© Vatican Media

Reflecţii asupra mesajului pontifului pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale

Păzirea umanului între algoritm şi libertate

Câţi algoritmi fac parte din viaţa noastră de zi cu zi? Câţi senzori? Câte ecrane? Interacţiunea cu ecrane şi interfeţe digitale de diferite tipuri a devenit activitatea principală a aproape tuturor. Dar câte dintre aceste interacţiuni sunt cu adevărat rezultatul unei alegeri? Mai mult decât un obicei, devine o condiţie. Societatea noastră este din ce în ce mai structurată în jurul algoritmilor şi al reţelelor digitale, care îi modelează formele şi dinamica. Acest lucru nu s-a întâmplat şi nu se întâmplă prin dezbatere publică, o decizie politică sau un proces democratic, ci ca o consecinţă indirectă (şi totuşi nu accidentală) a mecanismelor comerciale şi a adoptării adesea necritice şi nerăbdătoare a tehnologiilor care, în fapt, redefinesc spaţiul social, economic şi cultural.

Această algoritmizare a vieţii ridică întrebări esenţiale. Cine controlează aceste sisteme? Ce logici şi valori transmit ele şi pe care le exclud? Care sunt consecinţele pentru autonomia noastră ca fiinţe umane? Şi: încă mai suntem capabili să ne punem aceste întrebări sau ne obişnuim să trăim într-o lume în care răspunsurile sunt deja scrise în codul informatic care ne înconjoară?

Când, în Mesajul său edificator pentru a şaizecea Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale din 17 mai, Leon al XIV-lea scrie că provocarea noastră "nu este tehnologică, ci antropologică", el surprinde într-o formulă aparent simplă toată profunzimea, neliniştea şi responsabilitatea pe care fiecare dintre noi ar trebui să le simtă în faţa avansului tehnologiilor digitale şi, în special, al inteligenţei artificiale (IA).

Mulţi continuă să le considere simple produse utile pentru simplificarea şi accelerarea proceselor existente. În realitate, în ultimele două decenii, mai întâi treptat şi apoi din ce în ce mai rapid, aceste tehnologii, de la reţelele sociale la sistemele comerciale, au devenit platforme. Arhitecturi invizibile în cadrul cărora operăm şi "locuim" şi de care depinde din ce în ce mai mult capacitatea noastră de a participa la viaţa socială şi profesională.

Apariţia, în urmă cu trei ani şi jumătate, a IA generativă, "chatboţii" cu care intrăm în dialog prin scris sau vorbire, a accelerat şi mai mult această înlocuire a logicii umane cu logica tehno-logică. "Agenţii" IA încep acum să se răspândească, sisteme cu un grad tot mai mare de autonomie, capabile să îndeplinească o varietate de sarcini chiar complexe în numele utilizatorilor, fără a fi nevoie de instrucţiuni detaliate. Între timp, neurotehnologiile apar deja la orizont, o familie de dispozitive care interacţionează direct cu creierul şi sistemul nervos uman. Acest lucru prefigurează un viitor nu prea îndepărtat în care oamenii şi entităţile artificiale vor coexista, interacţiona şi co-evolua. Aceste evoluţii redefinesc progresiv ceea ce este "normal" şi acceptabil şi modelează activ peisajul moral şi etic al societăţilor noastre.

De fapt, algoritmii nu sunt neutri. Sunt concepuţi pentru a optimiza obiective specifice, adesea economice (profit, implicare, eficienţă, concurenţă) şi uneori politice sau culturale. Procedând astfel, ei resetează ceea ce este considerat corect, dezirabil, necesar, modificând, după cum spunea Leon al XIV-lea, "unii dintre pilonii fundamentali ai civilizaţiei umane". Linia dintre ceea ce este acceptabil şi ceea ce nu este se schimbă nu prin alegere conştientă, ci prin adaptare, prin acceptarea pasivă a ceea ce tehnologia face convenabil, vizibil şi valoros. Astfel, societatea este reprogramată algoritmic.

Întrebarea centrală devine atunci: cine decide regulile acestei noi societăţi? Dacă dinamica socioeconomică şi chiar etică este din ce în ce mai condiţionată de sisteme automatizate controlate de câteva corporaţii mari sau guverne, ce loc mai rămâne pentru alegerea individuală şi colectivă? Cum putem asigura echitatea, dreptatea şi demnitatea dacă deciziile sunt luate de maşini a căror funcţionare depăşeşte înţelegerea majorităţii? Reprogramarea algoritmică nu este o soartă inevitabilă. Este însă un proces care trebuie înţeles urgent, discutat critic şi, acolo unde este necesar, combătut.

"Fiecare dintre noi are o vocaţie de neînlocuit şi inimitabilă care izvorăşte din viaţă şi se manifestă tocmai în comunicarea cu ceilalţi", scrie Leon al XIV-lea. În acest spaţiu comunicativ se dezvăluie şi se recunoaşte umanitatea noastră. Dar tocmai acolo, fără a cere permisiunea, se inserează aceste maşini dezvoltate pentru a imita gândirea şi vorbirea. Se prezintă ca "prieteni", impunându-se ca mediatori între noi şi ceilalţi şi între noi şi realitatea lumii.

Într-o lume care atribuie multă valoare productivităţii, vitezei şi profitului, ceea ce oferă inteligenţa artificială generativă este extrem de atractiv: posibilitatea de a ne elibera, delegând-o maşinilor, de efortul de a gândi, a învăţa, a evalua, a scrie şi a decide singuri. Pare inevitabil ca această delegare să ducă în cele din urmă la o deteriorare a facultăţilor noastre mentale şi emoţionale, creând o "datorie cognitivă". Tot mai mulţi oameni se vor obişnui să fie ghidaţi de sisteme care nu au o experienţă reală a vieţii, care nu cunosc nici suferinţa, nici bucuria şi să consume pasiv ceea ce Leon al XIV-lea numea "gânduri negândite". După cum spunea scriitorul catolic francez Georges Bernanos, pericolul nu constă în proliferarea maşinilor, ci în numărul tot mai mare de oameni obişnuiţi, din copilărie, "să nu dorească nimic altceva decât ceea ce pot oferi maşinile". Scrisă în 1944, cu doisprezece ani înainte de inventarea conceptului de "inteligenţă artificială", observaţia lui Bernanos sună aproape profetică astăzi. Prin urmare, ameninţarea nu constă numai în puterea algoritmilor şi a celor care îi deţin şi îi controlează, ci mai presus de toate în renunţarea noastră progresivă la exercitarea facultăţilor noastre.

Trebuie să "protejăm chipurile şi vocile", aşa cum ne îndeamnă Papa în Mesajul său. Cu alte cuvinte, trebuie să apărăm spaţiul uman, "trăsăturile noastre unice şi distinctive". Fiecare dintre noi are o experienţă diferită şi personală de interacţiune cu inteligenţa artificială. Ceea ce o persoană consideră îmbogăţitor poate fi perceput de alta ca destabilizator. Unii vor vedea ordine, alţii vor percepe dezordine. Dar este foarte puţin probabil ca IA să se poată dezvolta în siguranţă, benefic şi orientat spre binele comun fără un efort deliberat şi concertat. Prin urmare, cu toţii avem aceeaşi responsabilitate - atât tehnologi, cât şi începători, atât entuziaşti, cât şi sceptici - să cerem tehnologii care să slujească persoanele şi adevărul, şi nu invers. Instrumente ale dreptăţii, nu ale puterii. Să protejăm libertatea, egalitatea şi judecata umană. Să recunoaştem că nu toate întrebările au un răspuns algoritmic, că nu tot ceea ce este calculabil este şi corect, bun sau dezirabil. Să măsurăm inovaţia după criteriul demnităţii fiecărei persoane. Să nu uităm, în spatele fiecărui algoritm, fiecărei "aplicaţii" şi fiecărui ecran, chipurile şi vocile semenilor noştri umani.

Bruno Giussani

(După L'Osservatore Romano, 15 mai 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Protejarea vocilor şi chipurilor umane. Mesajul Sfântului Părinte Leon al XIV-lea pentru a 60-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale

Ziua Comunicaţiilor Sociale (17 mai 2026) - Colectă pentru echipamentele tehnice ale noilor frecvenţe ERCIS FM