![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]()
În perioada 20-30 septembrie 2024, un grup de 40 de tineri din toate părțile Diecezei de Iași a făcut un pelerinaj la sanctuarul marian de la Fatima (Portugalia), însoțiți de pr. Cristian Diac. Pe parcursul celor zece zile, începând cu capitala spaniolă Madrid, ei au vizitat catedrale și obiective religioase, trecând prin Avila, Salamanca, Santiago de Compostela, Braga, Porto și Lisabona. Punctul central al pelerinajului a fost întâlnirea cu "Doamna de lumină" de la Fatima, Fecioara Maria, unde tinerii s-au rugat Sfântul Rozariu, au vizitat casele păstorașilor vizionari și au participat la procesiunea cu lumânări. Sfânta Liturghie, rugăciunile de dimineață și de seară împreună, momentele de reculegere și tăcere au fost cele care au ritmat tot parcursul acestui pelerinaj binecuvântat.
A doua zi, 21 septembrie, am pornit spre Avila, locul unde s-a născut și a trăit Sfânta Tereza a lui Isus. Am vizitat muzeul și mănăstirea în care și-a petrecut cea mai mare parte din viață. Negăsind deschisă biserica din Alba de Tormes, unde a fost înmormântată, ne-am rugat împreună înaintea ei, pe treptele bisericii închinate Sfântului Ioan al Crucii, Coronița divinei îndurări pentru toți cei dragi pe care îi purtam cu noi. Am vizitat în aceeași zi catedrala din Salamanca și alte obiective din centrul acestui oraș.
Pelerinajul nostru s-a desfășurat începând de luni până duminică pe teritoriul Portugaliei. Am vizitat două sanctuare în prima parte a zilei: Bom Jesus și Sameiro, ambele situate într-un pitoresc ambient, pe muntele dinaintea orașului Braga, iar în sanctuarul din Sameiro am celebrat Sfânta Liturghie. Nu am lăsat la o parte nici orașul Porto, pe care nu ne-am mulțumit să-l cunoaștem doar după calitatea vinului său roșu. Am luat contact cu locurile renumite, iar a doua zi, marți, am fost în catedrala orașului, sfințind zidurile acelui edificiu sacru din secolul al XII-lea cu rugăciunea de dimineață și cu cântările religioase. Nu ne-au scăpat bisericile închinate sfinților Francisc și Clara, atât de aurite, precum și muzeul catedralei. În minte ne-a rămas și apusul de soare pe care l-am avut în seara precedentă pe Podul Luis I.
Următoarea zi a fost una intensă: am vizitat muzeul sanctuarului, unde am fost însoțiți de un ghid care ne-a vorbit despre diversele exponate, despre coroana Fecioarei, cu glonțul care a intrat în corpul Papei Ioan Paul al II-lea în atentatul din 13 mai 1981, despre trandafirii de aur pe care Fecioara i-a primit de la papii care au vizitat-o la acest sanctuar etc. Am celebrat prima Sfânta Liturghie în grup, iar apoi am participat la cea a pelerinilor, în limba portugheză. După-amiaza am parcurs Calea sfintei cruci pe o vreme neprielnică, dar specială, care ne-a invitat la interiorizare. Am trecut pe la casele (devenite muzeu) ale vizionarilor păstorași. Seara ne-am adunat din nou la Rozariul urmat de procesiune și ne-am bucurat să fim împreună apoi cu lumânările aprinse.
Ne-am îndreptat spre Mănăstirea Bathalha, unde am admirat biserica și ansamblul edificiului, pentru frumusețea ornamentelor gotice. Am celebrat Sfânta Liturghie în sanctuarul din Santarem, unde a avut loc o minune euharistică în anul 1266, vizibilă și astăzi. Ne-am închinat în fața Preasfântului Sacrament și a ostensoriului, unde se vede clar sângele viu al lui Isus care, pe alocuri, îi conturează trăsăturile chipului. Seara am ajuns la Linho, în apropiere de Lisabona, fiind cazați într-o casă de spiritualitate primitoare.
Sâmbătă, 28 septembrie, a fost o zi pe care am petrecut-o în Lisabona. Am admirat mai întâi somptuoasa construcție a catedralei, ridicată în secolul 12, închinată tot Preasfintei Fecioare Maria, plimbându-ne ochii pe exponatele pe care le are tezaurul acesteia, stăruind însă, în interiorul bisericii, asupra baptisteriului, unde în anul 1195 a fost botezat Sfântul Anton (de Lisabona mai întâi!) devenit de Padova. În biserica aflată pe locul în care s-a născut Sfântul minunilor am celebrat Sfânta Liturghie, am cântat din inimă și i-am cerut ajutorul.
Am încheiat această ante-penultimă zi a pelerinajului nostru cu o oră de adorație euharistică, într-o atmosferă de intimitate și regăsire sufletească în fața lui Isus, încredințându-ne cu totul lui sufletele, dorințele, durerile, pe cei dragi ai noștri și pe toți cei pe care îi purtam în rugăciune, prin intermediul textului meditat pe baza Novenei Dăruirii de Sine a pr. Dolindo Ruotolo.
Mulțumiri pentru inițiativa și organizarea acestui pelerinaj pr. Cristian și co-organizatoarelor Andreea Ghiuzan, Cristina Crețu și Ana Moraru. Dumnezeu, căruia i se cuvin toate mulțumirile, să ofere timp și pentru alte pelerinaje, căci un pelerinaj este un gest de iubire pe care cineva și-l face sieși și mai ales propriului suflet. Tinerii pelerini * * * Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 20-30 septembrie: Pelerinajul tinerilor la Fatima lecturi: 2.
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064-Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2025 * ![]() | ![]() |