|
© Vatican Media |
Cardinalul Parolin: Diplomația vaticană tot mai mult în slujba păcii
O nouă perioadă pentru diplomația Sfântului Scaun. O demarează Papa Francisc cu publicarea unui document care stabilește în mod oficial reînnoirea Academiei Ecleziastice Pontificale, instituție care s-a născut în urmă cu peste trei secole și care dintotdeauna a desfășurat funcția de a-i pregăti pe diplomații pontificali. Cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin, care este și protectorul Academiei Ecleziastice Pontificale, se oprește cu mass-media vaticane asupra punctelor importante din această reformă. Și exprimă dorința ca diplomația vaticană să fie cu curaj și creativitate - așa cum cere papa - tot mai mult în slujba dialogului între popoare și culturi.
Academia Ecleziastică Pontificală s-a născut în urmă cu peste trei sute de ani. Și totuși, finalitățile sale fundamentale au rămas aceleași...
Da, la distanță de peste trei secole de la întemeierea sa, Academia Ecleziastică Pontificală continuă să formeze diplomați care sunt ochiul vigilent și limpede al Succesorului lui Petru asupra Bisericii și asupra lumii, angajați să-l reprezinte pe papa cu un spirit misionar care nu are granițe. Ei nu numai că participă la dezbaterile internaționale, ci sunt chemați să interpreteze și să propună, în linie cu viziunea creștină a Bisericii, soluții care să poată contribui la construirea unei lumi mai drepte și fraterne.
Papa Francisc a dedicat mereu atenție celor care sunt angajați în parcursul de formare în diplomația vaticană. Care sunt calitățile principale pe care, conform Sfântului Părinte, ar trebui să le aibă un bun diplomat al Sfântului Scaun?
În cursul întâlnirilor sale cu nunții apostolici și observatorii permanenți, Papa Francisc a descris adesea diplomații pontificali ca "preoți cu valizele în mână", subliniind astfel caracterul pastoral, misionar și universal al slujirii lor. Tocmai acest spirit de slujire evanghelizatoare l-a determinat pe papa să reordoneze parcursul formativ pentru acești preoți, cu intenția de a întări pregătirea lor și a o adapta la provocările contemporane. O decizie care marchează un nou capitol în istoria diplomației pontificale.
Iată, intrăm chiar în inima reformei. Care sunt noutățile cele mai semnificative? Care este spiritul care stă la baza acestei decizii a papei?
Cu reforma, Academia se structurează ca un Institut de înaltă formare și de cercetare în științele diplomatice, în linie cu viziunea inovatoare propusă de constituția apostolică Veritatis gaudium și cu standardele internaționale ale studiilor universitare, îndeosebi cu "Procesul de la Bologna", care a realizat o armonizare a diferitelor sisteme europene de instruire superioară. Academia Ecleziastică Pontificală va avea acum posibilitatea de a conferi grade academice de licență (echivalent cu Master Degree) și doctorat (PhD), oferind studenților săi o formare care integrează discipline juridice, istorice, politologice, economice și, desigur, competența specifică în științele diplomatice. Cu o viziune actualizată a parcursurilor universitare și de cercetare, este vorba de o întoarcere la rădăcini, la întemeierea acestei Instituții care a trăit atâtea evenimente ale istoriei, adesea grele pentru Scaunul lui Petru. Și în pofida adversităților evenimentelor Academia a rămas locul de formare în slujba papilor.
În document, papa subliniază că reînnoirea nu se limitează la o abordare pur tehnică...
Desigur. Programele de învățământ vor fi, de fapt, strâns unite cu disciplinele ecleziastice, în așa fel încât pregătirea preoților-studenți să unească domeniul diplomatic cu dimensiunea de comuniune a Bisericii și să se dezvolte în armonie cu metoda de lucru a Curiei Romane, evanghelizarea și acțiunea misionară a Bisericii. Și apoi relația dintre Biserică și societate, precum și dialogul cu cultura contemporană, care sunt considerate elemente fundamentale pentru diplomația vaticană, care se face purtătoare de cuvânt a mesajului creștin în sediile internaționale. Și pentru acest motiv - deși Academia este inserată organic în structura Secretariatului de Stat - diferite Dicastere din Curia Romană vor fi implicate în formare și în organismele colegiale ale Academiei.
Această reformă a avut o gestație lungă. Se poate spune că papa lărgește acum orizontul acțiunii diplomației Sfântului Scaun?
Papa Francisc, cu acel "realism sănătos" care distinge acțiunea sa pastorală, nu se limitează să propună o reformă a formării diplomatice bazate exclusiv pe dobândirea de cunoștințe teoretice, ci invită la o pregătire care să răspundă la exigențele unei lumi aflate în evoluție continuă. În document, papa afirmă că "nu este suficient a se limita la dobândirea de cunoștințe teoretice, ci este necesar să se dezvolte o metodă de lucru și un stil de viață care să permită să se înțeleagă profund dinamicele relațiilor internaționale". Așadar, formare trebuie să se orienteze spre înțelegerea provocărilor concrete pe care o Biserică tot mai sinodală trebuie să le înfrunte. În această perspectivă, papa pune accentul pe calități indispensabile pentru cel care este chemat să reprezinte Scaunul Apostolic în sediile internaționale: proximitatea, ascultarea atentă, mărturia, apropierea fraternă și dialogul. De asemenea, curajul și creativitatea. Aceste trăsături trebuie să fie însoțite de umilință și de blândețe, care constituie esența misiunii sacerdotale. Aceste virtuți sunt sufletul unei acțiuni diplomatice care are ca obiectiv binele comun, pacea și promovarea libertății religioase.
Războiul din Ucraina, războiul din Gaza și apoi multele, prea multele războaie uitate. Din păcate, pare că diplomația, multilateralismul nu mai au valoarea și forța de odinioară. O reformă ca aceasta cum se situează în contextul internațional în care ne aflăm?
Sfântul Părinte ne amintește că numai printr-un discernământ atent și o observare atentă a realității aflate în schimbare continuă este posibil să se atribuie semnificație evenimentelor globale și să se propună acțiuni concrete. Așadar, diplomatul pontifical nu este numai un expert în tehnici de negociere, ci un martor de credință, angajat în depășirea barierelor culturale, politice și ideologice, și în construirea de punți de pace și de dreptate. Această abordare permite Bisericii să dezvolte parcursuri concrete pentru pace, pentru libertatea de religie a oricărui credincios și pentru ordinea între națiuni, având mereu în minte misiunea lui Cristos și binele întregii omeniri. În acest orizont reînnoit, Academia Ecleziastică Pontificală devine nu numai un centru de excelență în științele diplomatice, ci și o pepinieră de formatori care sunt chemați să ducă înainte diplomația Sfântului Scaun, cu un stil care să reflecte inima evangheliei: dialog, reconciliere și pace.
Care sunt auspiciile dumneavoastră pentru această reformă, pentru ceea ce se poate defini o adevărată nouă perioadă a diplomației Sfântului Scaun?
Cu reforma, Papa Francisc dorește să actualizeze abordarea diplomației Sfântului Scaun a provocărilor din lumea contemporană, răspunzând la necesitățile unui ambient diplomatic tot mai globalizat și interconectat. Reforma tinde la întărirea legăturii între cercetare și formarea academică a viitorilor diplomați pontificali cu provocările concrete pe care aceștia vor trebui să le înfrunte în misiunile lor în străinătate. Așadar, auspiciul meu este nu numai să fie formați experți diplomatici, ci preoți care, conștienți de misiunea universală a Bisericii, să poată răspunde cu competență, sensibilitate și spirit evanghelic la provocările globale, ducând înainte viziunea papei cu privire la diplomație ca instrument de pace, dreptate și solidaritate între popoare.
Alessandro Gisotti
(După Vatican News, 15 aprilie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu