Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Roman: Jubileul de 800 de ani de la primirea sfintelor stigmate de către Sfântul Francisc de Assisi

Marți, 17 septembrie 2024, Ordinul Franciscan a sărbătorit în întreaga lume 800 de ani de la primirea sfintelor stigmate de către Sfântul Francisc de Assisi pe muntele Verna din Italia, unde se afla cufundat în meditație, ca pregătire pentru marea sărbătoare a Arhanghelului Mihail, prin post și rugăciune. La Institutul Franciscan din Roman jubileul a fost marcat prin Liturghia prezidată de PS Iosif Păuleț, printre concelebranți fiind pr. Damian-Gheorghe Pătrașcu, ministrul provincial.

În fața acestor semne supranaturale care implică existența unui sfânt, apare riscul de a proiecta această întâmplare în afara timpului și a istoriei. Dar dacă aprofundăm cu seriozitate biografia și scrierile acestora păstrate cu sfințenie de veacuri în mănăstiri, ne dăm seama astfel că orice semn extraordinar în viața sfinților, chiar dacă aceștia au trăit cu mult timp în urmă, nu este niciodată separat de experiența existențială a persoanei în cauză. Așa a fost, de exemplu, cu Francisc de Assisi, care în luna septembrie a anului 1224, "între Tibru și-Arno Crist îi puse, pe-un aspru stei, sigiliul său din fine și-n carnea sa doi ani pe-acesta-l duse", așa cum descrie în mod poetic Dante Alighieri în faimoasa sa operă "Divina Comedie" (în versiunea în limba română tradusă de George Coșbuc). De la acest eveniment atât de important pentru noi toți au trecut deja opt secole, de aceea este nevoie de o recitire și o reflecție aprofundată pentru a primi sensul și valoarea acestuia.

În ziua de 17 septembrie 2024, Familia Franciscană din întreaga lumea a încercat să facă tocmai acest lucru, să comemoreze și să celebreze fiecare în țara sa acest eveniment, privit ca un dar al lui Dumnezeu oferit sărăcuțului Francisc de Assisi. Astfel, la Verna, s-au adunat toți superiorii provinciali ai Ordinului Franciscan, împreună cu frații și surorile și toți simpatizanții carismei franciscane, pentru a celebra acest eveniment, printr-o Sfântă Liturghie solemnă, împreună cu episcopul locului.

Și noi, fii ai Sfântului Francisc, ca frați și surori, din Dieceza de Iași, după o priveghere de rugăciune, în seara de 16 septembrie, și o frumoasă și necesară prelegere ținută de către pr. Cristian Blăjuț, OFMConv., înainte de Sfânta Liturghie pontificală, ne-am adunat în jurul PS Iosif Păuleț, păstorul diecezei noastre, frați ai primului Ordin, din Provincia noastră Conventuală împreună cu pr. Damian-Gheorghe Pătrașcu, ministrul provincial, împreună cu frații capucini ai Custodiei "Fericitul Ieremia" de la Onești și Roman, cu Surorile Clarise de la Roman, ale celui de-al II-lea Ordin, precum și cu mulți frați și surori din Moldova și Muntenia, din al III-lea Ordin Franciscan Secular. Astfel, am dorit ca împreună să ne adunăm și să celebrăm Sfânta Liturghie, în capela Institutului Teologic Franciscan, unde se află și moaștele Slujitorului lui Dumnezeu pr. Anton Demeter, pentru a-i aduce laudă și mulțumire lui Dumnezeu cel Întreit, pentru Sfântul nostru Părinte Francisc și pentru darul stigmatelor sale, dar și pentru aceste opt veacuri de istorie franciscană și pentru toți sfinții săi.

Totodată, am avut fericita ocazie de a avea în mijlocul nostru, în această zi deosebită, și Icoana Familiei Franciscane, "Sfânta Fecioară Maria, Regina Ordinului Franciscan", împreună cu moaștele celor trei sfinți fondatori ai Ordinelor franciscane: Sfântul Francisc de Assisi, Sfânta Clara de Assisi și Sfânta Elisabeta a Ungariei, care asistă și mijlocesc pentru noi toți.

Dacă în ziua de 17 septembrie 2024 s-a încheiat jubileul celor 800 de ani de la darul Sfintelor Stigmate, tot în această zi, a început și centenarul de la nașterea Slujitorului lui Dumnezeu pr. Anton Demeter, care sălășluiește în capela institutului nostru. Astfel, pe lângă frații Provinciei noastre, au participat la această sărbătoare, pr. Sebastian Bilboc, decan de Roman, pr. Marcel Blaj, paroh de Butea, pr. Iosif Dămătăr, nepot al pr. Anton Demeter, paroh de Valea Mare și decan de Bacău Sud, precum și alte rude din Butea ale pr. Anton.

Această Sfântă Liturghie a fost animată de corul mușatin din Roman, dirijat de pr. Cristian Dumea, OFMConv., vicar provincial, fiind pregătită de responsabilii familiilor franciscane din România împreună cu surorile Ordinului Franciscan Secular din Moldova.

Pr. Cristian Blăjuț, în reflecția sa, a prezentat în mod real și concret situația Ordinului Franciscan din ultimii ani de viață ai Sfântului Francisc, precum și suferințele trupești, dar și frământările sale interioare referitor la Regula aprobată de către Papa Honoriu la data de 29 noiembrie 1223. Simțea reticența cu care frații urmași puneau în practică această regulă. Sfintele Stigmate însă sunt un sigiliu de confirmare și iubire față de stilul său de viață, din partea lui Cristos, care mai întâi a dovedit el această iubire față de noi oamenii prin sigiliul cu sângele său vărsat pe lemnul Crucii.

Pr. Damian, ministru provincial, și dânsul a evocat în predica sa această sărbătoare, îndemnându-ne pe toți cei prezenți să privim la exemplul acestor sfinți din trecut, precum și la sfinții martiri de astăzi, cum este exemplul de dăruire al pr. Anton Demeter.

PS Iosif Păuleț, la sfârșitul aceste Liturghii pontificale, ne-a felicitat pe toți, frați și surori din cele trei Ordine franciscane, precum și pe simpatizanții acestora, și ne-a îndemnat să fim în continuare mărturisitori fideli ai evangheliei lui Cristos care, de fapt, este și Regula franciscană.

După această sfântă și frumoasă celebrare, a urmat agapa fraternă, moment de comuniune cu toți cei care au participat la sărbătoare.

Să continuăm să-i aducem mulțumire Domnului și în următorii doi ani de comemorare a ultimelor evenimente din viața Sfântului Francisc, dar mai ales acum pentru aceste două evenimente trăite mai întâi la Greccio, unde Francisc a contemplat cu ochii trupului primul mister al lui Cristos, Întruparea, iar apoi pe Verna, unde Francisc a experimentat în propriul trup, prin primirea stigmatelor, misterul pătimirii, morții și învierii lui Isus Cristos.

Închei cu o rugăciune din Liturghierul franciscan: "Părinte Sfânt, care l-ai însemnat pe slujitorul tău Francisc cu sfintele stigmate ale pătimirii Fiului tău, dă-ne harul să nu ne lăudăm cu nimic altceva decât cu crucea lui Isus Cristos și ajută-ne să dobândim și în vremurile de astăzi pacea sufletească pentru a fi în lume mesagerii bucuriei franciscane". Amin.

Pr. Alexandru Olaru, OFMConv.,
președinte al Familiei Franciscane și guardian la ITRCF

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 17 septembrie: Roman: Jubileul de 800 de ani de la primirea sfintelor stigmate de către Sfântul Francisc de Assisi. Foto: Paul Dumea

* * *

Sfântul Francisc din Assisi și darul stigmatelor

Roman: Invitație la Jubileul celor 800 de ani de la primirea stigmatelor de către Sfântul Francisc de Assisi




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat