|
Iubiți frați și surori, Cu Documentul Final am adunat rodul de ani, cel puțin trei, în care ne-am pus în ascultarea cuvântului lui Dumnezeu pentru a înțelege mai bine cum să fim Biserică sinodală - este ascultarea Duhului Sfânt - în acest timp. Referințele biblice, care deschid fiecare capitol, dispun mesajul intersectându-l gesturilor și cuvintelor Domnului Înviat care ne amintește să fim martori ai evangheliei sale, mai întâi cu viața decât cu cuvintele. Documentul asupra căruia am exprimat votul nostru este un dar triplu. Mai întâi pentru mine, episcop de Roma. Convocând Biserica lui Dumnezeu în Sinod, eram conștient că am nevoie de voi, episcopi și martori ai drumului sinodal. Mulțumesc! Și episcopul de Roma, îmi amintesc asta mie însumi, frecvent, și vouă, are nevoie să practice ascultarea, ba chiar vrea să practice ascultarea, pentru a putea răspunde cuvântului pe care în fiecare zi îl repetă: "Întărește pe frații tăi și pe surorile tale... Paște oile mele". Misiunea mea, o știți bine, este să păzesc și să promovez - așa cum ne învață Sfântul Vasile - armonia pe care Duhul continuă să o răspândească în Biserica lui Dumnezeu, în relațiile dintre Biserici, în pofida tuturor trudelor, tensiunilor, diviziunilor care marchează drumul său spre manifestarea deplină a împărăției lui Dumnezeu, pe care viziunea profetului Isaia ne invită să o imaginăm ca un ospăț pregătit de Dumnezeu pentru toate popoarele. Toți, în speranța să nu lipsească nimeni. Toți, toți, toți! Nimeni în afară, toți. Și cuvântul cheie este acesta: armonia. Ceea ce face Duhul, prima manifestare puternică, în dimineața de Rusalii, este să armonizeze toate acele diferențe, toate acele limbi... Armonie. Este ceea ce Conciliul Vatican II învață când spune că Biserica este "ca sacrament": ea este semn și instrument al așteptării lui Dumnezeu care deja a pregătit masa și așteaptă. Harul său, prin Duhul său, șoptește în inima fiecăruia cuvinte de iubire. Nouă ni s-a dat să amplificăm glasul acestei șoapte, fără a-l împiedica; să deschidem ușile, fără a ridica ziduri. Cât rău fac femeile și bărbații din Biserică atunci când ridică ziduri, cât rău! Toți, toți, toți! Nu trebuie să ne comportăm ca "împărțitori ai Harului" care își apropriază comoara legând mâinile Dumnezeului milostiv. Amintiți-vă că am început această Adunare sinodală cerând iertare, simțind rușine, recunoscând că toți suntem niște milostiviți. Există o poezie de Madeleine Delbrêl, mistica din periferii, care îndemna: "Mai ales să nu fii rigid" - rigiditatea este un păcat, este un păcat care uneori intră în clerici, în consacrați, în consacrate. Vă citesc câteva versuri de Madeleine Delbrêl, care sunt o rugăciune. Ea spune așa:
Aceste versuri pot să devină muzica de fundal cu care să primim Documentul Final. Și acum, în lumina a ceea ce a reieșit din drumul sinodal, există și vor exista decizii de luat. În acest timp de războaie trebuie să fim martori de pace, învățând să dăm formă reală și convivialității diferențelor. Din acest motiv nu intenționez să public o "exortație apostolică", este suficient ceea ce am aprobat. În Document există deja indicații foarte concrete care pot fi călăuză pentru misiunea Bisericilor, în diferitele continente, în diferitele contexte: de aceea îl pun imediat la dispoziția tuturor, de aceea am spus să fie publicat. Astfel, vreau să recunosc valoarea drumului sinodal parcurs, pe care prin intermediul acestui Document îl încredințez sfântului popor credincios al lui Dumnezeu. Cu privire la unele aspecte ale vieții Bisericii semnalate în Document, precum și cu privire la temele încredințate celor zece "Grupuri de Studiu", care trebuie să lucreze cu liberate, pentru a-mi oferi propuneri, este nevoie de timp, pentru a ajunge la înțelegeri care implică toată Biserica. Așadar, eu voi continua să-i ascult pe episcopi și Bisericile încredințate lor. Acesta nu este modul clasic de a amâna deciziile la infinit. Este ceea ce corespunde stilului sinodal cu care și slujirea petrină trebuie exercitată: a asculta, a convoca, a discerne, a decide și a evalua. Și în acești pași sunt necesare pauzele, tăcerile, rugăciunea. Este un stil pe care-l învățăm împreună, puțin câte puțin. Duhul Sfânt ne cheamă și ne susține în această învățare, pe care trebuie să o înțelegem ca proces de convertire. Secretariatul General al Sinodului și toate dicasterele din Curie mă vor ajuta în această misiune. Documentul este un dar oferit întregului popor credincios al lui Dumnezeu, în varietatea exprimărilor sale. Este clar că nu toți vor începe să-l citească: mai degrabă veți fi voi, împreună cu atâția alții, să faceți accesibil în Bisericile locale ceea ce el conține. Textul, fără mărturia experienței făcute, ar pierde mult din valoarea sa. Iubiți frați și surori, ceea ce am trăit este un dar pe care nu-l putem ține pentru noi înșine. Elanul care vine din această experiență, pentru care Documentul este o reflexie, ne dă curajul de a mărturisi că este posibil să mergem împreună în diversitate, fără a ne condamna unul pe altul. Venim din toate părțile lumii, marcate de violență, de sărăcie, de indiferență. Împreună, cu speranța care nu înșală, uniți în iubirea lui Dumnezeu revărsată în inimile noastre, putem nu numai să visăm pacea, ci să ne angajăm cu toate forțele noastre pentru ca, eventual fără a vorbi mult de sinodalitate, pacea să se realizeze prin procese de ascultare, dialog și reconciliere. Biserica sinodală pentru misiune, acum, are nevoie ca toate cuvintele împărtășite să fie însoțite de fapte. Și acesta este drumul. Toate acestea sunt dar al Duhului Sfânt: el este cel care face armonie, el este armonia. Sfântul Vasile are o teologie foarte frumoasă despre asta: dacă puteți, citiți tratatul Sfântului Vasile despre Duhul Sfânt. El este armonia. Fraților și surorilor, fie ca armonia să continue și când ieșim din această aulă și Suflul Celui Înviat să ne ajute să împărtășim darurile primite. Și amintiți-vă - sunt tot cuvinte ale lui Madeleine Delbrêl - că "există locuri în care suflă Duhul, dar există un Duh care suflă în toate locurile". Aș vrea să vă mulțumesc vouă tuturor și ne mulțumim reciproc. Îi mulțumesc cardinalului Grech și cardinalului Hollerich pentru munca pe care au făcut-o, celor doi secretari, Nathalie și San Martín - ați făcut bine! -, părintelui Batocchio și părintelui Costa care ne-au ajuta mult! Salut pe toți aceștia care au lucrat în spatele cortinei și fără ei n-am fi putut să facem toate acestea. Multe mulțumiri! Domnul să vă binecuvânteze! Să ne rugăm unul pentru altul. Mulțumesc! Franciscus Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |