i cerem Domnului ca în acest moment să fie vii în noi aceleași sentimente de umanitate, milostivire și compasiune ale Inimii Mântuitorului. În meditația noastră, ne lăsăm ajutați de lecturile pe care le-am ascultat. În primul rând, Dumnezeu le amintește israeliților de iubirea necondiționată cu care i-a iubit. I-a ales nu pentru că ar fi avut privilegii, daruri sau merite particulare, ci din iubire pură (cf. Dt 7,7-9) și va continua să-i iubească mereu, chiar și atunci când, din cauza inimii lor împietrite, nu-i împărtășesc sentimentele. Aceasta este caritatea lui Dumnezeu, în care își are rădăcina vocația noastră la iubire. Nu se bazează pe calcul, nici pe simplu sentiment și nici nu se reduce la simplă filantropie, ci ne străbate întreaga ființă: foc pentru suflet, lumină pentru minte, un impuls irezistibil spre libertate, pace și, în același timp, chin pentru inimă, care bate în armonie cu alte inimi, implicând întreaga persoană. Căci a iubi este ceva înnăscut omului; dimpotrivă, este o condiție pentru plenitudinea însăși a existenței noastre. Așa ni se arată iubirea în umanitatea Mântuitorului și în mișcările Preasfintei sale Inimi: neschimbătoare și fidelă chiar și în fața neînțelegerilor și a respingerilor, a fricii, a tristeții și a rezistenței umane (cf. Lc 22,39-46). Și în această față a lui Dumnezeu, mereu "îndrăgostit", care tânjește total și constant după binele nostru și fericirea noastră deplină, recunoaștem drumul vieții, învățând un nou mod de a exista și de a ne raporta unii cu alții, un criteriu diferit de evaluare a deciziilor, un stil reînnoit și stimulant de construire a comuniunii. În acest sens, Papa Francisc, vorbind despre caritatea lui Cristos, a spus că "cel mai bun răspuns la iubirea Inimii sale este iubirea față de frații și surorile noastre" (Dilexit nos, 167) și a adăugat: "nu există un gest mai mare pe care să-l putem oferi pentru a întoarce iubire pentru iubire" (ibid.). "A întoarce iubire pentru iubire": acesta este schimbul minunat, "comerțul admirabil" (cf. Primele Vespere ale Solemnității Mariei, Născătoarea de Dumnezeu, prima antifonă), la care Evanghelia ne invită să ne lăsăm atrași, traducând măsura infinită a iubirii lui Dumnezeu în generozitatea cu care îl slujim, în fiecare zi, în frații și surorile pe care el însuși îi pune în calea noastră. Mai ales cei mai nevoiași, lipsiți de apărare, incapabili să dea nimic înapoi (cf. Lc 6,32-36). Tocmai așa cum se întâmplă pe această insulă, în primire, în împărtășire, în dăruirea altruistă. Gratuitatea Inimii lui Cristos, însă, nu se oprește aici. Ea merge mai departe, angajându-se să ajute fiecare persoană nu doar să supraviețuiască, ci și să-și recapete încrederea și să-și reia drumul, să crească și să înflorească pe deplin în unicitatea sa, spre binele tuturor. În acest sens, Papa Benedict al XVI-lea a scris că caritatea "despre care Isus Cristos a dat mărturie prin viața sa pământească [...] este principalul motor al dezvoltării autentice a fiecărei persoane și a întregii omeniri" (Caritas in veritate, 1). În a doua lectură, Sfântul Ioan ne-a amintit că "Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său singur în lume, ca noi să trăim prin el" (1In 4,9). Cuvintele sale le amintesc pe cele ale lui Isus, care a spus că a venit pentru ca noi să avem viață și să o avem din belșug (cf. In 10,10) și care a poruncit paraliticului vindecat: "Scoală-te, ia-ți patul și umblă" (Mc 2,9). În aceste cuvinte, recunoaștem invitația de a îmbrățișa suferința cu iubire maternă, dar în același timp de a-i pregăti și încuraja pe cei răniți să se ridice și să meargă mai departe, spre o viață liberă și demnă. Într-adevăr, caritatea noastră nu trebuie să fie simplă asistență, ci mai degrabă integrarea persoanelor pentru deplina lor realizare - spirituală, intelectuală și fizică - și pentru includerea lor demnă și constructivă în comunitate (cf. Fratelli tutti, 129). Numai așa întâlnirile noastre, chiar și în fața unor evenimente dificile și dureroase, vor deveni o ocazie de a semăna semințe de speranță în drumul omenirii spre un viitor mai bun. Însă aș dori să mă opresc, în lumina cuvântului lui Dumnezeu pe care l-am ascultat, asupra unei ultime caracteristici a Inimii lui Cristos: umilința (cf. Mt 11,29). Inima lui Isus este umilă și de aceea bătaia ei nu este simțită de "învățați", de "înțelepți", adică de cei care pretind că sunt autosuficienți, că știu totul, că nu au nevoie nici de Dumnezeu, nici de alții. Într-adevăr, acestor oameni, copleșiți de strigătul unui "eu" pompos, omniprezent și agitat, le lipsește tăcerea necesară pentru a auzi în ei înșiși și în frații și surorile lor pulsul ascuns al iubirii. "Adesea, bogăția ne orbește, până la punctul de a crede că fericirea noastră poate fi atinsă doar dacă reușim să ne lipsim de ceilalți" (Dilexi te, 108). Isus, în schimb, ne învață contrariul: pentru a gusta adevărata bucurie a vieții, care rezidă în iubire, este necesar să coborâm de pe piedestalele aroganței care desparte, să ne regăsim în umilința care ne unește ca frați și surori. Sfântul Augustin spunea: "Unde este caritate, este pace, și unde este umilință, este caritate" (In Epistolam Joannis ad Parthos, prolog). Așa este. Unde este umilință autentică, este iubire, și unde este iubire, este pace, pentru că numai în umilință știm cu adevărat cine suntem și, prin urmare, putem să ne iubim pe noi înșine, să ne regăsim pe noi înșine, să ne dăruim unii altora și să ne iertăm unii pe alții în adevăr. Iubiți frați și surori, astăzi adorăm Preasfânta Inimă a lui Isus, o inimă pe care o înfățișăm adesea încoronată cu spini și în flăcări, conform viziunilor Sfintei Margareta Maria Alacoque. Să ne amintim că suntem prezența vie a Domnului în lume (cf. Lumen gentium, 8). De aceea, să ne privim unii pe alții, nu numai în această zi, ci întotdeauna, cu respect și încredere și să reînnoim, în această conștientizare, angajarea noastră de a realiza în noi înșine, prin caritate, ceea ce lipsește din suferințele lui Cristos, pentru binele Bisericii (cf. Col 1,24). Aprinși de caritatea Inimii sale, să fim purtători ai milostivirii și ai păcii sale, pentru ca războaiele să înceteze în lume și să crească în jurul nostru o nouă omenire, împăcată în iubire. LEO PP. XIV Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
* * * Din arhiva ercis.ro:
|
|
![]() |
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2026 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat | ![]() |