© Vatican Media

Papa Francisc: Discurs adresat participanţilor la Adunarea Reuniunii Operelor pentru Ajutorul dat Bisericilor Orientale (R.O.A.C.O.) (27 iunie 2024)

Dragi prieteni!

Vă spun bun-venit, bucuros să vă întâlnesc la sfârşitul sesiunii voastre plenare. Îl salut pe cardinalul Gugerotti, pe ceilalţi superiori ai Dicasterului, pe oficiali şi pe membrii agenţiilor care compun adunarea voastră.

Privesc la voi şi cu privirea inimii mă gândesc la Bisericile Orientale. Sunt Biserici care trebuie iubite: păstrează tradiţii spirituale şi sapienţiale unice şi au mult să ne spună despre viaţa creştină, despre sinodalitate, despre liturgie; să ne gândim la Părinţii greci, la Concilii, la monahism: comori inestimabile pentru Biserică. Printre Bisericile Orientale sunt cele aflate în comuniune deplină cu succesorul apostolului Petru. Ele îmbogăţesc comuniunea catolică cu măreţia istoriei lor şi a particularităţii lor.

Dar această frumuseţe este rănită. Atâtea Biserici Orientale sunt strivite de o cruce grea şi au devenit "Biserici martirice": poartă în ele stigmatele lui Cristos. Da, aşa cum trupul Domnului a fost străpuns de cuie şi de suliţă, tot aşa multe comunităţi din Orient sunt rănite şi sângerânde din cauza conflictelor şi a violenţelor pe care le pătimesc. Să ne gândim la câteva locuri unde locuiesc: la Ţara Sfântă, la Ucraina, la Siria, la Liban, la întregul Orient Mijlociu; la Caucaz şi la Tigray: chiar acolo, unde trăiesc bună parte din catolicii orientali, barbariile războiului se dezlănţuie în mod crunt.

Şi noi, fraţilor şi surorilor, nu putem rămâne indiferenţi. Apostolul Paul a pus negru pe alb recomandarea, primită de la ceilalţi apostoli, să-şi amintească de cei mai nevoiaşi dintre creştini (cf. Gal 2,10); şi el însuşi a solicitat solidaritatea faţă de ei (cf. 2Cor 8-9). Este cuvânt inspirat de Dumnezeu şi voi de la ROACO sunteţi mâinile care dau trup acestui cuvânt: mâini care duc ajutor, ridicând pe cel care suferă. Pentru aceasta vă reuniţi: nu pentru a face discursuri şi teorii, nu pentru a dezvolta analize geopolitice, ci pentru a găsi cele mai bune moduri pentru a fi aproape şi a alina suferinţele fraţilor noştri şi ale surorilor noastre orientale.

Vă rog, vă cer asta cu inima în mână, să continuaţi să susţineţi Bisericile Orientale Catolice, ajutându-le, în aceste timpuri dramatice, ca să fie puternic înrădăcinate în Evanghelie. Cu sprijinul vostru, să poată contribui la suplinirea a ceea ce puterea civilă ar trebui să garanteze celor mai slabi, celor mai lipsiţi, dar care nu poate, nu ştie sau nu vrea să asigure. Sunteţi stimulent pentru ca tot clerul şi călugării să aplece mereu urechea la strigătul popoarelor lor, admirabili prin credinţă, punând evanghelia înaintea disensiunilor sau intereselor personale, pentru a fi uniţi în promovarea binelui, pentru că toţi în Biserică suntem ai lui Cristos şi Cristos este al lui Dumnezeu (cf. 1Cor 3,23).

Dragi reprezentanţi ai agenţiilor, mulţumesc pentru ceea ce faceţi: sunteţi evanghelizatori, părtaşi ai misiunii Bisericii, purtători ai iubirii lui Isus. Câte persoane în decursul anilor au primit rodul generozităţii voastre! Sunteţi semănători de speranţă, martori chemaţi, în stilul evangheliei, să acţionaţi cu blândeţe şi fără zgomot. Aproape nimic din ceea ce faceţi nu iese în evidenţă în ochii lumii, dar este plăcut în ochii lui Dumnezeu. Mulţumesc pentru că răspundeţi celui care distruge reconstruind; celui care privează de demnitate restituind speranţă; lacrimilor copiilor cu zâmbetul celui care iubeşte; logicii rele a puterii cu aceea creştină a slujirii. Seminţele pe care voi le plantaţi în terenurile poluate de ură şi de război vor încolţi, sunt sigur de asta. Şi vor fi profeţie a unei lumi diferite, care nu crede în legea celui mai puternic, ci în forţa unei păci neînarmate.

