Adjudeni: Bucuria speranței trăită la a XVII-a ediție a Întâlnirii Diecezane a Adulților din Acțiunea Catolică
Sâmbătă, 24 mai 2025, a avut loc în Parohia "Coborârea Duhului Sfânt" din Adjudeni cea de-a XVII-a ediție a Întâlnirii Diecezane a Adulților din Acțiunea Catolică, având ca temă: "Bucuria Speranței" și motto: "Slujiți Domnului cu bucurie, veniți înaintea lui cu strigăte de veselie!" (Ps 99,2).
Întâlnirea diecezană este o zi cu tradiție, mult așteptată de adulții din Acțiunea Catolică, întotdeauna dornici de a se revedea și de a trăi momente de comuniune împreună. Au fost prezenți la sărbătoare 180 de membri și simpatizanți din Dieceza de Iași.
Ziua a început cu o rugăciune ca darurile Duhului Sfânt să coboare asupra tuturor pentru a trăi din plin "Bucuria Speranței".
Părintele vicar Simon Lucian ne-a împărtășit bucuria de a găzdui întâlnirea adulților, mărturisind că ne-a primit nu doar cu ușa bisericii deschisă, ci și cu toată inima deschisă a celor din comunitate. A făcut referire la povestirea relatată de moderatoarea zilei, Simona Enășoaie, vicepreședinte diecezan al sectorului adulți, în care a vorbit despre un tâmplar văduv, singur, dar iscusit, dintr-un sat unde nicio activitate nu mai mergea și toți plecau. Tâmplarul, care nu a renunțat la pasiunea și îndeletnicirea pe care o avea, deși toți îl descurajau, a construit cu bucurie și speranță o ușă gratis pentru biserică părăsită, cu speranța și credința că el își face datoria bine și că Dumnezeu se va manifesta la momentul potrivit. Și așa a fost! Biserica s-a renovat, ușa a fost pusă și lăsând-o deschisă a fost văzută de trecători și încet-încet au început să revină credincioșii în biserică.
Marius Balint, președintele asociației, și părintele Felix Roca, asistentul spiritual diecezan al Acțiunii Catolice, au fost alături de noi, ne-au încurajat și îndrumat să mergem cu bucurie și speranță spre obiectivele de credință propuse.
Simona Enășoaie, vicepreședintele sectorului adulți, împreună cu Alina Cochiorca, responsabila sectorului adulți, zona Bacău, au moderat această zi, ajutate de membrii consiliului diecezan prezenți la activitate.
Momentul de formare prezentat de părintele Francisc Fărcașel, asistent spiritual al adulților din zona Roman, a fost intens și amănunțit explicat cum și de ce este importantă mărturia vie și autentică a membrilor Acțiunii Catolice în vestirea lui Cristos care trebuie făcută cu bucurie, în relațiile cu aproapele, deoarece doar așa vom reuși să fim modele de urmat și pentru cei din jurul nostru. Nu strategiile sau resursele catehetice pe care le avem așa ușor la îndemână sunt cheia succesului, deși ne pot ajuta teoretic, ci exemplul nostru de a fi discipoli misionari care trăiesc prietenia cu Cristos și o împărtășesc celorlalți. Evanghelizarea înseamnă a câștiga prieteni pe acest drum al credinței, a edifica și a trimite mai departe mesajul primit cu speranță, a însoți și a oferi ajutorul celor ce doresc o viață plină de bucuria credinței, ancorată în Duhul Sfânt. Credința nu trebuie trăită pe "pilot automat", ci cu iubire, bucurie și autenticitate, devenind astfel o invitație vie pentru ceilalți de a-l cunoaște pe Cristos. Misiunea Bisericii se realizează și prin noi, membrii Acțiunii Catolice, care vrem să fim martori ce inspiră prin viața lor, nu doar prin cuvinte.
După o scurtă pauză de aprofundare și socializare ziua a continuat cu adorația euharistică. În fața Preasfântului Sacrament ne-am rugat și am parcurs Calea luminii conduși de părintele Felix Roca, asistentul spiritual general, implicând și adulții în aceasta rugăciune atât de frumoasă și iubită în perioada pascală.
Ca în fiecare zi, momentul cel mai important este Sfânta Liturghie, în jurul altarului, fiecare dintre noi a prezentat Domnului și de această dată intenția personală purtată în suflet. Liturghia a fost prezidată de părintele Sebastian Bilboc, decan de Roman, și au concelebrat toți preoții asistenți ai Acțiunii Catolice prezenți. Cuvântul de învățătură rostit de părintele Iosif Dămătar, asistent spiritual pentru zona Bacău, a subliniat și punctat ceea ce Isus le-a spus discipolilor săi: "Dacă lumea vă urăște, să știți că pe mine m-a urât înainte de voi! Uneori suntem dezamăgiți, atunci când colegii sau superiorii nu ne apreciază munca și eforturile suplimentare, când nu suntem aleși să facem parte dintr-o echipă sau comunitate, când ajutorul oferit ne este refuzat, făcându-ne să ne simțim inutili, nedoriți, uitați. În aceste momente Isus vine și ne spune: Eu v-am ales! Spune fiecăruia dintre noi: Te-am ales, ești prețios în ochii mei! La Adjudeni, ne-a relatat cum, pe vremea când părintele Dumitru Adămuț coordona lucrările de construire a bisericii, au fost multe obstacole, dar în ciuda persecuțiilor, împreună cu comunitatea, a realizat o adevărată capodoperă. Izvorul adevăratei bucurii este Dumnezeu! Renumita frază: "Unii credincioși care citesc Biblia adorm, alții se trezesc" este de luat bine în calcul pentru o viață sănătoasă de credință. Putem găsi adevărata bucurie în Cuvântul Domnului și în sfintele sacramente, care ne însoțesc de la naștere, până la apusul vieții noastre. Să mergem cu bucuria speranței în Casa Domnului!, a fost îndemnul părintelui Iosif.
Ceea ce a urmat a fost agapa frățească unde gospodinele acționare din Adjudeni ne-au delectat cu bunătăți tradiționale pregătite cu multă abundență pentru noi toți. Și, cum nu putea lipsi, jocul și voia bună au completat sărbătoarea noastră. Au cântat pentru noi: solista de muzică populară Carla Cornelia Cimpoieșu și interpreta la nai Alexandra Neculai, iar noi, cum știm bine să o facem, am înșirat hore tradiționale care ne-au înveselit și bucurat pe fiecare.
Cum să-ți mulțumim, Părinte, Tată Dumnezeu, pentru bunătatea și iubirea ta! La Adjudeni s-a simțit prezența bucuriei darului primit și dăruit: "acea ușă a credinței deschisă"! Răsplătește cu Bucuria Speranței la timpul și momentul potrivit întreaga comunitate parohială care ne-a găzduit cu atâta generozitate, pe fiecare participant și pe toți cei care au colaborat și ajutat ca acesta zi diecezană să decurgă așa frumos!
Simona Enășoaie
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
24 mai: Adjudeni: Bucuria speranței trăită la a XVII-a ediție a Întâlnirii Diecezane a Adulților din Acțiunea Catolică