![]() |
![]() |
![]() |
|
În perioada 30 mai - 1 iunie 2025, în Parohia Talpa "Sfinții apostoli Petru și Paul", episcopul Iosif Păuleț a efectuat vizita pastorală, întâlnind astfel întreaga comunitate așezată în patru sate. Sâmbătă, 31 mai 2025, PS Iosif a prezidat Liturghia în cadrul căreia a avut loc sfințirea bisericii și consacrarea altarului din Breaza, celebrare transmisă în direct de postul de radio ERCIS FM. Vineri, Excelența Sa a celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica de la David; aceasta este închinată protecției Duhului Sfânt. După oficierea Jertfei Domnului, păstorul a stat de vorbă cu enoriașii de acolo. În aceeași seară la Talpa, Preasfințitul s-a întâlnit cu membrii numeroși ai celor două consilii parohiale (Consiliul Pastoral și Consiliul Economic). Sâmbătă dimineața, părintele Alexandru Roca, economul diecezei, a celebrat Liturghia la Talpa. După Liturghie Preasfințitul Iosif a vizitat doi bolnavi din parohie. Tot sâmbătă, 31 mai 2025, la ora 11, la Breaza, în prezența unui număr deosebit de preoți, persoane consacrate și credincioși, episcopul a sfințit Biserica "Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului", a consacrat altarul, a sfințit crucea din curtea bisericii și a sfințit capela mortuară. După-amiază copii, adolescenții și tinerii din cele patru sate au înălțat către ceruri rugăciuni, cântece creștine specifice timpului pascal. Fiecare enoriaș din comunitate a avut ocazia să vină în audiență la biroul parohial. Sâmbătă seara, părintele Alexandru a celebrat Sfânta Liturghie la Chilia, în Capela "Fericita Veronica Antal". Duminică, 1 iunie, după celebrarea Sfintelor Liturghii de la David și Breaza, la Talpa, păstorul diecezei a celebrat în mod solemn Jertfa Domnului însoțit fiind de părintele paroh Sergiu Felician Hârja și de părintele Alexandru. Îi mulțumim Domnului pentru harurile și darurile primite, într-adevăr aceste zile au fost învăluite în lumina sfântă a Celui Preaînalt. Sr. Cristina Benchea * * * Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 30 mai - 1 iunie: Vizită pastorală a PS Iosif Păuleț în Parohia Talpa. Sfințirea bisericii și consacrarea altarului din Breaza
* * * Din arhiva ercis.ro: Secțiunea "Anul pastoral 2024-2025. "Discipoli misionari ai lui Cristos" Programul vizitelor pastorale ale PS Iosif Păuleț în Dieceza de Iași (începând din octombrie 2022) Secțiunea "Vizite pastorale"
|
|
![]() |
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2026 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat | ![]() |