|
"Ne ajută foarte mult în a voi să fim mereu pe cale. Învățând mereu, dar învățând ascultând." Astfel, cardinalul Leonardo Ulrich Steiner, arhiepiscop de Manaus în Amazonia, trasează un portret al moștenirii lăsate de Fericitul Iosif Allamano, fondator al Misionarilor și Misionarelor "della Consolata", și între cei pe care Papa Francisc îi va canoniza duminică, 20 octombrie, pe platoul Bazilicii "Sfântul Petru", împreună cu Manuel Ruiz López și șapte însoțitori și Francesco, Mooti și Rafael Massabki, Marie-Léonie Paradis și Elena Guerra. Oaspeții de la "Meeting point" Ocazia pentru a încadra figura lui Allamano a fost "Meeting point" organizat de Sala de Presă a Sfântului Scaun în vederea canonizărilor. În afară de cardinalul Steiner, prezenți și Julio Ye'kwana, președinte al Asociației Wanasseduume Ye'kwana (Seduunme) și lider indigen al teritoriului Yanomami în statul Roraima; Monseniorul Evaristo Pascoal Spengler, episcop de Roraima și președinte al Rețelei Ecleziale Pan-Amazonien (REPAM Brazilia); maica Lucia Bortolomasi, superioară generală a Surorilor Misionare "della Consolata" din 2023; părintele James Bhola Lengarin, superior general al Misionarilor "della Consolata". Întemeierea misiunilor Într-o serie de scurte intervenții inițiale, oaspeții au amintit istoria misiunii lui Allamano, concretizată în întemeierea Institutului Misiuni "Consolata", care dăinuie din 1901, și cea succesivă a Misionarelor "della Consolata" în 1910. După aceea, raportorii au stat la dispoziția jurnaliștilor pentru a răspunde la întrebările lor și a prezenta figura misionarului originar din Castelnuovo d'Asti. Prea multe sofisticări în predicarea evangheliei Intervievat de mass-media vaticane, cardinalul Steiner a găsit moștenirea lăsată nouă de Fericitul Allamano în raport cu zona geografică în care este chemat să lucreze astăzi. "Contextul nostru nu este complicat, este simplu", a afirmat arhiepiscopul de Manaus. "Pentru aceasta de atâtea ori este dificil, pentru că noi suntem prea sofisticați, chiar și în modul de a voi să transmitem evanghelia." Pentru a face față complicațiilor prezente, cardinalul a amintit tocmai figura "părintelui Iosif", de la care "putem învăța foarte mult". În special, de la "dorința sa de a duce evanghelia" la toți cei care "încă nu l-au ascultat pe Isus". Împărăția lui Dumnezeu este "simplă" O figură, cea a Fericitului Allamano, de la care conform arhiepiscopului de Manaus se poate scoate inspirație pentru "a ieși din noi înșine". "Binele face puțin zgomot", era una dintre frazele pe care îi plăcea să o repete, și totuși cardinalul Steiner a afirmat necesitatea de a face zgomot "când este vorba de nedreptățile" îndurate, de exemplu, de populațiile indigente care locuiesc în Amazonia. "Vrem să facem zgomot pentru ca dreptatea să vină la lumină. Vrem să facem zgomot când nu este fraternitate, pentru ca fraternitatea să fie lumina noastră. Vrem să facem zgomot unde Dumnezeu este uitat, pentru că el este lumina noastră. Vrem să facem zgomot când relațiile noastre au devenit prea sofisticate." O invitație reafirmată cu fervoare, pentru a împărtăși "modul de a trăi al evangheliei" și a trăi experiența acelei împărății a lui Dumnezeu care în fond este "simplă". "Simplă ca păsările, simplă ca florile câmpului." Viitorul Bisericii amazoniene Viitoarea canonizare a fericitului fondator al Misionarilor și Misionarelor "della Consolata" este o ocazie pentru a reflecta și asupra viitorului Bisericii amazoniene. Auspiciul cardinalului Steiner este acela de a putea trăi experiența de comunități "sinodale" și "în misiune". Această ultimă caracteristică, așa cum este bine înțeleasă și realizată de Fericitul Allamano "este foarte importantă" în regiunea sud-americană. "Când ne reunim în diferitele dieceze, și cu laicii", a relatat arhiepiscopul de Manaus, "problema se referă mereu la modul de a evangheliza." Apropiere de comunități "Era nevoie de sfinte, de sfinte înainte de misionare", este în schimb afirmația și vocația percepută de maica Bortolomasi descriindu-l pe Fericitul Allamano. Stilul său misionar este rezumat într-o intensă "comuniune cu Dumnezeu" și o apropiere de oameni caracterizată atât de "umilință", cât și "simplitate". "A fi prezent. A fi cu adevărat aproape de popor și de oameni." Un concept care poate să sune contradictoriu, pentru o persoană căreia "nu-i plăceau adunările mari", dar care iubea totuși "raportul persoană la persoană". În raport cu carismele Fericitului Allamano, maica Bortolomasi evidențiază statornicia în vestirea evangheliei "la popoarele care încă nu-l cunoșteau pe Isus". Pe urma afirmațiilor cardinalului Steiner, este reafirmat cum prin evanghelizare putem "ieși din noi înșine" pentru a-l întâlni pe aproapele și a-i duce vestirea cuvântului. Miracolul atribuit Fericitului Allamano Conversația cu superioara generală a Surorilor Misionare "della Consolata" a fost și ocazia pentru a aminti minunea primită de indigenul Sorino Yanomami, născut în comunitatea Maimasik (Roraima-Brazilia), probabil în 1955. Atacat la cap de un jaguar, Yanomami este ajutat de "o soră a noastră", chemată de localnici și dându-și seama imediat de "gravitatea situației". Asistența vine din orașul vecin Boa Vista, unde indigenul este ajutat de medici. Între timp, sora Felicita, acesta este numele salvatoarei, începe să-l roage împreună cu toată comunitatea pe Fericitul Allamano pentru a obține o minune. Un semn minunat, trezirea lui Yanomami, care se înregistrează la 16 februarie, dată care nu este întâmplătoare, deoarece chiar în acea zi este "sărbătoarea fondatorului nostru", așa cum a amintit de maica Bortolomasi. Inițial "nu l-am luat în mână", a admis superioara generală a Surorilor Misionare "della Consolata" în raport cu miracolul, "și acum papa l-a recunoscut sfânt". Ascultare și construire de școli și centre medicale Dialogul cu părintele Lengarin a reprezentat în schimb oportunitatea pentru a reflecta asupra "spiritualității" Fericitului Allamano așa de celebră, încât a atras cardinali din toate părțile lumii, până din sudul Etiopiei. Mărturia sa de suferință și de necunoaștere a cuvântului lui Dumnezeu din partea poporului său a fost aportul care a făcut să se declanșeze în Fericitul Allamano "ideea de a deveni misionar". Cu toate că fragilele sale condiții de sănătate nu i-au permis în mod personal, el a elaborat oricum un soi de vademecum despre această temă, predicând ascultarea persoanelor, dar și construirea concretă de școli și centre medicale. "Îndrăgostit" de cuvânt Părintele Lengarin a amintit contactele decenale cu poporul yoruba, originar din Africa occidentală. Inițial "nu voiam nici măcar să celebrăm botezurile", a explicat el, pentru că metoda de lucru prevedea ca persoanele înseși să observe "ceva diferit" în misionari și să se prezinte personal, întrebând "ce este diferit în voi? Pentru ce sunteți aici cu noi?". O întrebare care a reprezentat începutul atâtor convertiri care nu neglijau, totuși, nevoile materiale și spirituale ale localnicilor. Asta pentru că "noi suntem cei care vrem să ne dăm viața" pentru ei. Printre valorile încă actuale astăzi care-l caracterizau pe Fericitul Allamano, superiorul general al Misionarilor "della Consolata" a găsit, înainte de toate, pe cea a "fidelității". Misionarul era înainte de toate "un om bun" care "respecta ceea ce îi era cerut să facă". Această calitate se reflecta mai ales în ascultarea cuvântului, de care era "îndrăgostit", "literalmente", mergând pe "drumul" indicat de el. A medita, în "societatea lui TikTok" A ne lăsa cuceriți de evanghelie înseamnă a regăsi acele valori fundamentale, adesea căutate "înăuntrul nostru", când în realitate ele "se regăsesc înăuntrul nostru". Părintele Lengarin a amintit importanța pe care Fericitul Allamano o atribuia instruirii și formării. O trăsătură mai relevantă ca oricând în ziua de astăzi, cufundați într-o societate care "nu citește" și care "nu se informează". Societatea "lui TikTok", unde lucrurile se mișcă "rapid", adesea chiar prea rapid, în timp ce în schimb ar fi important să se redescopere "meditarea asupra lucrurilor" pentru a găsi "ceea ce este cu adevărat important". În ultimul rând, superiorul general al Misionarilor "della Consolata" a recunoscut înțelepciunea și respectul, simțit de Fericitul Allamano față de aproapele, "în modul în care el sau ea este". "Uneori glumesc și spun că Dumnezeu este orb, pentru că nu cunoaște culorile", a concluzionat cu un zâmbet părintele Lengarin, "și ne creează așa cum suntem, așa încât inima noastră să se poată deschide și fiecare dintre noi să se poată gândi la aproapele". De Edoardo Giribaldi (După Vatican News, 19 octombrie 2024) Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |