Anul pastoral
2024‑2025

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Din Cremona și Parma în pelerinaj la Fatima. "În valea Iria în luna lui mai"

În perioada 5-10 mai 2025 un grup de persoane din comunitățile catolice din Cremona și Parma, însoțite de păstorul acestora, pr. Ionuț-Gabriel Giurgică, au făcut un pelerinaj la Fatima, unul dintre cele mai mari sanctuare Mariane din lume, unde Sfânta Maria a ales trei copilași pentru a le încredința cele trei mesaje. Un loc de rugăciune, cu o încărcătură spirituală ce nu se poate descrie in cuvinte.

Am parcurs pas cu pas drumul pe care cei trei pastori îl străbăteau în fiecare zi, meditând fiecare stațiune a Căii sfintei cruci.

Am participat în fiecare seară la Sfântul rozariu în Capela Aparițiilor urmat de procesiunea "aux flambeaux", alături de pelerini din toată lumea, unde se înălțau în cor rugăciuni in diverse limbi. Și noi am participat în limba română cu o parte din primul mister marți, 6 mai.

Unul dintre cele mai emoționante momente a fost celebrarea Sfintei Liturghii în limba română de către părintele Gabriel, în Capela Aparițiilor, în zorii zilei de miercuri, 7 mai. Câtă fericire și câte emoții ne-a adus acest moment!

Mulțumim lui Dumnezeu pentru aceasta experiență, care a fost mult mai mult decât o simplă vizită la un sanctuar. Un pelerinaj care sperăm să ne facă conștienți că în spatele fiecărei suferințe poate exista o binecuvântare. Să nu rămânem blocați la prima cădere, ci sa mergem înainte oferind totul lui Dumnezeu, exact așa cum au făcut-o cei trei păstorași.

Să redevenim iar copii, aruncându-ne în brațele Sfintei Fecioare Maria exact așa cum un copil o face în brațele mamei lui, având siguranța și certitudinea că ea ne va îmbrățișa și ne va strânge la pieptul ei.

Mulțumim părintelui Gabriel pentru ca s-a implicat și a făcut ca acest vis al nostru sa devină realitate.

Ana-Alina Cadar

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 5-10 mai: Din Cremona și Parma în pelerinaj la Fatima. "În valea Iria în luna lui mai"

Mai multe fotografii au fost publicate pe pagina de Facebook a comunității din Cremona.

Sfântul Rozariu la Fatima

Sfânta Liturghie în limba română în Capela Aparițiilor la Fatima




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat