|
© Vatican Media |
S-a încheiat la Praga întâlnirea atașaților de presă și a purtătorilor de cuvânt promovată de CCEE
A comunica speranța în Europa de astăzi
Cea de-a XXXV-a întâlnire a purtătorilor de cuvânt și a atașaților de presă ai Conferințelor Episcopale din Europa, cu tema "Comunicarea speranței în Europa de astăzi", s-a încheiat vineri, 6 iunie 2025, la Praga.
Întâlnirea, subîmpărțită în trei sesiuni, a fost promovată de CCEE împreună cu Conferința Episcopală Cehă.
În prima parte a întâlnirii a intervenit decanul Facultății de Comunicare Instituțională de la Universitatea Pontificală "Sfânta Cruce", Daniel Arasa, cu tema "Slujirea comunicatorilor ecleziali adusă Bisericii în contextul actual". Profesorul s-a concentrat asupra provocărilor cu care societatea și Biserica trebuie să se confrunte astăzi, în special caracterul invaziv al digitalului și criza de încredere în instituții. Pentru a răspunde la aceste provocări, a propus trei puncte care pot conduce schimbarea. În primul rând, a vorbit despre o reîmpădurirea culturală (cultural reforestation). "În această evoluție, unde formele și canalele se schimbă atât de mult, lucrarea comunicatorului eclezial instituțional - a spus el - va trebui să aprofundeze un rol care a câștigat greutate în ultimele decenii, depășind scopul «tradițional», de asemenea important, de a informa despre activitățile Bisericii precum și de a umple golul de cunoaștere religioasă cauzat de secularizare". În al doilea rând, este important să "stimulăm o mai mare creativitate în comunicarea noastră" și, în sfârșit, să vorbim despre lucruri care generează empatie.
În a doua sesiune, vice-directorul editorial al mass-media vaticane, Alessandro Gisotti, s-a oprit asupra temei "Comunicarea de la Papa Francisc la Papa Leon", subliniind câteva puncte comune celor doi pontifi. Printre acestea, primatul dat ascultării în comunicare, necesitatea de a vesti evanghelia tuturor și o abordare sinodală și în modul de a comunica. Îndeosebi, a pus accentul pe gândirea și spiritualitatea augustiniană ca o cheie de lectură indispensabilă pentru a înțelege viziunea lui Robert Francis Prevost asupra comunicării.
Pentru fostul purtător de cuvânt al Sfântului Scaun, teme precum tăcerea, căutarea misterului, sermo humilis (adică angajarea de a vorbi cu un limbaj potrivit, clar și ușor de înțeles pentru toți) vor fi liniile directoare ale stilului comunicativ al lui Leon al XIV-lea. În afară de asta, Gisotti a subliniat că, pentru prima dată în istoria Bisericii, avem un papă care folosea personal rețelele de socializare înainte de a fi ales la Catedra lui Petru. Cardinalul Prevost a arătat întotdeauna un mare interes pentru noile tehnologii, chemând în repetate rânduri la o utilizare etică și responsabilă a Inteligenței Artificiale. Acest lucru, a concluzionat el, va face în așa fel încât, și pe "continentul digital", Papa Leon își va exercita rolul de pontif, "constructor de punți", angajându-se să favorizeze dialogul și comuniunea în lumea din ce în ce mai polarizată a rețelelor de socializare.
Ultima sesiune a abordat tema: "Jurnalistul și comunicarea vaticană", cu ajutorul lui Javier Martínez-Brocal, vaticanist, corespondent al cotidianului spaniol «ABC» și al lui Josef Pazderka, redactor-șef al postului de radio ceh Èeskę rozhlas Plus.
(După L'Osservatore Romano, 6 iunie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu