|
© Vatican Media |
Prefața Papei Francisc la cartea a trei teologe care au intervenit la Consiliul de cardinali
Între cultură și rezistențe la reînnoire
Prefața papei la cartea a trei teologe care au intervenit la Consiliul de cardinali
Între cultură și rezistențe la reînnoire
"Femei și bărbați: problemă de culturi" este titlul micului volum cu subtitlul "Pentru o Biserică a lui noi", semnat de teologele Linda Pocher, Regina da Costa Pedro și Stella Morra (Edizioni Paoline, Milano, 2024, 80 de pagini). Născut din a treia întâlnire pe care Consiliul de cardinali l-a dedicat în aprilie rolului femeilor în Biserică, volumul este îmbogățit de prefața Papei Francisc. Publicăm în continuare textul prefeței.
"Orice reînnoire a Bisericii - afirmă Conciliul Vatican II- constă într-o fidelitate mai mare față de vocația sa" (Unitatis redintegratio, 6). Biserica este chemată la această reformă continuă, pentru că este comunitate de bărbați și femei conștienți că sunt păcătoși mântuiți, care au nevoie mereu de iertare și de convertire. La această conștiință, care îi însoțește dintotdeauna pe credincioși, se adaugă în timpul nostru conștientizarea că procesul de convertire a persoanelor și a instituțiile are loc mereu în cadrul unei culturi, care în unele privințe poate favoriza, în altele poate împiedica reforma personală și eclezială.
Și drumul sinodal este un drum de reformă care, ca orice drum de convertire, poate întâlni obstacole externe și rezistențe interne. Primii discipoli ai lui Isus, mergând împreună pe străzile din Palestina, au trăit această experiență: s-au ciocnit împreună cu el cu opoziția celor puternici din timpul lor și s-au măsurat, la școala exigentă a Învățătorului, cu forțele respingătoare pe care le purtau în inimă.
Când o femeie, în casa lui Simon, spală picioarele lui Isus cu lacrimile sale și le șterge cu părul ei, obiceiul, consolidat din punct de vedere cultural, de a considera rău femei "ca aceea" joacă un rol fundamental (cf. Lc 7,36-50). Însă când, în apropierea Paștelui, o altă femeie unge capul Domnului, o anumită invidie se adaugă la descumpănire (cf. Mc 14,3-11 și paralele). Femeia a făcut un gest liturgic - l-a uns pe alesul lui Dumnezeu - care ar fi revenit unui profet sau unui preot. Iată că învățătura Învățătorului despre pomană, care aparținea culturii comunității sale, este utilizată împotriva femeii, pentru a opune rezistență noului care prin ea își croiește drum. De fapt, gestul femeii este profeție a învierii, semn al venirii celui care face noi toate lucrurile.
Nu este ușor de recunoscut propriile rezistențe în fața evangheliei, pentru că în ele ideile, chiar și cele care par bune, se împletesc cu emoțiile și cu obiceiurile. Este necesar să creștem în capacitatea de a asculta cu răbdare propria inimă, de a privi cu ochii Domnului propriile obiceiuri și convingeri și de a dedica timp contemplării modului de a acționa, de a vorbi și de a simți al lui Isus. Mai ales atunci când este vorba de rezistențe culturale, deoarece cultura este rădăcina misterioasă care ne leagă de pământ, de familie, de tradiția religioasă din care ne-am născut. Este important să învățăm să discernem, ca pescarul din parabolă, în acest mare năvod, peștii buni și peștii răi (cf. Mt 13,47-48).
La nivel instituțional, rezistențele la schimbare pot să asume forma de adevărate strategii care uneori sunt puse în practică pentru a bloca reforma: a amâna deciziile pentru un viitor nedefinit; a răspunde la cereri cu tăcerea, adică a nu răspunde; a se refugia în spatele unei false nevoi de a discuta și a investiga fără sfârșit; a înmulți birocrația; a elimina în diferite moduri persoanele care deranjează sau a le obosi în așa fel încât să fie determinate să renunțe la cererile lor.
Semnul că o comunitate a făcut un discernământ bun este mângâierea. Atât timp cât nu este mângâiere în comunitatea eclezială, discernământul nu este făcut: probabil că este vorba de a asculta mai în profunzime și fără a judeca; probabil că este vorba de a ajunge la o decizie mai definită, chiar dacă ad experimentum; cu siguranță, este vorba de a fi mai atenți la rezistențe, de a le numi și de a le da cuvântul.
Sunt recunoscător teologelor care mi-au permis mie și cardinalilor din Consiliul meu de cardinali să medităm asupra acestei teme și să analizăm mai mult legătura dintre cultură și evanghelie, dintre cultură și rezistențe la reînnoire, și sunt bucuros că, prin acest volum, reflecția lor poate să fie răspândită și făcută disponibilă comunităților ecleziale.
În apropierea Rusaliilor, invoc cu credință pe Duhul ca să ne fie lumină și călăuză în drumul sinodal pe care îl parcurgem împreună.
Franciscus
(După L'Osservatore Romano, 9 octombrie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu