Maikona (Kenya): Hramul comunității, diaconat și alte câteva noutăți din misiune
Duminică, 18 august 2024, a fost celebrat hramul bisericii din Maikona, Kenya. Hramul a fost precedat de întâlnirea femeilor catolice - 16 august și sfințirea a patru diaconi pentru Dieceza de Marsabit - 17 august și s-a încheiat printr-un gest deosebit al grupului de tineri care au plantat copaci în jurul misiunii.
Adormirea Maicii Domnului, una dintre sărbătorile mariane cele mai importante, este și hramul comunității din Maikona, Kenya. Anul acesta, din motive organizatorice, hramul a fost celebrat pe data de 18 august, și nu pe 15 august, așa cum se sărbătorește în mod obișnuit.
Vineri, 16 august, a început la Marsabit întâlnirea diecezană a femeilor catolice, întâlnire la care au participat multe femei din misiune și care s-a terminat sâmbătă, 17 august, când tot la Marsabit a avut loc sfințirea a patru noi diaconi, un număr important de diaconi pentru această dieceză. La celebrare au luat parte peste 140 de persoane din misiunea Maikona, dornice să participe și ele la un astfel de eveniment atât de important pentru Dieceza de Marsabit.
Așadar, în ziua de duminică, 18 august, în biserica misiunii din Maikona a avut loc Sfânta Liturghie a hramului. A fost celebrată de primul paroh român al acestei comunități, pr. Eugen Blaj, concelebrând pr. Cezar Chelaru-Dămoc. Liturghia, plină de bucurie și de culoare, a fost animată de cântece și dansuri după obiceiurile locale, de către tinerii comunității noastre. După celebrare a urmat, ca în fiecare duminică de altfel, o după-amiază de comuniune, momente de întâlnire și dialog, cu adulții, copiii și cu tinerii.
În dimineața zilei de 19 august, tinerii din misiune și-au dorit să marcheze sărbătoarea hramului și cu un proiect de suflet: plantarea de copaci în jurul misiunii. Dis-de-dimineață, dornici nu numai să învețe, ci și să trăiască în spiritul creștin, au venit să planteze copaci în jurul misiunii, semne ale speranței, pentru ca astfel biserica și misiunea să fie ca "o oază de verdeață" în mijlocul deșertului.
Mulțumiri tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a acestei sărbători. Mulțumiri episcopilor, preoților, comunităților și binefăcătorilor din Dieceza de Iași, precum și Centrului Misionar Diecezan pentru tot sprijinul. Mulțumirea noastră se îndreaptă către toți cei de acasă care, prin rugăciune și renunțare, ajută la continuarea activității misionare în misiunea Maikona, Kenya!
Pr. Cezar Chelaru-Dămoc
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
18 august: Maikona (Kenya): Hramul comunității, diaconat și alte câteva noutăți din misiune