© Vatican Media

Papa Francisc: Sfânta Liturghie pentru cardinalii şi episcopii răposaţi în decursul anului (Bazilica Vaticană, Altarul Catedrei, luni, 4 noiembrie 2024)

"Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei veni în împărăţia ta" (Lc 23,42). Acestea sunt ultimele cuvinte adresate Domnului de către unul dintre cei doi răstigniţi cu el. Nu este un discipol cel care le rosteşte, unul dintre cei care l-au urmat pe Isus pe străzile din Galileea şi au împărtăşit cu el pâinea la Ultima Cină. În schimb, omul, care se adresează Domnului, este un răufăcător. Unul care-l întâlneşte numai la sfârşitul vieţii; unul despre care nu ştim nici măcar numele.

Însă ultimele respiraţii ale acestui străin în evanghelie devin un dialog plin de adevăr. În timp ce Isus este "numărat cu cei nelegiuiţi" (Is 53,12), aşa cum a profeţit Isaia, se ridică un glas neaşteptat care spune: noi "pe drept am primit ceea ce meritam pentru ce am făcut; dar el n-a făcut niciun rău" (Lc 23,41). Este chiar aşa. Şi acest condamnat ne reprezintă pe toţi, putem să-i spunem numele nostru, putem să-i dăm numele nostru. Mai ales, putem să ne însuşim implorarea sa: "Isuse, aminteşte-ţi de mine". Ţine-mă viu în amintirea ta. "Nu uita de mine."

Să medităm asupra acestui act: aminteşte-ţi, a aminti. A aminti înseamnă "a duce iarăşi la inimă" - (în it. ri-cordare, a repune în inimă) -. Acel om, răstignit cu Isus, transformă o durere extremă într-o rugăciune: "Poartă-mă în inima ta, Isuse". Şi nu cere asta cu voce sfâşietoare, aceea a unui înfrânt, ci cu ton plin de speranţă. Şi asta este tot ceea ce doreşte delincventul care moare ca discipol de la ultima oră: caută o inimă ospitalieră. Şi asta este tot ceea ce contează pentru el, acum când este gol în faţa morţii. Şi Domnul ascultă rugăciunea păcătosului, până la sfârşit, ca întotdeauna. Străpunsă de durere, inima lui Cristos se deschide pentru a mântui lumea - o inimă deschisă, nu închisă -: primeşte, muribund, glasul celui care moare. Isus moare cu noi, deoarece moare pentru noi. Moare cu noi, deoarece moare pentru noi.

La apelul răstignitului vinovat răspunde Răstignitul nevinovat: "Adevăr îţi spun: astăzi vei fi cu mine în paradis!" (Lc 23,43). Amintirea lui Isus este eficace, memoria lui Isus este eficace, pentru că este bogată în milostivire, pentru aceasta este eficace. În timp ce viaţa omului dispare, iubirea lui Dumnezeu eliberează libertate din moarte. Atunci condamnatul este răscumpărat; străinul devine însoţitor; o scurtă întâlnire pe cruce va dura pentru totdeauna în pace. Aceasta ne face să reflectăm un pic. Cum îl întâlnesc pe Isus? Sau şi mai bine, cum mă las întâlnit de Isus? Mă las întâlnit sau mă închid în egoismul meu, în durerea mea, în suficienţa mea? Mă simt păcătos pentru a mă lăsa întâlnit de Domnul sau mă simt drept şi spun: "Tu nu-mi eşti de folos. Mergi înainte"?

Isus îşi aminteşte de cel care este răstignit alături de el. Grija sa, până la ultima respiraţie, ne face să reflectăm: de fapt, există mod şi mod de a aminti persoanele şi lucrurile. Se pot aminti greşelile, se pot aminti conturile neplătite, se pot aminti prietenii şi adversarii. Fraţilor şi surorilor, să ne întrebăm astăzi, în faţa acestei scene din evanghelie: Cum sunt persoanele în inima noastră? Cum îl comemorăm pe cel care trece pe lângă noi de-a lungul evenimentelor vieţii? Judec? Dezbin? Sau primesc?

Iubiţi fraţi, adresându-se inimii lui Dumnezeu, oamenii de astăzi, precum şi oamenii din orice timp pot spera mântuirea, chiar dacă "în ochii celor nepricepuţi, păreau că mor" (Înţ 3,2). De fapt, amintirea Domnului păstrează întreaga istorie. Amintirea este păstrare. El este judecătorul compătimitor şi bogat în milostivire. Domnul este aproape de noi ca judecător; este aproape, compătimitor şi milostiv. Sunt cele trei atitudini ale Domnului. Eu sunt aproape de oameni? Am inima compătimitoare? Sunt milostiv? Cu această credinţă, ne rugăm pentru cardinalii şi episcopii răposaţi în ultimele douăsprezece luni. Astăzi amintirea noastră devine rugăciune pentru aceşti fraţi ai noştri. Membre alese ale poporului lui Dumnezeu, au fost botezaţi în moartea lui Cristos (cf. Rom 6,3), pentru a învia cu el. Au fost păstori şi modele ale turmei Domnului (cf. 1Pt 5,3): fie ca ei acum să şadă la masa sa, după ce au frânt pe pământ Pâinea vieţii. Au iubit Biserica, fiecare în modul său, dar toţi au iubit Biserica: ne rugăm ca să se poată bucura în veci de compania sfinţilor. Şi noi aşteptăm, cu speranţă sigură, să ne bucurăm cu ei în paradis. Şi vă invit să spunem de trei ori cu mine: "Isuse, aminteşte-ţi de noi!". Toţi. "Isuse, aminteşte-ţi de noi!", "Isuse, aminteşte-ţi de noi!", "Isuse, aminteşte-ţi de noi!".

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu