Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Pildești: Surorile "Don Morinello", la 100 de ani de la înființare

După celebrarea solemnă din Licata (Italia), din 12 iulie 2024, și cea din Medellín (Columbia), din 29 august, centenarul de la înființarea Congregației "Surorile Săracilor «Don Morinello» (SPDM) a fost celebrat și la Pildești, în ziua de luni, 7 octombrie 2024, printr-o Sfântă Liturghie solemnă prezidată de PS Petru Gherghel, episcop emerit, concelebrând PS Petru Sescu, episcop auxiliar, și mai mulți preoți, în prezența a 23 de surori din România și două din Italia, fiind prezentă și o novice italiancă.

Marele eveniment a reunit numeroși credincioși, deoarece surorile au dorit să reliefeze importanța celor o sută de ani de istorie, 1924-2024, acest frumos jubileu, cu deosebită recunoștință față de Dumnezeu. Congregația s-a născut în Sicilia, extinzându-se, mai apoi, în Columbia și România.

Pr. Vincenzo Morinello a avut o perspectivă amplă asupra viitorului, o privire atentă față de săracii timpului său, față de cei aflați în nevoie, iar îngrijirea celorlalți a devenit pentru el un mod de viață, această carismă fiind transmisă și surorilor din Congregația "Surorile Săracilor «Don Morinello» (SPDM), pentru ca îngrijirea celor marginalizați să poată continua în timp. O sută de ani de perseverență și înflorire urmând pașii lui, lucrarea lui Dumnezeu continuând pe parcursul istoriei.

Luni, 7 octombrie, am sărbătorit cei o sută de ani ai congregației și la Pildești, printr-o Sfântă Liturghie solemnă, însuflețită de cântările deosebite ale unui cor minunat. Sfânta Liturghie a fost celebrată de Excelența Sa Petru Gherghel, episcop emerit de Iași, concelebranți fiind Excelența Sa Petru Sescu și mulți alți preoți din zonă și din parohiile din apropiere.

În predica sa, episcopul Petru Sescu a ținut să reliefeze numeroasele evenimente care au solidificat și au marcat istoria congregației, din trecut, dar și mai actuale. Reflecția exprimată în cadrul predicii de către Excelența Sa Petru Sescu ne-a purtat cu gândul și inima la momentele semnificative ale congregației, de la întemeierea ei și până astăzi. Sfânta Liturghie a fost transmisă în direct, prin diferitele mijloace moderne de comunicare.

Începutul acestei congregații se leagă de un preot deosebit - Vincenzo Morinello, care, care a simțit chemarea din partea lui Dumnezeu și a spus "DA" asemenea Preacuratei Fecioare Maria. Dumnezeu poate face lucruri mari cu fiecare dintre noi dacă spunem "DA" chemării lui Dumnezeu. Vincenzo Morinello era foarte sensibil față de cei bolnavi și săraci, încât a spus "Te uiți la Cristos și vezi pe om, te uiți la om și vezi pe Cristos". Această carismă a prins rădăcini în Italia și în lume. Astăzi surorile lui Don Vincenzo Morinello continuă această activitate ajutând bătrânii, implicându-se în cateheza și educarea copiilor. Dumnezeu continuă să facă lucruri minunate pentru toți cei care știu să se abandoneze lui.

Sr. Maria Agnese Ciarrocco, superioara generală, luând cuvântul, a rămas impresionată de solemnitatea acestui eveniment, și primul cuvânt care i-a ieșit din inimă a fost: paradisul Sfânta Treime prezentă pe altar în Isus Cristos adevărat, Sfânta Fecioară, îngerii și sfinții, episcopii, preoții, surorile prezente, familiile noastre, domnul primar, toți prietenii din Pildești, corul, toate au fost un paradis.

*

Era 12 iulie 1924 când congregația fondată de pr. Vincenzo Morinello a fost recunoscută de drept diecezan. Pentru a marca exact 100 de ani de la înființarea congregației, în Piazza Carmine, în inima centrului istoric din Licata (Italia), unde au fost primele structuri ale congregației, a fost celebrată în ziua de 12 iulie 2024 o Liturghie pontificală, prezidată de ÎPS Alessandro Damiano, arhiepiscop mitropolit de Agrigento. Concelebranți au fost PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iași, și PS Salvatore Muratore, episcop emerit de Nicosia.

"Datorită părintelui Morinello, ne-am născut în stradă, mergând din casă în casă pentru a face bine. Și astfel - sunt cuvintele sorei Maria Agnese Ciarrocco, superioara generală a Surorilor Morinelliene, la finalul celebrării din Licata - în această seară a fost frumos să sărbătorim 100 de ani în aer liber, în stradă. Îmi place să cred că în această seară sărbătorim două Jubilee: Jubileul Cerului, pentru că el privește în jos la ceea ce a realizat pe pământ, și Jubileul Pământului, pentru că după 100 de ani continuăm să avem grijă de oameni. Sincer, nu ne-am imaginat un astfel de act de grație, până când nu l-am văzut realizat, și suntem fericiți că am fost aici, sub mantia Fecioarei Maria din Carmel, căreia fondatorul nostru i-a fost foarte devotat. Este o bucurie pentru noi să fim aici".

SPDM

*

Departe, dar aproape, prezentă prin aceste rânduri

Mă alătur vouă, dragi surori, prezente astăzi la Pildești, în patria noastră, pentru a-l lăuda pe Dumnezeu pentru 100 de ani de întemeierea congregației.

Ca o congregație, trăim un an jubiliar plin de inițiative și evenimente prin care ne exprimăm lauda și recunoștința față de Dumnezeu pentru că el dorește ca lucrarea noastră de caritate să crească și să se dezvolte din ce în ce mai mult.

Laudă și slavă lui Dumnezeu pentru ceea ce a realizat de-a lungul timpului prin fiecare soră care ne-a precedat. Datorită lor suntem astăzi noi!

România face parte din istoria congregației de 33 de ani, când în 1991, câteva tinere cu entuziasm și mare credință au părăsit micul lor sat sau orașul pentru a se deschide către marea noutate pe care Dumnezeu le-o pregătea. În anii următori, alte tinere au spus "da" vieții consacrate în congregația noastră, iar prezența grupului de maici aici, la Pildești, este o mărturie clară în acest sens.

Din Columbia, mă alătur sentimentelor de recunoștință ale superioarei generale și ale surorilor prezente la Pildești, pentru toți cei care ați ales să "sărbătoriți" acest eveniment de har alături de noi. Vă mulțumim că faceți parte din istoria noastră. Vă mulțumim pentru colaborarea voastră la îndeplinirea misiunii noastre.

Vreau să extind tuturor invitația pe care fondatorul o adresa deseori surorilor: "Rugați-vă, rugați-vă mult pentru congregația noastră, ca Dumnezeu să o binecuvânteze și să o conducă spre atingerea scopului pentru care a întemeiat-o".

O îmbrățișare fraternă și binecuvântări tuturor!

Sr. Veronica Butnaru, SPDM




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat