© Vatican Media

Suprapunerea datei naşterii lui Isus cu aceea a sărbătorii păgâne "Sol Invictus"

Un mit modern

"Data Crăciunului la 25 decembrie - adică atunci când anticii respectau solstiţiul - a fost fixată de creştini foarte târziu, după Constantin, pentru a înlocui sărbătoarea păgână Sol Invictus." Se repetă adesea şi în multe locuri, ca şi cum ar exista date solide şi incontestabile cu privire la această temă. Însă afirmaţia nu este chiar aşa de întemeiată, şi cu toate acestea este acceptată în mod obişnuit. Este un mit modern, care a secerat victime chiar ilustre. Dar să le luăm pe rând.

Cu mult înainte să intre cultul lui Sol Invictus în viaţa zilnică a romanilor şi mai ales cu mult înainte să fie făcut oficial, chiar păgânii sunt cei care au confundat cu Soarele pe noul Dumnezeu creştin: deoarece creştinii celebrau învierea Dumnezeului lor în "ziua soarelui" şi îndreptaţi spre răsărit, s-a născut deja în vechime această neînţelegere (scrierile lui Iustin şi Tertulian ne confirmă asta în mod deschis). Apoi este problema datei. Şi pentru ea trebuie să fim în măsură să distingem două lucruri: pe de o parte, amintirea datei în care s-a născut Isus; pe de altă parte, Bisericile din secolul al IV-lea care au încercat să discrediteze păgânismul chiar în festivităţile sale. Deja Clement din Alexandria (202 d.C.) prezintă o calculare a anului şi a lunii Crăciunului care se poate prevedea că era cea din Biserica sa din Alexandria: între jumătatea lui noiembrie şi începutul lui ianuarie din anul 4-3 î.C. (Stromateis, 1, 21, 145). În acelaşi text critică părerea diferită a celor care îl situau în anul al douăzeci şi optulea al lui August şi în luna egipteană Pachon-Pashons (luna Khonsu, între sfârşitul lui martie şi jumătatea lui mai din anul 1-2 d.C.). În aceiaşi ani, Comentariu la Daniel (4,23) atribuit lui Hipolit (203 d.C.) prezintă datele naşterii şi morţii lui Isus: miercuri, 25 decembrie, din anul 4-3 î.C. şi vineri, 25 martie, din anul 30-31 d.C. Sextus Julius Africanus în Cronografii (221 d.C.) asociază zămislirea şi moartea lui Isus în aceeaşi zi, 25 martie: crearea universului şi a omului (în tradiţia ebraică la echinocţiul de primăvară), Întruparea şi Paştele (din Vechea Alianţă şi din Noua) au avut loc tot în aceeaşi zi a anului.

Dacă ne gândim la zonele de provenienţă şi influenţă ale autorilor şi ale scrierilor, întrebarea este legitimă: Între sfârşitul secolului al II-lea şi începutul secolului al III-lea la Alexandria şi în Ţara Sfântă se considerau deja ca tradiţionale datele de 25 martie şi de 25 decembrie? Este sigur că aceste mărturii precedă cu mult timpul lui Constantin. Dacă apoi ne gândim că venerarea Grotei Naşterii de la Betleem este atestată încă de la jumătatea secolului al II-lea de Iustin (Dialog cu Trifon 78, 5), atunci tabloul devine mai interesant: dacă după cincizeci de ani în Comentariu la Daniel se va vorbi despre 25 decembrie, ca în Egipt Clement, şi Julius Africanus la Ierusalim va duce înapoi zămislirea cu nouă luni înainte de 25 decembrie, aşadar, nu este neverosimil să credem că data era deja considerată aceea în aceste zone. Dar în mod evident nu a fost oficială pentru toţi. Ce s-a întâmplat după aceea? Împăratul Elagabalus a încercat să impună cultul zeului "său" solar la Roma, dar nu a mers chiar aşa de bine. Numai cu împăratul Aurelian, aşadar, în ultimul sfert al secolului al III-lea, cultul Soarelui s-a impus cu succes, când de acum în panorama religioasă atrăgeau mai mult monoteismele: Aurelian a încercat, printr-un "zeu unic", Soarele, să obţină unitatea religioasă şi reprezentarea puterii. Aşadar, Aurelian a încercat să facă astfel cu Soarele ceea ce Constantin va obţine cu succes după patruzeci de ani cu Cristos: să întărească autoritatea persoanei sale şi centralitatea statului printr-un Dumnezeu unic.

În perioada constantiniană, data de 25 decembrie, care era deja prezentă de măcar peste un secol ca amintire în unele zone şi era deja încărcată cu simbologii astronomice, n-a fost deloc inventată dintru început împotriva lui Saturnalia şi împotriva lui Sol Invictus. Exista în mod independent, deja moştenită: pur şi simplu apropierea/coincidenţa cu festivităţile păgâne s-a prezentat ca oportunitate pentru o nouă politică religioasă "majoritară". Crăciunul a ajuns să fie ca un contra-altar. De aceea trebuie vorbit mai degrabă despre proces de uniformitate liturgică şi despre oficializare decât despre "maşinaţiune". Una este a discuta despre simbolismul lui Cristos "Soare şi Renaştere a lumii", care este antic şi poate să fi generat o dată ca 25 decembrie deja înainte de anul 200 d.C., alta este a afirma că data a fost inspirată din cultul lui Sol Invictus pentru a-l discredita.

În sfârşit, rămâne şi posibilitatea - dacă pornim de la venerarea sigură a Grotei de la Betleem cel puţin la jumătatea secolului al II-lea, dar foarte probabil mult mai veche, şi de la insistenţa asupra datei de 25 martie pentru Întrupare şi Paşte - care este o dată între noiembrie şi ianuarie, nu este nici măcar o reflecţie astronomică, ci urmează un adevărat filon autentic de tradiţie: cel al evreilor creştini palestinieni din Biserica mamă din Ierusalim şi Betleem.

Amedeo Rico
Studium Biblicum Franciscanum din Ierusalim

(După L'Osservatore Romano, 28 decembrie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu