|
| © Vatican Media |
Dedicată "protejării persoanei umane în era inteligenței artificiale", va fi publicată pe 25 mai
"Magnifica humanitas", prima enciclică a Papei Leon al XIV-lea
Magnifica humanitas. Așa se intitulează prima scrisoare enciclică a lui Leon al XIV-lea. Sala de Presă al Sfântului Scaun a anunțat-o luni, 18 mai 2026, adăugând că documentul papei "despre protejarea persoanei umane în era inteligenței artificiale" va fi publicat pe 25 mai. Acesta poartă semnătura pontifului pe 15 mai, la 135-a aniversare a promulgării enciclicei Rerum novarum a predecesorului său Leon al XIII-lea.
Prezentarea va avea loc în aceeași zi cu publicarea sa, lunea viitoare, la ora 11.30, în Noua Aulă a Sinodului, în prezența lui Leon al XIV-lea însuși. Vorbitorii vor fi cardinalii Víctor Manuel Fernández și Michael Czerny, prefecți ai Dicasterelor pentru Doctrina Credinței și, respectiv, pentru Promovarea Dezvoltării Umane Integrale. De asemenea, li se vor alătura profesoara Anna Rowlands, profesoară de teologie politică, inclusiv doctrina socială a Bisericii, și etica teologică a migrației umane, departamentul de Teologie și Religie al Universității Durham, Marea Britanie; Christopher Olah, co-fondator al Anthropic (SUA) și responsabil de cercetare privind interpretabilitatea Inteligenței Artificiale, și profesoara Leocadie Lushombo, i.t., profesor de teologie politică și gândire socială catolică la Jesuit School of Theology / Santa Clara University, California. Cuvântul de încheiere va fi rostit de cardinalul secretar de stat Pietro Parolin, urmat de discursul și binecuvântarea Sfântului Părinte.
(După L'Osservatore Romano, 18 mai 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu