|
| © Vatican Media |
Papa Leon al XIV-lea: Discurs adresat Asociației Italiene "Călăuze și cercetași catolici din Europa" (1 iunie 2026)
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Pacea să fie cu voi!
Iubiți frați și surori, bună ziua și bine ați venit!
"Dacă Dumnezeu vrea, pentru totdeauna!". Aceasta este deviza pe care ați ales-o pentru a cincizecea aniversare a Asociației voastre. Întrucât am plăcerea de a vă întâlni la câteva zile după solemnitatea Rusaliilor, care înseamnă literal "a cincizecea", vă urez ca această fericită aniversare să fie pentru voi ca noi Rusalii. Fie ca Duhul Sfânt să coboare peste fiecare dintre voi, așa cum a făcut cu apostolii adunați în cenacol (cf. Fap 2,1). Cartea Faptele Apostolilor ne amintește că darul Duhului aprinde viața, ne deschide la misiune și creează înțelegere între diferite limbi (cf. Fap 2,4). Într-adevăr, darul lui Cristos cel înviat ne ajută să găsim mereu noi modalități de a mărturisi frumusețea credinței. Acest mesaj de mântuire este plin de speranță și ne încurajează să acționăm cu dreptate în fiecare alegere de viață, în toată munca noastră.
De-a lungul acestor cincizeci de ani, Asociația Italiană a Călăuzelor și Cercetașilor Catolici din Europa a consolidat un stil educațional specific pentru a exprima mărturia credinței. Folosind instrumentele dezvoltate conform intuiției lui Baden-Powell, însoțiți băieți și fete la o întâlnire cu Isus, Învățător al vieții bune, prieten fidel și călăuză dreaptă și puternică pentru drumul nostru.
Viața în aer liber și contactul cu natura sunt aspecte esențiale ale activităților voastre, care vorbesc despre bunătatea lui Dumnezeu prin urmele pe care Creatorul însuși le-a lăsat în creație.
Combinați cu înțelepciune cuvântul lui Dumnezeu cu cartea naturii, care păstrează sensul istoriei și ne susține atunci când drumul vieții ne provoacă. Ca un izvor de apă dulce, vă invit să vă inspirați din Sfintele Scripturi pentru a ilumina și susține experiențele voastre de creștere umană și spirituală, atât personală, cât și comunitară. După cum a spus Papa Francisc, "Vă invit să aveți mereu cu voi, ca navigator al vostru, evanghelia - adevărata hartă a vieții - și să o deschideți în fiecare zi" (Discurs adresat Uniunii Internaționale a Călăuzelor și Cercetașilor din Europa, 3 august 2019).
Dragi lideri cercetași, evanghelia este mult mai mult decât o carte: este persoana lui Cristos însuși, o veste bună pentru o omenire confuză, amăgită și dezamăgită de multe rele. El ne potolește setea de dreptate și adevăr și ne insuflă curajul de a persevera în bine și de a ne pune personal în slujba celorlalți. Sunteți martori ai acestei angajări față de tinerii care vă sunt încredințați: coerența vieții voastre și maturitatea alegerilor voastre sunt, în ochii lor, un exemplu foarte important care îi ajută să crească. Așadar, împreună cu ei, experimentați frumusețea credinței în gesturile zilnice și în rugăciunea comună, în Sacramente și în discernerea vocației fiecăruia: răspundeți cu generozitate chemării lui Cristos, care vă invită să urcați la vârf, să ieșiți în adâncuri, să mergeți împreună pe calea virtuții.
Preoții voștri asistenți sunt o garanție a legăturii dintre Biserică și Asociația voastră: ei își trăiesc slujirea preoțească în slujba tinerilor și a conducerii voastre, împărtășind cu voi responsabilitatea pentru munca educațională și creșterea spirituală a tinerilor.
Metoda cercetășească plasează persoana în centru, cultivând toate aspectele relaționale și bogăția umană. Abordarea pedagogică a asociației voastre se exprimă, în acest sens, prin educarea în secțiuni masculine și feminine separate, pentru a acorda băieților și fetelor o atenție specifică. Explorarea în acest fel a caracteristicilor fundamentale ale faptului de a fi femeie și bărbat este o pregătire dinamică pentru o întâlnire autentică și conștientă cu ceilalți, care poate favoriza creșterea reciprocă. Formarea de buni creștini și buni cetățeni este scopul metodei cercetășești, realizat prin înțelegerea pedagogică a liderilor cu fiecare fată și băiat în diferitele etape ale drumului.
În acest moment istoric complex, apreciez, de asemenea, alegerea voastră de a cultiva dimensiunea europenismului ca asociere, nu la nivel politic, ci la nivel cultural, reînnoind angajarea noastră de a construi o Europă a popoarelor, nu numai a afacerilor, unită de cele mai înalte valori ale umanismului creștin.
În acest scop, slujirea este factorul unificator în toate elementele metodei lui Baden-Powell: este inima filozofiei sale educaționale. Slujirea înseamnă a pune propriile abilități și timp la dispoziția celorlalți, în mod complet liber, fără a aștepta nimic în schimb. Prin slujire se dezvoltă altruismul, solidaritatea, grija pentru ceilalți și simțul responsabilității sociale. Trăită în credință, slujirea ne eliberează de tendința de a fi egocentrici, indiferenți și închiși, deschizându-ne către experiența comunității și către simțul responsabilității: de la lucrurile mici făcute bine la grija reciprocă. Aventura cercetașilor ne ajută să descoperim cum umanitatea noastră este iluminată și angajată de lucrarea lui Dumnezeu, adevăratul educator al nostru, al tuturor.
Dragi cercetași și călăuze, în timp ce vă încurajez să continuați activitățile Asociației voastre cu bucurie și angajare, mă rog ca Duhul Sfânt să-și înmulțească darurile printre voi, pentru ca să puteți vorbi și răspândi limbajul carității, al primirii și al păcii. Vă încredințez îndrumării materne a Preasfintei Maria și vă împart din inimă vouă tuturor și celor dragi voștri binecuvântarea apostolică.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu