© Vatican Media

Documentul Sfântului Părinte Francisc cu privire la instituirea Comitetului Pontifical pentru Ziua Mondială a Copiilor

Status-ul social al copilului, de-a lungul istoriei omenirii, a fost obiect de numeroase reelaborări teoretice şi practice. În timpul lui Isus, copiii nu se bucurau de mare consideraţie, fiind nişte "încă nu oameni". Mai mult, îi deranjau pe rabinii ocupaţi să explice misterele Împărăţiei.

În evanghelie, şi apostolii se tem că ei, copiii, pot să-l deranjeze pe Învăţător care, în schimb, demonstrează simpatie enormă faţă de ei. Nu numai că nu este deranjat de ei, ci îi propune ca modele ale uceniciei, pentru că "a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu" (Mc 10,14). Discipolii sunt chemaţi să-i imite pe copii nu în a avea atitudini infantile, lucru pe care Isus îl reproşează, ci în uimirea cu care copilul, şi astăzi, se raportează la viaţă, deoarece "cine nu primeşte împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea" (Mc 10,15). Privirea copilului este o privire deschisă larg spre mister, care vede ceea ce adulţii nu reuşesc să vadă. De aceea discipolul este chemat să crească în încredere, în abandonare, în uimire, în minunare: toate sunt caracteristici pe care vârsta şi deziluzia, adesea, le sting în om.

Revelaţia creştină face Biserica să fie conştientă că şi copiii sunt răscumpăraţi de Sângele lui Cristos şi cu harul său au devenit fii şi prieteni ai lui Dumnezeu şi moştenitori ai gloriei veşnice. De aceea ei valorează înainte de toate prin ei înşişi, în perioada de viaţă pe care o trăiesc, şi nu numai în vederea a ceea ce în viitor vor putea da familiei, societăţii, Bisericii şi statului. Familia, Biserica, statul sunt pentru copii şi nu copiii pentru instituţii. Fiinţa umană deja de copil este subiect cu drepturi inalienabile, inviolabile şi universale.

Biserica, în numele lui Dumnezeu, cu autoritate se face glas al drepturilor celor "negarantaţi", care sunt şi astăzi mulţi copii. În faţa răspândirii violenţei şi a pericolelor care calcă în picioare viaţa şi demnitatea copilăriei, cu şi mai multă forţă ea se face interpretă a exigenţelor lor în faţa tuturor naţiunilor.

De fapt, tutelarea drepturilor copiilor este responsabilitate gravă a părinţilor, a comunităţii civile şi a Bisericii ca o comunitate educatoare. Tutelarea drepturilor copiilor este obligaţie şi primă formă de caritate a Bisericii.

Aşa cum învaţă Sfântul Ioan Paul al II-lea: "Omul nu poate trăi fără iubire. El rămâne prin sine însuşi o fiinţă incomprehensibilă, dacă nu-i este revelată iubirea [...], dacă n-o experimentează şi [...] nu participă la ea în mod viu" (Scrisoarea enciclică Redemptor hominis, 4 martie 1979, 10). De aceea copiii au nevoie şi drept:

- de a fi recunoscuţi, primiţi şi înţeleşi de mamă, de tată şi de familie, pentru a avea încredere;

- de a fi înconjuraţi de afecţiune şi a se bucura de o siguranţă afectivă, fie că trăiesc sau nu cu părinţii, pentru a descoperi propria identitate;

- de a avea un nume, o familie şi o naţionalitate, respect şi bună reputaţie, pentru a se bucura de siguranţă şi stabilitate afectivă în condiţiile lor de viaţă şi de educaţie.

Dreptul copilului de a creşte implică şi responsabilitatea Bisericii împreună cu părinţii şi comunitatea civilă. Copiii au nevoie să găsească, în Biserică, expresia lui Isus Bun Păstor pe faţa celui care asumă educaţia şi formarea ca misiune şi apostolat, conştient de propria angajare educativă.

În lumina celor revelate până acum şi cu scopul de a da o realizare concretă angajării Bisericii faţă de copii, am decis să institui Ziua Mondială a Copiilor cu finalităţile de:

a) a da glas drepturilor copiilor şi a pune în centrul acţiunii pastorale a Bisericii aceeaşi atenţie pe care a avut-o Isus faţă de ei, repornind de la "glasul copiilor şi al pruncilor" (Ps 8,3) pentru a afirma puterea şi gloria lui Dumnezeu (cf. ivi);

b) a promova o experienţă de Biserică universală care se exprimă în dimensiunile diecezane şi naţionale, aşa încât toată comunitatea creştină să devină tot mai mult o comunitate educatoare capabilă, înainte de toate, de a se lăsa evanghelizată de glasul celor mici;

c) a permite Bisericii universale să se îmbrace în sentimentele celor mici amintite de Mântuitorul (cf. Mt 18,1-5), ca să se despoaie de "semnele puterii şi să se îmbracă cu puterea semnelor" (Ven. Antonio Bello, Scrieri de pace, vol. IV, 146, nr. 130), pentru a deveni casă primitoare şi trăibilă pentru toţi, începând de la copii;

d) a-l face mai bine cunoscut, iubit şi slujit pe Domnul nostru Isus Cristos copiilor pe faţa sa de Prieten şi Bun Păstor şi a înrădăcina credinţa lor în tradiţia copiilor sfinţi pe care Biserica a avut-o în dar şi pe care o păstrează ca patrimoniu spiritual, de transmis celor mici, familiilor lor şi educatorilor lor;

e) a scoate în evidenţă, fie în pregătirea catehetică, fie în celebrare, Biserica drept mamă.

Doresc ca această Zi să fie celebrată fie la nivelul Bisericii universale, fie în Bisericile particulare şi la nivelul grupărilor lor regionale şi naţionale. Încredinţez pregătirea Zilei Mondiale a Copiilor Conferinţelor Episcopale regionale şi naţionale, care vor institui Comitete de organizare locale.

Pentru ca această iniţiativă să poată găsi o ancorare instituţională în cadrul Curiei Romane, cu acest Document înfiinţez Comitetul Pontifical pentru Ziua Mondială a Copiilor, recunoscându-i personalitatea juridică publică, în conformitate cu art. 241 al constituţiei apostolice Praedicate Evangelium şi aprobându-i în acelaşi timp Statutul. Desemnez acest organism drept coordonator şi promotor al iniţiativelor Comitetelor de organizare naţionale şi regionale.

Pentru ca Ziua Mondială a Copiilor să nu rămână un eveniment izolat şi prin urmare pastoraţia pentru copii să devină tot mai mult o prioritate calificată în termeni evanghelici şi pedagogici, Comitetul Pontifical va fi disponibil să colaboreze cu Oficiile pastorale competente din Bisericile particulare şi din Conferinţele Episcopale.

Poruncesc ca acest Document şi Statul ataşat să fie promulgate prin publicarea în L'Osservatore Romano, intrând imediat în vigoare, şi apoi publicate în comentariul oficial Acta Apostolicae Sedis.

Din Vatican, 20 noiembrie 2024

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu