|
© Vatican Media |
Papa Francisc: Audiența generală de miercuri, 16 octombrie 2024
Ciclu de cateheze. Duhul și Mireasa. Duhul Sfânt conduce poporul lui Dumnezeu la întâlnirea cu Isus, speranța noastră. 9. "Cred în Duhul Sfânt". Duhul Sfânt în credința Bisericii
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Cu cateheza de astăzi trecem de la ceea ce ne-a fost revelat despre Duhul Sfânt în Sfânta Scriptură la modul în care el este prezent și activ în viața Bisericii, în viața noastră creștină.
În primele trei secole, Biserica nu a simțit nevoia de a da o formulare explicită a credinței sale în Duhul Sfânt. De exemplu, în cel mai vechi Crez al Bisericii, așa-numitul Simbol apostolic, după ce s-a proclamat: "Cred în Dumnezeu Tatăl, creator al cerului și al pământului, și în Isus Cristos, născut, mort, coborât în iad, înviat și înălțat la cer", se adaugă: "[cred] în Duhul Sfânt" și nimic mai mult, fără nicio specificare.
Dar erezia a fost cea care a determinat Biserica să precizeze această credință a sa. Atunci când a început acest proces - cu Sfântul Atanaziu în secolul al patrulea - tocmai experiența pe care ea o trăia despre acțiunea sfințitoare și divinizatoare a Duhului Sfânt a condus Biserica la certitudinea divinității depline a Duhului Sfânt. Asta s-a întâmplat la Conciliul Ecumenic din Constantinopol, din 381, care a definit divinitatea Duhului Sfânt cu cuvintele cunoscute pe care și astăzi le repetăm în Crez: "Cred în Duhul Sfânt, Domnul și de viață Dătătorul, care de la Tatăl și de la Fiul purcede, care împreună cu Tatăl și cu Fiul este adorat și preamărit și a grăit prin profeți".
A spune că Duhul Sfânt este "Domn" era ca și cum a spune că el împărtășește "Domnia" lui Dumnezeu, care aparține lumii Creatorului, nu lumii creaturilor. Afirmația cea mai puternică este că lui i se cuvine aceeași glorie și adorație ca și Tatălui și Fiului. Este argumentul egalității în onoare, îndrăgit de Sfântul Vasile cel Mare, care a fost artizanul principal al acelei formule: Duhul Sfânt este Domn, este Dumnezeu.
Definiția conciliară nu era un punct de sosire, ci de plecare. Și de fapt, după ce au fost depășite motivele istorice care au împiedicat o afirmare mai explicită a divinității Duhului Sfânt, aceasta va fi proclamată în liniște în cultul Bisericii și în teologia sa. Deja Sfântul Grigore din Nazianz, după acel Conciliu, va afirma fără să mai ezite: "Așadar Duhul Sfânt este Dumnezeu? Desigur! Este de consubstanțial? Da, dacă este Dumnezeu adevărat" (Oratio 31, 5.10).
Ce ne spune nouă, credincioșilor de astăzi, articolul de credință pe care-l proclamăm în fiecare duminică la Liturghie: "Cred în Duhul Sfânt"? Despre el, în trecut, ne-am ocupat îndeosebi cu privire la afirmația că Duhul Sfânt "purcede de la Tatăl". Biserica latină foarte repede a integrat această afirmație adăugând, în Crezul de la Liturghie, că Duhul Sfânt purcede "și de la Fiul". De vreme ce în latină expresia "și de la Fiul" se spune "Filioque", s-a născut disputa cunoscută cu acest nume, care a fost motivul (sau pretextul) pentru atâtea dispute și diviziuni între Biserica din Orient și Biserica din Occident. Nu este desigur cazul să tratăm aici această problemă care, de altfel, în climatul de dialog instaurat între cele două Biserici, a pierdut asprimea de odinioară și astăzi permite să se spere într-o deplină acceptare reciprocă, drept una dintre principalele "diferențe reconciliate". Mie îmi place să spun asta: "diferențe reconciliate". Printre creștini există atâtea diferențe: acesta este din această școală, din cealaltă; acesta este protestant, acela... Important este ca aceste diferențe să fie reconciliate, în iubirea de a merge împreună.
După ce s-a depășit acest obstacol, astăzi putem valoriza prerogativa mai importantă pentru noi care este proclamată în articolul din Crez, și anume că Duhul Sfânt este "de viață dătător", adică dă viața. Ne întrebăm: ce viață dă Duhul Sfânt? La început, în creație, suflarea lui Dumnezeu îi dă lui Adam viața naturală; din statuie de lut, îl face "o ființă vie" (cf. Gen 2,7). Acum, în noua creație Duhul Sfânt este Cel care dă credincioșilor viața nouă, viața lui Cristos, viață supranaturală, ca fii ai lui Dumnezeu. Paul poate să proclame: "Legea Duhului vieții în Cristos Isus te-a eliberat de legea păcatului și a morții" (Rom 8,2).
Unde se află, în toate acestea, marea și mângâietoarea veste pentru noi? Este că viața care ne este dată de Duhul Sfânt este viață veșnică! Credința ne eliberează de oroarea de a trebui să admitem că totul se termină aici, că nu există nicio răscumpărare pentru suferința și nedreptatea care domnesc suverane pe pământ. Ne asigură asta un alt cuvânt al apostolului: "Dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morți locuiește în voi, cel care l-a înviat pe Cristos din morți va învia și trupurile voastre muritoare, prin Duhul lui care locuiește în voi" (Rom 8,11). Duhul locuiește în noi, este înăuntrul nostru.
Să cultivăm această credință și pentru cel care, adesea nu din vina proprie, este privat de asta și nu reușește să dea un sens vieții. Și să nu uităm să-i mulțumim Celui care, cu moartea sa, ne-a obținut acest dar inestimabil!
* * *
Și să nu uităm țările aflate în război; să nu uităm martirizata Ucraina, Palestina, Israelul, Myanmarul. Fraților și surorilor, să nu uităm că războiul mereu, mereu, este o înfrângere. Să nu uităm asta și să ne rugăm pentru pace și să luptăm pentru pace.
Pentru voi toți binecuvântarea mea!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu