Anul pastoral
2025‑2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Italia: Ziua Persoanelor Consacrate celebrată de cei din Roma

Duminică, 1 februarie 2026, în Bazilica "San Vitale" din Roma, ne-am adunat în jurul altarului, invitați de păstorul nostru, Mons. Isidor Iacovici. Acesta ne-a reunit pentru a marca și a trăi în mod mai solemn Ziua Persoanelor Consacrate.

Cu prezența noastră am încercat să împodobim biserica și să participăm la ospățul pe care însuși Mirele nostru, Isus Cristos, ni l-a oferit mai întâi la adorația euharistică, iar mai apoi la sfânta Liturghie. Astfel am trăit "Duminica fericirilor", dând inimilor noastre ocazie de a experimenta mai profund prezența Domnului.

Prin cuvântul de învățătură, ținut de părintele franciscan conventual Iulian Misariu, care a prezidat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de alți preoți studenți, am fost încurajați să privim spre cei care au ales să-l urmeze pe Cristos "cu o inimă nedespărțită" (cf. 1Cor 7,34). În centrul acestei chemări stă evanghelia Fericirilor (Mt 5,1-12), o adevărată "carte de identitate a creștinului", cum spunea deseori Papa Francisc. Fericirile nu sunt simple maxime morale, ci portretul lui Isus însuși. A le trăi înseamnă a-l lăsa pe Cristos să prindă chip în noi. Viața consacrată este, în mod special, locul în care Fericirile devin vizibile. Așa cum afirma Preasfințitul Iosif Păuleț: "Persoanele consacrate împlinesc un act al Bisericii și pentru Biserică, unindu-și propria oferire cu oferirea lui Cristos pentru mântuirea lumii". Iar Sora Simona Brambilla, prefect al Dicasterului pentru Institutele de Viață Consacrată și Societățile de Viață Apostolică, sublinia în mod profetic: "Viața consacrată este o prezență care rămâne acolo unde demnitatea este rănită și credința este încercată... o speranță activă capabilă să genereze pace, curaj și perseverență". Așadar, misiunea noastră este de a fi mereu prezențe vii, care trăiesc evanghelia și se lasă transformați de harul lui Dumnezeu.

Un model pentru noi de o astfel de trăire este Sfântul Francisc de Assisi, care nu a comentat fericirile, ci le-a trăit în sensul cel mai profund, ne spunea părintele predicator. Viața lui a devenit o "evanghelie vie", o icoană a omului transformat de har.

Pentru a putea trăi și noi mai corespunzător acestor Fericiri, părintele ne-a sfătuit cu multă dragoste părintească să le considerăm sau să le interpretăm astfel:

1. "Fericiți cei săraci în duh..." (Mt 5,3). Sărăcia lui Francisc a fost o eliberare interioară. Pentru consacrați, sărăcia evanghelică nu este austeritate, ci libertate pentru iubire. Pentru toți creștinii, sărăcia în duh înseamnă a trăi cu mâinile deschise, recunoscând că totul este dar.

2. "Fericiți cei blânzi..." (Mt 5,4). Blândețea lui Francisc era vizibilă în felul în care se apropia de cei marginalizați, de bolnavi, de natură. Pentru consacrați, blândețea este forța care vindecă comunitățile. Pentru toți creștinii, blândețea este curajul de a răspunde răului cu bine.

3. "Fericiți cei ce plâng..." (Mt 5,5). Francisc plângea adesea contemplând iubirea lui Cristos răstignit. El repeta cu nedumerire: "O, Iubire neiubită, de ce nu ești iubită?" Pentru consacrați, lacrimile devin rugăciune și solidaritate cu suferința lumii. Pentru toți creștinii, a plânge înseamnă a avea o inimă milostivă și empatică.

4. "Fericiți cei flămânzi și însetați de dreptate..." (Mt 5,6). Francisc a dorit o viață conformă evangheliei "sine glossa". Pentru consacrați, aceasta se traduce în chemarea la coerență și autenticitate. Pentru toți creștinii, setea de dreptate înseamnă a căuta voia lui Dumnezeu în toate.

5. "Fericiți cei milostivi..." (Mt 5,7). Pentru consacrați, milostivirea este limbajul prin care Dumnezeu se face vizibil. Pentru toți creștinii, milostivirea înseamnă a ierta și a oferi o a doua șansă celui care ne greșește.

6. "Fericiți cei cu inima curată..." (Mt 5,8). Curăția inimii lui Francisc venea dintr-o iubire totală pentru Cristos. Pentru consacrați, curăția inimii este transparență și unitate interioară. Pentru toți creștinii, înseamnă a-l căuta pe Dumnezeu în tot și în toate.

7. "Fericiți făcătorii de pace..." (Mt 5,9). Pentru consacrați, acest lucru înseamnă transformarea în punți, nu în ziduri. Pentru toți creștinii, pacea se construiește în gesturile mici de fiecare zi: în familie, la locul de muncă, în comunitate.

8. "Fericiți cei persecutați pentru dreptate..." (Mt 5,10). Pentru consacrați, fidelitatea este uneori un drum al crucii. Pentru toți creștinii, credința cere curaj.

După cum și Papa Francisc îndemna persoanele consacrate să devină "purtătoare de lumină" în lumea de astăzi prin mărturia lor de fidelitate față de voturile evanghelice, tot astfel și Sfântul Francisc ne arată că Fericirile nu sunt idealuri imposibile, ci drumuri reale spre sfințenie. Ele devin posibile atunci când îl lăsăm pe Cristos să ne modeleze inima. Într-o lume care caută fericirea în putere, succes și posesie, viața consacrată rămâne un semn profetic: fericirea adevărată vine din a-l pune pe Cristos în centru. Iar noi toți, indiferent de vocație, suntem chemați să devenim fericirea lui Dumnezeu pentru lume.

Indemnul părintelui Iulian a fost de a continua să ne rugăm pentru persoanele consacrate, să le susținem și să le încurajăm în misiunea și activitățile lor și, totodată, să implorăm de la bunul Dumnezeu harul de a suscita noi vocații care să continue cu entuziasm și bucurie lucrarea sa în lume. Totodată, dorim să mulțumim cu bucurie pentru toate rugăciunile înălțate pentru noi.

După binecuvântarea finală a Sfintei Liturghii, preoții ne-au împărțit și binecuvântarea cu lumânări care, tradițional, se împarte în ziua memoriei Sfântului Blaziu și, nu în ultimul rând, ne-au invitat la o agapă frățească, unde ne-am putut saluta și adresa urările reciproce cu ocazia acestei frumoase zile dedicate nouă. Ne-am bucurat și de posibilitatea de a gusta bunuri pregătite în stilul nostru românesc.

Să ne ajute bunul Dumnezeu ca fiecare dintre noi să-l întâmpinăm pe Cristos în inimile noastre, să-l rugăm să ne purifice pentru a putea trăi cu bucurie și fidelitate vocația primită.

Sr. Camelia Andrieș

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 1 februarie: Italia: Ziua Persoanelor Consacrate celebrată de cei din Roma




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2026 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat