Stăpâna Noastră a Milostivirii de la Pellevoisin: o devoţiune care face bine

"Deşi nu este practică obişnuită" a Dicasterului pentru Doctrina Credinţei "să se exprime cu privire la caracterul supranatural sau la originea divină a fenomenelor supranaturale şi a presupuselor mesaje, expresiile pe care Estelle le-a prezentat ca provenind de la Fecioara Maria au o valoare deosebită care ne permite să întrevedem o acţiune a Duhului Sfânt în mijlocul acestei experienţe spirituale."

Este ceea ce scrie cardinalul Victor Manuel Fernández într-o scrisoare adresată arhiepiscopului de Bourges, în Franţa, Jérôme Daniel Beau, şi aprobată de Papa Francisc joi, 22 august 2024, cu care se dă consensul de a continua cu decretul propus de "nihil obstat" referitor la "Stăpâna Noastră a Milostivirii", venerată în sanctuarul de la Pellevoisin, mică localitate din Franţa centrală, unde în 1876 o îngrijitoare săracă, Estelle Faguette, ar fi avut diferite apariţii ale Fecioarei Maria.

O devoţiune recomandată

Prefectul Dicasterului pentru Doctrina Credinţei afirmă că nu numai "că nu există obiecţii doctrinale, morale sau de alt tip faţă de acest eveniment spiritual" căruia credincioşii "pot să dea asentimentul lor în mod prudent" (Norm, art. 22, 1), "ci în acest caz devoţiunea, deja înfloritoare, este recomandată în mod deosebit pentru cei care doresc să adere la ea în mod liber", deoarece se găseşte în ea "un drum de simplitate spirituală, de încredere, de iubire care va face un mare bine şi care "va fi cu siguranţă un bine pentru toată Biserica".

Scrisoarea lui Estelle către Fecioară

Estelle se naşte la 12 septembrie 1843 dintr-o familie foarte săracă. Pentru a se îngriji de sine şi de părinţi mai întâi este spălătoreasă şi apoi îngrijitoare. Îmbolnăvindu-se grav, este în pericol de a-şi pierde viaţa. În acest moment decide să scrie o scrisoare îndurerată Sfintei Fecioare Maria pentru vindecarea sa ca să poată continua să-i întreţină pe părinţii săraci. Cuvintele sale - scrie cardinalul - "impresionează prin simplitatea, claritatea şi umilinţa lor. Estelle relatează suferinţa provocată de boala sa. Nu se laudă cu un spirit creştin de resemnare. Dimpotrivă, explică rezistenţa sa interioară în faţa unei boli care a răscolit proiectul său de viaţă". Dar la sfârşit se încredinţează mereu voinţei lui Dumnezeu. Ea vrea numai să-i ajute pe tatăl şi pe mama cu toate forţele care îi rămân: "Această dăruire generoasă pentru ceilalţi, această viaţa care se foloseşte pentru a se îngriji de ceilalţi este ceea ce a atins mai mult inima Mamei" care "ştie să recunoască tot binele care se ascunde în spatele cuvintele noastre".

Vindecarea miraculoasă

Tânăra relatează că în februarie 1876, la vârsta de 32 de ani, încep primele apariţii: la a cincea, aşa cum a fost promis de Maria, se vindecă total. Estelle este foarte clară în privinţa celor întâmplate: Fecioara a obţinut vindecarea ei de la Fiul. Totul este atribuit lui Cristos, Cristos este cel care a ascultat mijlocirea mamei sale. O vindecare - subliniază cardinalul Fernández - "confirmată ca miraculoasă de arhiepiscopul de Bruges, la 8 septembrie 1893, cu consensul fostului Sfânt Oficiu".

Câteva mesaje ale Mariei

În mesajele sale Maria îi manifestă lui Estelle toată apropierea şi duioşia sa cu cuvinte de încurajare: "Nu te teme de nimic, eşti fiica mea", "Dacă vrei să fii în slujba mea, fii simplă", "Curaj", "Voi fi alături de tine în mod invizibil. [...] Nu ai nimic de ce să te temi", "Eu îi aleg pe cei mici şi pe cei slabi pentru gloria mea". Şi apoi îndemnurile de a avea pace: "Calm, fiica mea, ai răbdare, vei avea suferinţe, dar eu sunt aici", "Aş vrea ca tu să fii şi mai calmă. [...] Ai nevoie să te odihneşti". O invitaţie adresată şi Bisericii: "În Biserică nu este calmul pe care-l doresc".

O prezenţă tăcută

Adesea - afirmă cardinalul prefect -, "chiar mai mult decât puţine cuvinte ale Mariei, ceea ce impresionează este prezenţa sa tăcută, acele tăceri lungi în care privirea Mamei vindecă sufletul". Scrie Estelle: "Dumnezeul meu, cât de frumoasă era! A rămas îndelung nemişcată fără a spune nimic [...]. După această tăcere, m-a privit; nu ştiu ce am simţit; cât de fericită eram!", "Nu mi-a spus nimic. Apoi m-a privit cu mare bunătate şi a plecat", "Mă privea mereu zâmbind", "Ce frumuseţe şi ce dulceaţă!", "Ce gentileţe în ochii săi şi ce milostivire!".

Scapularul cu imaginea Inimii lui Cristos

"Experienţa de la Pellevoisin - continuă prefectul Dicasterului pentru Doctrina Credinţei - este mariană, dar în acelaşi timp este puternic cristologică." Astfel, "marea cerere pe care Fecioara o adresează lui Estelle este să răspândească scapularul cu imaginea Inimii lui Cristos, şi marele mesaj al Mariei este invitaţia de a se adresa acelei Inimi iubitoare a Domnului." Arătând lui Estelle scapularul Preasfintei Inimi a lui Cristos, Maria spune: "Comorile Fiului meu sunt deschise de mult timp, [...] iubesc această devoţiune". Estelle primeşte această cerere să răspândească devoţiunea faţă de Inima Domnului. "Inima lui Cristos - afirmă cardinalul - nu este niciodată indiferentă, se lasă atinsă de implorarea noastră sinceră şi iubitoare, în special atunci când Mama este cea care atinge Inima sa." Viaţa lui Estelle se scurge în umilinţă printre multe încercări, acuze şi calomnii. În 1925 intră în al treilea ordin dominican. Moare la Pellevoisin la 23 august 1929 la aproape 86 de ani.

Autorizările papilor

Cardinalul aminteşte că diferiţi papi au autorizat aceste gesturi de devoţiune legate de "Stăpâna Noastră a Milostivirii" cunoscută şi cu titlul de "Mamă toată milostivă": în 1892, Papa Leon al XIII-lea acordă indulgenţele pentru pelerinii care ajung la Pellevoisin şi în 1900 recunoaşte scapularul Preasfintei Inimi. Benedict al XV-lea, în 1915, primind scapularul, afirmă că "Pellevoisin a fost aleasă de Sfânta Fecioară ca loc special unde să răspândească harurile sale". În anul 1922, este autorizată o Liturghie votivă către Sfânta Fecioară, la 9 septembrie, pentru parohia din Pellevoisin. De-a lungul tuturor acestor ani - afirmă cardinalul Fernández -, "multe roade frumoase de credinţă şi de caritate" au îmbobocit în cei care au trăit această devoţiune.

(După Vatican News, 30 septembrie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu