www.fao.org

Papa Leon al XIV-lea: Mesaj adresat participanţilor la a XLIV-a Sesiune a FAO

Domnule preşedinte,
Domnule director general al FAO,
Excelenţele voastre,
Stimaţi doamne şi domni,

Sunt foarte recunoscător că am ocazia să mă adresez, pentru prima dată, Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), care anul acesta sărbătoreşte a optzecea aniversare de la înfiinţarea sa. Îi salut cu căldură pe toţi cei care participă la această a patruzeci şi patra sesiune a conferinţei, organul său suprem de conducere, şi în special pe directorul general, domnul Qu Dongyu, în semn de apreciere pentru munca pe care Organizaţia o desfăşoară zilnic pentru a căuta răspunsuri adecvate la problema insecurităţii alimentare şi a malnutriţiei, care continuă să reprezinte una dintre cele mai mari provocări ale timpului nostru.

Biserica încurajează toate iniţiativele menite să pună capăt indignării foametei în lume, însuşindu-şi sentimentele Domnului său, Isus, care, aşa cum relatează Evangheliile, când a văzut o mare mulţime venind la el ca să-i asculte cuvântul, s-a preocupat înainte de toate să o hrănească şi, în acest scop, le-a cerut discipolilor să se ocupe de această problemă, binecuvântând din belşug eforturile pe care le-au depus (cf. In 6,1-13). Totuşi, când citim relatarea despre ceea ce se numeşte în mod obişnuit "înmulţirea pâinilor" (cf. Mt 14,13-21; Mc 6,30-44; Lc 9,12-17; In 6,1-13), ne dăm seama că adevărata minune săvârşită de Cristos a fost să arate că cheia pentru a învinge foamea constă mai degrabă în împărtăşire, decât în acumularea cu lăcomie. Este un lucru pe care s-ar putea să-l fi uitat astăzi, deoarece, deşi s-au făcut paşi semnificativi, securitatea alimentară globală continuă să se deterioreze, ceea ce face din ce în ce mai puţin probabil ca obiectivul "Zero Foamete" al Agendei 2030 să fie atins. Aceasta înseamnă că suntem departe de a îndeplini mandatul care a dat naştere acestei instituţii interguvernamentale în 1945.

Există oameni care suferă amarnic şi tânjesc după soluţii la numeroasele lor nevoi. Suntem conştienţi că nu le pot rezolva singuri. Tragedia continuă a foametei şi a malnutriţiei pe scară largă, care persistă astăzi în multe ţări, este mai tristă şi mai ruşinoasă atunci când ne dăm seama că, deşi pământul este capabil să producă suficiente alimente pentru toate fiinţele umane şi în pofida angajamentelor internaţionale privind securitatea alimentară, este regretabil că atât de mulţi dintre săracii lumii încă nu au pâinea de toate zilele.

Pe de altă parte, asistăm în prezent cu disperare la utilizarea nedreaptă a foametei ca armă de război. Înfometarea oamenilor este o modalitate foarte ieftină de a purta război. De aceea, astăzi, când majoritatea conflictelor nu sunt purtate de armate obişnuite, ci de grupuri de civili înarmaţi cu puţine resurse, care incendiază terenuri şi fură animale, blocarea ajutoarelor sunt tactici din ce în ce mai utilizate de cei care încearcă să controleze populaţii întregi neînarmate. Astfel, în acest tip de conflict, primele ţinte militare devin reţelele de alimentare cu apă şi căile de comunicaţii. Fermierii nu îşi pot vinde produsele în medii ameninţate de violenţă, iar inflaţia creşte vertiginos. Acest lucru duce la un număr imens de oameni care cedează flagelului foametei şi pier, cu circumstanţa agravantă că, în timp ce civilii lâncezesc în mizerie, liderii politici se îngraşă de pe urma profiturilor conflictului.

Nu va fi de ajutor să amânăm găsirea unei soluţii la această situaţie devastatoare; dimpotrivă, angoasa şi greutăţile celor nevoiaşi vor continua să crească, făcând drumul şi mai greu şi mai complicat. Prin urmare, este imperativ să trecem de la vorbe la fapte, punând în centru măsuri eficiente care să permită acestor oameni să privească prezentul şi viitorul lor cu încredere şi seninătate, şi nu doar cu resemnare, punând astfel capăt erei sloganurilor şi promisiunilor înşelătoare. În acest sens, nu trebuie să uităm că, mai devreme sau mai târziu, va trebui să dăm o explicaţie generaţiilor viitoare, care vor primi o moştenire de nedreptăţi şi inegalităţi dacă nu acţionăm cu înţelepciune acum.

Crizele politice, conflictele armate şi turbulenţele economice joacă un rol central în agravarea crizei alimentare, împiedicând ajutorul umanitar şi compromiţând producţia agricolă locală, negând astfel nu doar accesul la hrană, ci şi dreptul de a duce o viaţă demnă şi cu oportunităţi. Ar fi o eroare fatală să nu vindecăm rănile şi fracturile cauzate de ani de egoism şi superficialitate. De asemenea, fără pace şi stabilitate nu va fi posibil să se garanteze sisteme agricole şi alimentare rezistente, nici să se asigure o aprovizionare cu alimente sănătoase, accesibile şi sustenabile pentru toţi. De aici şi nevoia de dialog, unde părţile implicate nu sunt numai dispuse să vorbească între ele, ci şi să se asculte, să se înţeleagă şi să acţioneze împreună. Nu vor lipsi obstacolele, dar, cu un simţ al umanităţii şi fraternităţii, rezultatele nu pot fi decât pozitive.

Sistemele alimentare au o influenţă majoră asupra schimbărilor climatice şi invers. Nedreptatea socială cauzată de dezastrele naturale şi pierderea biodiversităţii trebuie inversată pentru a realiza o tranziţie ecologică justă, care să plaseze mediul şi oamenii în centru. Pentru a proteja ecosistemele şi comunităţile defavorizate, inclusiv populaţiile indigene, este necesară mobilizarea resurselor de către guverne, entităţi publice şi private, agenţii naţionale şi locale pentru a adopta strategii care să prioritizeze regenerarea biodiversităţii şi bogăţia solului. Fără o acţiune climatică decisivă şi coordonată, va fi imposibil să se garanteze sisteme agricole şi alimentare capabile să hrănească o populaţie mondială în creştere. Producerea de alimente nu este suficientă: este, de asemenea, important să ne asigurăm că sistemele alimentare sunt sustenabile şi oferă diete sănătoase şi accesibile pentru toţi. Prin urmare, este vorba de regândirea şi reînnoirea sistemelor noastre alimentare, dintr-o perspectivă a solidarităţii, depăşind logica exploatării sălbatice a creaţiei şi ghidând mai bine eforturile noastre de a cultiva şi îngriji mediul şi resursele sale, pentru a asigura securitatea alimentară şi a ne îndrepta către o nutriţie suficientă şi sănătoasă pentru toţi.

Domnule preşedinte, în prezent, asistăm la o uriaşă polarizare în relaţiile internaţionale din cauza crizelor şi confruntărilor existente. Resursele financiare şi tehnologiile inovatoare sunt deturnate de la eradicarea sărăciei şi a foametei în lume către fabricarea şi comercializarea armelor. În acest fel, sunt promovate ideologii discutabile, în timp ce relaţiile umane se răcesc, degradând comuniunea şi sufocând fraternitatea şi prietenia socială.

Niciodată nu a fost mai urgent ca acum să devenim făcători de pace care lucrează pentru binele comun, pentru ceea ce este bine pentru toţi şi nu doar pentru puţini, care sunt mereu aceiaşi. Pentru a asigura pacea şi dezvoltarea, înţelese ca îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă ale populaţiilor care suferă de foamete, război şi sărăcie, sunt necesare acţiuni concrete, înrădăcinate în abordări serioase şi perspicace. Prin urmare, trebuie să lăsăm deoparte retorica sterilă şi, cu voinţă politică fermă, aşa cum a spus Papa Francisc, "să rezolvăm conflictele şi astfel […] să promovăm un climat de cooperare reciprocă şi încredere în scopul satisfacerii necesităţilor comune"^[1].

Doamnelor şi domnilor, pentru a realiza această nobilă cauză, doresc să vă asigur că Sfântul Scaun va fi întotdeauna în slujba concordiei dintre popoare şi nu va înceta niciodată să coopereze pentru binele comun al familiei naţiunilor, cu o atenţie specială faţă de fiinţele umane cele mai afectate, care suferă de foame şi sete, precum şi faţă de acele regiuni îndepărtate care nu se pot ridica din prosternare din cauza indiferenţei celor pentru care exercitarea solidarităţii neclintite ar trebui să fie un simbol al vieţii lor. Cu această speranţă şi ca un glas pentru toţi cei din lume care sunt loviţi de sărăcie, mă rog lui Dumnezeu Atotputernicul ca munca voastră să aducă roade şi să fie de folos celor defavorizaţi şi întregii omeniri.

Vatican, 30 iunie 2025

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Notă:

^[1] Discurs adresat Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun (9 ianuarie 2023).