Ştiu că în aceste zile v-aţi oprit asupra situaţiei dramatice din Ţara Sfântă: acolo, unde a început totul, unde apostolii au primit mandatul de a merge în lume ca să vestească evanghelia, astăzi credincioşii din toată lumea sunt chemaţi să facă simţită apropierea lor; şi să-i încurajeze pe creştini, acolo şi în întregul Orient Mijlociu, ca să fie mai puternici decât ispita de a părăsi ţinuturile lor, sfâşiate de conflicte. Eu mă gândesc la o situaţie urâtă: că acea ţară se depopulează de creştini. Câtă durere provoacă războiul, şi mai stridentă şi absurdă în locurile unde a fost promulgată evanghelia păcii! Celui care alimentează spirala conflictelor şi scoate din ele profituri şi avantaje, repet: opriţi-vă! Opriţi-vă, pentru că violenţa nu va aduce niciodată pacea. Este urgent de a înceta focul, de a se întâlni şi de a dialoga pentru a permite convieţuirea de popoare diferite, cale unică posibilă pentru un viitor stabil. În schimb, cu războiul, aventura nesăbuită şi neconcludentă, niciunul nu va fi învingător: toţi vor fi înfrânţi, pentru că războiul, chiar de la început, este deja o înfrângere, mereu. Să dăm ascultare celor care îndură consecinţele sale, cum sunt victimele şi cei nevoiaşi, dar să ascultăm şi strigătul tinerilor, al oamenilor obişnuiţi şi al popoarelor, care sunt obosiţi de retorici războinice, de refrene sterile care mereu îi învinovăţesc pe alţii împărţind lumea în buni şi răi, de leader cărora le este greu să se pună în jurul unei mese pentru a găsi medieri şi a favoriza soluţii.

Mă gândesc şi la drama tragică a martirizatei Ucraina, pentru care mă rog şi nu încetez să invit la rugăciune: să se deschidă breşe de pace pentru acea populaţie îndrăgită, să fie eliberaţi prizonierii de război şi să fie repatriaţi copiii. A promova pacea şi a elibera pe cel care este închis sunt semne distinctive ale credinţei creştine (cf. Mt 5,9; Lc 4,18), care nu poate fi redusă la instrument de putere. În aceste zile v-aţi concentrat şi asupra situaţiei umanitare a celor evacuaţi din regiunea Karabah: mulţumesc pentru tot ceea s-a făcut şi ceea ce se va face pentru a ajuta pe cel care suferă. Doresc să mulţumesc Excelenţei Sale Gevork Saroyan, din Biserica Apostolică Armeană, pentru prezenţa sa în aceste zile; întorcându-se acasă, îl rog să ducă salutul meu fratern Sanctităţii Sale Karekin al II-lea şi iubitului popor din Armenia. Eu i-am cunoscut pe cei doi Karekin, primul şi al doilea, la Buenos Aires.

Astăzi atâţia creştini din Orient, probabil ca niciodată înainte, fug de conflicte sau migrează în căutare de muncă şi de condiţii mai bune de viaţă: de aceea, foarte mulţi trăiesc în diaspora. Ştiu că aţi reflectat asupra pastoraţiei orientalilor care locuiesc în afara propriului lor teritoriu. Este o temă actuală şi importantă: unele Biserici, din cauza migraţiilor masive din ultimele decenii, au cea mai mare parte a credincioşilor în afara teritoriului lor tradiţional, unde îngrijirea pastorală este adesea scăzută din cauza lipsei de preoţi, de structuri şi de cunoştinţe adecvate. Şi astfel, cel care deja a trebuit să părăsească propria ţară riscă să ajungă sărăcit şi de identitatea religioasă; şi cu trecerea generaţiilor se pierde patrimoniul spiritual oriental, bogăţie care nu trebuie pierdută pentru Biserica Catolică. Sunt recunoscător diecezelor latine care primesc credincioşi orientali şi respectă tradiţiile lor; invit să se îngrijească de ei, pentru ca aceşti fraţi şi surori să poată menţine vii şi trainice riturile lor. Şi încurajez Dicasterul să lucreze asupra acestui aspect, chiar definind principii şi norme care să-i ajute pe păstorii latini ca să-i susţină pe orientalii catolici din diaspora. Mulţumesc pentru ceea ce veţi putea face.

Şi mulţumesc pentru prezenţa voastră! Vă rog, vă cer să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu