Anul pastoral
2024‑2025

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Vatican: Celebrare euharistică pentru începutul slujirii petrine a episcopului de Roma, Leon al XIV-lea (duminică, 18 mai 2025)

Dragi frați cardinali,

Frați în episcopat și în preoție,

Distinse autorități și membri ai corpului diplomatic!

Un salut pelerinilor veniți cu ocazia Jubileului Confraternităților!

Fraților și surorilor, vă salut pe voi toți, cu inima plină de recunoștință, la începutul slujirii care mi-a fost încredințată. Sfântul Augustin scria: "Ne-ai făcut pentru tine, [Doamne], și inima noastră nu are odihnă până nu se odihnește în tine" (Confesiuni, 1, 1.1).

În aceste ultime zile, am trăit un timp deosebit de intens. Moartea Papei Francisc a umplut de tristețe inimile noastre și, în acele ore grele, ne-am simțit ca acele mulțimi despre care evanghelia spune că erau "ca niște oi fără păstor" (Mt 9,36). Chiar în ziua de Paști am primit ultima sa binecuvântare și, în lumina Învierii, am înfruntat acest moment cu certitudinea că Domnul nu părăsește niciodată poporul său, îl adună atunci când este împrăștiat și "îl păzește precum păstorul turma sa" (Ier 31,10).

În acest spirit de credință, Colegiul Cardinalilor s-a reunit pentru conclav; venind din istorii și drumuri diferite, am pus în mâinile lui Dumnezeu dorința de a-l alege pe noul succesor al lui Petru, pe episcopul de Roma, un păstor capabil să păzească bogatul patrimoniu al credinței creștine și, în același timp, să-și îndrepte privirea departe, pentru a merge în întâmpinarea întrebărilor, a neliniștilor și a provocărilor de astăzi. Însoțiți de rugăciunile voastre, am simțit lucrarea Duhului Sfânt, care a știut să acordeze diferitele instrumente muzicale, făcând să vibreze corzile inimii noastre într-o unică melodie.

Am fost ales fără niciun merit și, cu teamă și cutremur, vin la voi ca un frate care vrea să se facă slujitor al credinței voastre și al bucuriei voastre, mergând împreună cu voi pe calea iubirii lui Dumnezeu, care ne vrea pe toți uniți într-o unică familie.

Iubire și unitate: acestea sunt cele două dimensiuni ale misiunii încredințate lui Petru de către Isus.

Ne relatează asta textul din evanghelie, care ne conduce la lacul Tiberiadei, același unde Isus își începuse misiunea primită de la Tatăl: să "pescuiască" omenirea pentru a o salva din apele răului și ale morții. Mergând pe malul acelui lac, i-a chemat pe Petru și pe ceilalți dintâi discipoli să fie ca și el "pescari de oameni"; și acum, după Înviere, le revine lor să ducă înainte această misiune, să arunce mereu și din nou năvodul pentru a cufunda speranța evangheliei în apele lumii, pentru a naviga în marea vieții pentru ca toți să se regăsească în îmbrățișarea lui Dumnezeu.

Cum poate Petru să ducă înainte această misiune? Evanghelia ne spune că este posibil numai pentru că a trăit experiența iubirii infinite și necondiționate a lui Dumnezeu în propria sa viață, chiar și în ceasul eșecului și al lepădării. Pentru aceasta, atunci când Isus i se adresează lui Petru, evanghelia folosește verbul grecesc agapao, care se referă la iubirea pe care Dumnezeu o are față de noi, la oferirea sa fără rezerve și fără calcule, diferită de cel folosit în răspunsul lui Petru, care exprimă în schimb iubirea de prietenie, pe care o împărtășim între noi.

Când Isus îl întreabă pe Petru: "Simon, fiul lui Ioan, mă iubești?" (In 21,16), se referă, așadar, la iubirea Tatălui. Este ca și cum Isus i-ar spune: numai dacă ai cunoscut și ai experimentat această iubire a lui Dumnezeu, care nu se stinge niciodată, vei putea să paști mieii mei; numai în iubirea lui Dumnezeu Tatăl vei putea să-i iubești pe frații tăi cu un "mai mult", adică oferindu-ți viața pentru frații tăi.

Lui Petru, așadar, i-a fost încredințată misiunea de a "iubi mai mult" și de a-și dărui viața pentru turmă. Slujirea lui Petru este marcată tocmai de această iubire jertfelnică, pentru că Biserica din Roma prezidează în caritate și adevărata sa autoritate este caritatea lui Cristos. Nu este vorba niciodată de a-i captiva pe ceilalți cu samavolnicia, cu propaganda religioasă sau cu mijloacele puterii, ci este vorba întotdeauna și numai despre a iubi așa cum a făcut Isus.

El - afirmă același apostol Petru - "este piatra pe care voi, zidarii, ați aruncat-o și care a devenit piatra din capul unghiului" (Fap 4,11). Și dacă piatra este Cristos, Petru trebuie să păstorească turma fără a ceda vreodată ispitei de a fi un cârmuitor solitar sau un conducător pus mai presus de ceilalți, făcându-se stăpân al persoanelor încredințate lui (cf. 1Pt 5,3); dimpotrivă, i se cere să slujească credința fraților săi, mergând împreună cu ei: de fapt, toți suntem constituiți "pietre vii" (1Pt 2,5), chemați prin Botezul nostru să construim edificiul lui Dumnezeu în comuniunea fraternă, în armonia Duhului, în conviețuirea diversităților. Așa cum afirmă Sfântul Augustin: "Biserica este formată din toți cei care sunt în armonie cu frații lor și care îl iubesc pe aproapele" (Discurs 359, 9).

Aceasta, fraților și surorilor, aș vrea să fie prima noastră mare dorință: o Biserică unită, semn de unitate și de comuniune, care devine ferment pentru o lume reconciliată.

În acest timp al nostru, vedem încă prea multă discordie, prea multe răni cauzate de ură, de violență, de prejudecăți, de frica de cel diferit, de o paradigmă economică ce exploatează resursele Pământului și îi marginalizează pe cei mai săraci. Și noi vrem să fim, în acest aluat, un mic ferment de unitate, de comuniune, de fraternitate. Noi vrem să spunem lumii, cu umilință și cu bucurie: priviți la Cristos! Apropiați-vă de el! Acceptați cuvântul său care luminează și mângâie! Ascultați propunerea sa de iubire pentru a deveni unica sa familie: în unicul Cristos suntem una. Și acesta este drumul care trebuie parcurs împreună, între noi, dar și cu Bisericile creștine surori, cu aceia care urmează alte căi religioase, cu aceia care cultivă neliniștea căutării lui Dumnezeu, cu toate femeile și bărbații de bunăvoință, pentru a construi o lume nouă, în care domnește pacea.

Acesta este spiritul misionar care trebuie să ne însuflețească, fără a ne închide în micul nostru grup, nici de a ne simți superiori lumii; suntem chemați să le oferim tuturor iubirea lui Dumnezeu, ca să se realizeze acea unitate care nu anulează diferențele, ci valorizează istoria personală a fiecăruia și cultura socială și religioasă a fiecărui popor.

Fraților și surorilor, acesta este ceasul iubirii! Caritatea lui Dumnezeu care ne face frați între noi în inima evangheliei și, împreună cu predecesorul meu Leon al XIII-lea, ne putem întreba astăzi: Dacă acest criteriu "ar prevala în lume, nu ar înceta imediat orice ceartă și nu ar reveni oare pacea?" (Scrisoarea enciclică Rerum Novarum, nr. 21).

Cu lumina și forța Duhului Sfânt, să construim o Biserică întemeiată pe iubirea lui Dumnezeu și semn de unitate, o Biserică misionară, care își deschide brațele către lume, care vestește cuvântul, care se lasă neliniștită de istorie și care devine plămadă de armonie pentru omenire.

Împreună, ca un singur popor, ca frați toți, să mergem în întâmpinarea lui Dumnezeu și să ne iubim reciproc între noi.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat