© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Vizita la mormântul Sfântului Paul (20 mai 2025)

Textul biblic pe care l-am ascultat este începutul unei scrisori foarte frumoase adresate de Sfântul Paul creştinilor din Roma, al cărei mesaj se roteşte în jurul a trei teme mari: harul, credinţa şi dreptatea. În timp ce încredinţăm mijlocirii Apostolului Neamurilor începutul acestui nou pontificat, să reflectăm împreună asupra mesajului său.

Sfântul Paul spune înainte de toate că a primit de la Dumnezeu harul chemării (cf. Rom 1,5). Adică, recunoaşte că întâlnirea sa cu Cristos şi slujirea sa sunt legate de iubirea cu care Dumnezeu l-a precedat, chemându-l la o nouă existenţă în timp ce era încă departe de Evanghelie şi persecuta Biserica. Sfântul Augustin - şi el un convertit - vorbeşte despre aceeaşi experienţă spunând: "Ce am putea noi să alegem, dacă nu am fost aleşi mai întâi noi înşine? De fapt, dacă nu am fost mai întâi iubiţi, nici măcar nu putem iubi" (Discurs 34, 2). La rădăcina fiecărei vocaţii se află Dumnezeu: milostivirea sa, bunătatea sa, generoasă ca aceea a unei mame (cf. Is 66,12-14), care în mod natural, prin însuşi trupul său, îşi hrăneşte copilul atunci când acesta este încă incapabil să se hrănească singur (cf. Sfântul Augustin, Expunere despre Psalmul 130, 9).

Însă, în acelaşi text, Paul vorbeşte şi despre "ascultarea credinţei" (Rom 1,5) şi împărtăşeşte şi aici ceea ce a trăit. Domnul, de fapt, apărându-i pe drumul Damascului (cf. Fap 9,1-30), nu l-a privat de libertate, ci i-a lăsat posibilitatea unei alegeri, a unei ascultări născute din trudă, din lupte interioare şi exterioare, pe care el a acceptat să le înfrunte. Mântuirea nu vine prin magie, ci printr-un mister al harului şi al credinţei, a iubirii prevăzătoare a lui Dumnezeu şi a aderării încrezătoare şi libere din partea omului (cf. 2Tim 1,12).

Aşadar, în timp ce îi mulţumim Domnului pentru chemarea cu care a transformat viaţa lui Saul, îi cerem să ştim şi noi să răspundem în acelaşi mod la invitaţiile sale, făcându-ne martori ai iubirii "revărsate în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat" (Rom 5,5). Îi cerem să ştim să cultivăm şi să răspândim caritatea sa, devenind aproapele unii pentru alţii (cf. Francisc, Omilia la Vesperele II în solemnitatea Convertirii Sfântului Paul, 25 ianuarie 2024), în aceeaşi competiţie de afecte care, de la întâlnirea cu Cristos, l-a împins pe vechiul persecutor să devină "totul pentru toţi" (cf. 1Cor 9,19-23), până la martiriu. Astfel, pentru noi ca şi pentru el, în slăbiciunea trupului se va revela puterea credinţei în Dumnezeu, care justifică (cf. Rom 5,1-5).

Timp de secole, această bazilică a fost încredinţată grijii unei comunităţi benedictine. Cum să nu ne amintim, aşadar, atunci când vorbim despre iubire ca izvor şi motor al vestirii evangheliei, apelurile insistente ale Sfântului Benedict, în Regula sa, la caritatea fraternă în mănăstire şi la ospitalitatea faţă de toţi (Regula, cap. LIII; LXIII)?

Dar aş dori să închei amintind cuvintele pe care, după mai bine de o mie de ani, un alt Benedict, Papa Benedict al XVI-lea, le-a adresat tinerilor: "Dragi prieteni - spunea el - Dumnezeu Dumnezeu ne iubeşte. Acesta este marele adevăr al vieţii noastre şi dă sens la tot restul [...]. La originea existenţei noastre există un proiect de iubire din partea lui Dumnezeu", iar credinţa ne conduce "să deschidem inima noastră către acest mister de iubire şi să trăim ca persoane care se recunosc iubite de Dumnezeu" (Omilie la Vegherea de rugăciune cu tinerii, Madrid, 20 august 2011).

Aici este rădăcina, simplă şi unică, a fiecărei misiuni, şi a misiunii mele, ca succesor al lui Petru şi moştenitor al zelului apostolic al lui Paul. Să-mi dea Domnul harul să răspund cu fidelitate la chemarea sa.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu