Roman: "David, un mic mare rege". Zi de formare pentru animatorii "Vara Împreună 2025"
Sâmbătă, 10 mai 2025, comunitatea Iosefinii lui Murialdo din Roman, cu ajutorul grupului "Murivity", a fost gazda unei activități dedicate tinerilor, o adevărată sărbătoare a bucuriei, a prieteniei și a implicării. În jur de 100 de tineri din parohiile din zona Romanului și nu numai (unii veniți chiar de la distanțe precum Suceava, Vizantea și Valea Mare) s-au reunit pentru a participa la un eveniment esențial de pregătire pentru programul "Vara Împreună 2025".
Această activitate a avut ca scop introducerea tinerilor în atmosfera și structura programului din această vară, dar și formarea lor ca viitori animatori în activitățile cu copiii. S-a pus accent pe implicarea activă a tinerilor, pe învățarea prin joc și colaborare, dar și pe formarea unei atitudini respectuoase, deschise și creative față de cei mici.
Ziua a început cu un moment de rugăciune și reflecție, inspirat din testamentul Papei Francisc, subliniind chemarea fiecăruia dintre noi de a deveni instrumente ale păcii și ale iubirii în lume. A urmat un cuvânt de deschidere din partea organizatorilor, pr. Petru Țurcanu și părintele Fabio, în care s-a explicat scopul activității, dar și viziunea care stă în spatele proiectului "Vara Împreună" - o vară în care fiecare copil să se simtă iubit, valoros și susținut.
Un moment important a fost prezența doamnei psiholog Ira Pascal, reprezentantă a Centrului "Te Ascult" - Murialdo, care le-a vorbit tinerilor despre importanța unei atitudini empatice, respectuoase și echilibrate în relația cu copiii. Discursul său a oferit o perspectivă profesionistă și profundă asupra modului în care putem crea un mediu sigur și armonios pentru cei mici, în care ei să se exprime liber și să se dezvolte frumos.
După această introducere, participanții au fost împărțiți pe grupe și au trecut prin patru ateliere practice, fiecare ilustrând activități din cadrul programului "Vara Împreună": cateheză, jocuri, dansuri și teatru. Fiecare atelier a fost gândit ca o experiență interactivă, în care tinerii au fost implicați direct. Li s-au prezentat broșurile și materialele necesare, au jucat jocuri, au exersat dansurile și au pus în scenă momente de teatru, toate cu scopul de a învăța prin experiență și de a înțelege mai bine cum vor arăta zilele de vară petrecute alături de copii.
Un moment foarte apreciat a fost prezentarea imnului oficial al ediției 2025, "Regele David", compus de Maximilian Husaru - o melodie care transmite curaj, credință și dorința de a sluji cu inima deschisă. De asemenea, catehezele, elaborate cu grijă de părintele Romică Pal, OFMConv., au fost prezentate ca materiale pentru formarea spirituală a copiilor.
Pentru cei care nu au putut fi prezenți la activitate, Centrul Murialdo a pus la dispoziție o mapă completă cu toate materialele necesare: broșuri pentru fiecare atelier, stick-uri USB cu dansurile și imnul oficial, utile pentru desfășurarea activităților.
Ziua s-a încheiat într-o atmosferă caldă și luminoasă, fiind o adevărată zi de fraternitate. Soarele a însoțit zâmbetele tinerilor, iar entuziasmul lor a fost cel mai clar semn că "Vara Împreună 2025" va fi o experiență memorabilă, în care credința, jocul și prietenia se vor împleti pentru a lăsa urme adânci în inimile tuturor celor implicați.
Elena Roxana Chelaru și Flavia Arcana
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
10 mai: Roman: "David, un mic mare rege". Zi de formare pentru animatorii "Vara Împreună 2025"