© Vatican Media

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 23 octombrie 2024

Ciclu de cateheze. Duhul şi Mireasa. Duhul Sfânt conduce poporul lui Dumnezeu la întâlnirea cu Isus, speranţa noastră. 10. "Duhul dar al lui Dumnezeu". Duhul Sfânt şi sacramentul Căsătoriei

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Am explicat data trecută ceea ce proclamăm în Crez despre Duhul Sfânt. Însă reflecţia Bisericii nu s-a oprit la acea scurtă mărturisire de credinţă. Ea a continuat, atât în Orient, cât şi în Occident, prin opera marilor Părinţi şi Învăţători. Astăzi, îndeosebi, am vrea să adunăm câteva firimituri din doctrina despre Duhul Sfânt dezvoltată în tradiţia latină, pentru a vedea cum ea luminează toată viaţa creştină şi în mod deosebit sacramentul Căsătoriei.

Artizanul principal al acestei doctrine este Sfântul Augustin, care a dezvoltat doctrina despre Duhul Sfânt. El porneşte de la revelaţia că "Dumnezeu este iubire" (1In 4,8). Or, iubirea presupune unul care iubeşte, unul care este iubit şi iubirea însăşi care îi uneşte. Tatăl este, în Treime cel care iubeşte, izvorul şi principiul a toate; Fiul este cel care este iubit, iar Duhul Sfânt este iubirea care îi uneşte[1]. Aşadar, Dumnezeul creştinilor este un Dumnezeu "unic", dar nu solitar; unitatea sa este o unitate de comuniune, de iubire. În această linie, cineva a propus ca Duhul Sfânt să fie numit nu "a treia persoană" singulară a Treimii, ci mai degrabă "prima persoană plurală". Cu alte cuvinte, el este noi, acel noi divin al Tatălui şi al Fiului, legătura de unitate între persoane diferite[2], principiu însuşi al unităţii Bisericii, care este întocmai un "singur trup" care rezultă din mai multe persoane.

Aşa cum am spus, astăzi aş vrea să reflectez cu voi îndeosebi asupra a ceea ce are de spus Duhul Sfânt familiei. Ce anume poate să aibă de-a face Duhul Sfânt cu căsătoria, de exemplu? Foarte mult, probabil esenţialul, şi încerc să explic de ce! Căsătoria creştină este sacramentul dăruirii bărbatului şi a femeii, unul pentru cealaltă. Aşa a gândit-o Creatorul atunci când "l-a creat pe om după chipul său […]: bărbat şi femeie i-a creat" (Gen 1,27). De aceea, cuplul uman este prima şi cea mai elementară realizare a comuniunii de iubire care este Treimea.

Şi soţii ar trebui să formeze o primă persoană plurală, un "noi". A sta unul în faţa celuilalt ca un "eu" şi un "tu", şi a sta în faţa restului lumii, inclusiv copiii, ca un "noi". Cât de frumos este a auzi o mamă care le spune copiilor: "Tatăl tău şi cu mine…", aşa cum a spus Maria lui Isus, atunci când l-au regăsit la vârsta de doisprezece ani în templu învăţându-i pe învăţători (cf. Lc 2,48), şi a auzi un tată care spune: "Mama ta şi cu mine…", ca şi cum ar fi un subiect unic. Câtă nevoie au copiii de această unitate – tata şi mama împreună –, unitate a părinţilor şi cât de mult suferă atunci când ea dispare! Cât de mult suferă copiii părinţilor care se despart, cât de mult suferă!

Însă pentru a corespunde acestei vocaţii, căsătoria are nevoie de sprijinul Celui care este darul, ba chiar dăruirea prin excelenţă. Acolo unde intră Duhul Sfânt capacitatea de a se dărui renaşte. Unii Părinţi ai Bisericii au afirmat că, fiind darul reciproc al Tatălui şi al Fiului în Treime, Duhul Sfânt este şi motivaţia bucuriei care domneşte între ei, şi nu le-a fost frică să folosească, vorbind despre asta, imaginea gesturilor proprii ale vieţii conjugale, precum sărutul şi îmbrăţişarea[3].

Nimeni nu spune că această unitate este un obiectiv uşor, cu atât mai puţin în lumea de astăzi; dar acesta este adevărul lucrurilor aşa cum le-a gândit Creatorul şi de aceea este în natura lor. Desigur, poate să pară mai uşor şi mai rapid să se construiască pe nisip şi nu pe stâncă; însă Isus ne spune care este rezultatul (cf. Mt 7,24-27). Apoi, în acest caz nu avem nevoie nici de parabolă, deoarece consecinţele căsătoriilor construite pe nisip sunt, din păcate, sub ochii tuturor şi cei care trag ponoasele sunt mai ales copiii. Copiii suferă despărţirea sau lipsa de iubire a părinţilor! Despre atâţia soţi trebuie să se repete ceea ce Maria i-a spus lui Isus, la Cana Galileei: "Nu au vin" (In 2,3). Duhul Sfânt este cel care continuă să facă, pe planul spiritual, minunea pe care a făcut-o Isus cu acea ocazie, şi anume să schimbe apa obişnuinţei într-o nouă bucurie de a sta împreună. Nu este o iluzie pioasă: este ceea ce Duhul Sfânt a făcut în atâtea căsătorii, atunci când soţii s-au decis să-l invoce.

De aceea, n-ar fi rău dacă, alături de informaţiile de natură juridică, psihologică şi morală care se dau, în pregătirea logodnicilor la căsătorie s-ar aprofunda această pregătire "spirituală", Duhul Sfânt care face unitatea. "Între soţie şi soţ să nu se pună degetul" ("Tra moglie e marito non mettere il dito"), spune un proverb italian. În schimb există un "deget" de pus între soţie şi soţ, şi este tocmai "degetul lui Dumnezeu": adică Duhul Sfânt!

* * *

Fraţilor şi surorilor, să ne rugăm pentru pace! Astăzi, dimineaţa devreme, am primit statisticile morţilor din Ucraina: este teribil! Războiul nu iartă; războiul este o înfrângere de la început. Să-l rugăm pe Domnul pentru pace, ca să dea pace tuturor, nouă tuturor. Şi să nu uităm Myanmarul; să nu uităm Palestina care suferă atacuri inumane; să nu uităm Israelul şi să nu uităm toate naţiunile care sunt în război.

Există o cifră, fraţilor şi surorilor, care trebuie să ne înspăimânte: investiţiile care dau astăzi câştig mai mult sunt în fabricile de arme. A câştiga cu moartea! Să ne rugăm pentru pace, toţi împreună.

Pentru voi toţi binecuvântarea mea!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note:

[1] Cf. Sf. Augustin, De Trinitate, VIII,10,14.

[2] Cf. H. Mühlen, Una mystica persona. La Chiesa come il mistero dello Spirito Santo (O persoană mistică. Biserica drept mister al Duhului Sfânt), Città Nuova, 1968.

[3] Cf. Sf. Ilariu din Poitiers, De Trinitate, II,1; Sf. Augustin, De Trinitate, VI, 10,11.