© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Discurs adresat oficialilor din Curia Romană şi angajaţilor Sfântului Scaun, de la Guvernatoratul SCV şi de la Vicariatul de Roma (24 mai 2025)

Mulţumesc! Când aplauzele durează mai mult decât discursul, va trebui să fac un discurs mai lung! Aşadar... fiţi atenţi! Mulţumesc!

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, pacea să fie cu voi.

Iubiţi fraţi şi surori!

Sunt bucuros să vă pot saluta pe voi toţi, care formaţi comunităţile de muncă din Curia Romană, din Guvernatorat şi din Vicariatul de Roma.

Salut conducătorii de Dicasterii şi pe ceilalţi superiori, pe conducătorii de oficii şi pe toţi oficialii; precum şi autorităţile din Cetatea Vaticanului, pe conducători şi pe angajaţi. Şi îmi face mult plăcere că sunt prezenţi şi mulţi din familii, profitând de ziua de sâmbătă.

Această primă întâlnire a noastră nu este desigur momentul pentru a face discursuri programatice, ci mai degrabă este pentru mine ocazia să vă mulţumesc pentru slujirea pe care o desfăşuraţi, această slujire pe care eu, ca să spunem aşa, o "moştenesc" de la predecesorii mei. Mulţumesc cu adevărat. Da, după cum ştiţi, eu am venit acum doar doi ani, când iubitul Papă Francisc m-a numit prefect al Dicasterului pentru Episcopi. Atunci am părăsit Dieceza de Chiclayo, Peru, şi am venit să lucrez aici. Ce schimbare! Şi acum... Ce pot să spun? Numai ceea ce i-a spus Simon Petru lui Isus pe lacul Tiberiadei: "Doamne, tu ştii toate; tu ştii că te iubesc" (In 21,17).

Papii trec, Curia rămâne. Acest lucru este valabil în fiecare Biserică particulară, pentru curiile episcopale. Şi acest lucru este valabil şi pentru curia episcopului de Roma. Curia este instituţia care păstrează şi transmite memoria istorică a unei Biserici, a slujirii episcopilor săi. Acest lucru este foarte important. Amintirea este un element esenţial într-un organism viu. Nu este doar îndreptată spre trecut, ci hrăneşte prezentul şi orientează spre viitor. Fără amintire drumul se rătăceşte, pierde sensul călătoriei.

Iată, preaiubiţilor, acesta este primul gând pe care aş dori să-l împărtăşesc cu voi: a lucra în Curia Romană înseamnă a contribui la menţinerea vie a amintirii Scaunului Apostolic, în sensul vital pe care tocmai l-am menţionat, aşa încât slujirea papei să se poată desfăşura în cel mai bun mod posibil. Şi prin analogie, acest lucru se poate spune şi despre serviciile Statului Cetăţii Vaticanului.

Există apoi un alt aspect pe care doresc să-l amintesc, complementar celui al amintirii, adică dimensiunea misionară a Bisericii, a Curiei şi a fiecărei instituţii legate de slujirea petrină. Asupra acestui lucru a insistat mult Papa Francisc, care, coerent cu proiectul stabilit în exortaţia apostolică Evangelii gaudium, a reformat Curia Romană în perspectiva evanghelizării, cu constituţia apostolică Praedicate evangelium. Şi a făcut aceasta urmând paşii predecesorilor săi, în special ai Sfântului Paul al VI-lea şi ai Sfântului Ioan Paul al II-lea.

După cum cred că ştiţi, experienţa misiunii face parte din viaţa mea, şi nu numai pentru că sunt botezat, aşa cum este cazul pentru noi toţi creştinii, ci pentru că, în calitate de călugăr augustinian, am fost misionar în Peru, iar vocaţia mea pastorală s-a maturizat în mijlocul poporului peruan. Niciodată nu voi putea mulţumi îndeajuns Domnului pentru acest dar! Apoi, chemarea de a sluji Biserica aici, în Curia Romană, a fost o misiune nouă, pe care am împărtăşit-o cu voi în aceşti ultimi doi ani. Şi încă o continui şi o voi continua, atâta timp cât va voi Dumnezeu, în această slujire care mi-a fost încredinţată.

De aceea, vă repet ceea ce am spus în primul meu salut, în seara zilei de 8 mai: "Trebuie să căutăm împreună cum să fim o Biserică misionară, o Biserică ce construieşte punţile, dialogul, mereu deschisă să primească [...] cu braţele deschise către toţi, pe toţi cei care au nevoie de caritatea noastră, de prezenţa noastră, de dialog şi de iubire." Aceste cuvinte erau adresate Bisericii din Roma. Şi acum le repet gândindu-mă la misiunea acestei Biserici faţă de toate Bisericile şi faţă lumea întreagă, de a sluji comuniunea, unitatea, în caritate şi în adevăr. Domnul le-a dat această misiune lui Petru şi succesorilor săi, iar voi toţi, în moduri diferite, colaboraţi la această mare lucrare. Fiecare dă contribuţia sa prin îndeplinirea muncii sale zilnice cu angajare şi totodată cu credinţă, deoarece credinţa şi rugăciunea sunt ca sarea pentru mâncare, dau savoare.

Dacă trebuie să cooperăm cu toţii la marea cauză a unităţii şi a iubirii, să încercăm să facem acest lucru înainte de toate prin comportamentul nostru în situaţiile de fiecare zi, începând şi de la locul de muncă. Fiecare poate să fie constructor de unitate prin atitudinile faţă de colegi, depăşind inevitabilele neînţelegeri cu răbdare, cu umilinţă, punându-se în locul celorlalţi, evitând prejudecăţile, precum şi cu o doză bună de umor, aşa cum ne-a învăţat Papa Francisc.

Iubiţi fraţi şi surori, vă mulţumesc încă o dată din inimă! Suntem în luna mai: să o invocăm împreună pe Fecioara Maria, pentru ca ea să binecuvânteze Curia Romană şi Cetatea Vaticanului, precum şi familiile voastre, în special copiii, bătrânii, persoanele bolnave şi suferinde.

Mulţumesc!

Aşadar, să spunem împreună: "Bucură-te, Marie..."

[Binecuvântarea]

Mulţumesc din nou, multe urări!

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu