© Vatican Media

Papa Francisc: Moment de rugăciune la un deceniu de la "Invocaţia pentru pace în Ţara Sfântă" (7 iunie 2024)

Eminenţe, Excelenţe, domnilor ambasadori, iubiţi fraţi şi surori!

Vă mulţumesc că sunteţi aici pentru a celebra a zecea aniversare a invocaţiei pentru pace în Ţara Sfântă. Mulţumesc!

Fostul preşedinte al statului Israel, regretatul Shimon Peres, şi preşedintele statului Palestina, Mahmoud Abbas, au acceptat invitaţia mea de a veni aici pentru a implora de la Dumnezeu darul păcii. Cu puţine săptămâni înainte fusesem pelerin în Ţara Sfântă şi chiar acolo exprimasem marea dorinţă să se întâlnească cei doi, pentru a face un gest semnificativ, istoric de dialog şi de pace. Port în inimă atâta recunoştinţă faţă de Domnul pentru ziua aceea, în timp ce păstrez amintirea acelei îmbrăţişări emoţionante pe care cei doi preşedinţi şi-au schimbat-o, şi în prezenţa Sanctităţii Sale Bartolomeu I, patriarh ecumenic, şi a reprezentanţilor comunităţilor creştine, ebraice şi musulmane provenind din Ierusalim.

Astăzi, a comemora acel eveniment este important, în special în lumina a ceea ce din păcate se întâmplă în Palestina şi în Israel. De multe luni asistăm de acum la o crescândă creştere de ostilitate şi vedem murind sub ochii noştri atâţia oameni, chiar atâţia nevinovaţi. Toată această suferinţă, brutalitatea războiului, violenţele pe care el le dezlănţuie, ura pe care o seamănă şi în generaţiile viitoare ar trebui să ne convingă că "orice război lasă lumea mai rea de cum a găsit-o. Războiul este un faliment al politicii şi al umanităţii, o capitulare ruşinoasă, o înfrângere în faţa forţelor răului" (Scrisoarea enciclică Fratelli tutti, 261).

Din acest motiv, în loc de a ne înşela că războiul poate să rezolve problemele şi să ducă la pace, trebuie să fim critici şi vigilenţi faţă de o ideologie, dominantă astăzi din păcate, conform căreia "conflictul, violenţa şi fracturile fac parte din funcţionarea normală a unei societăţi" (ivi, 236). În joc sunt mereu luptele de putere între diferitele grupuri sociale, interesele economice de parte, echilibrismele politice internaţionale care tind la o pace aparentă, fugind de problemele reale.

În schimb, într-un timp marcat de conflicte tragice, este nevoie de o angajare reînnoită pentru a edifica o lume paşnică. Tuturor, credincioşi şi persoane de bunăvoinţă, aş vrea să spun: să nu încetăm să visăm pacea şi să construim relaţii de pace!

În fiecare zi mă rog pentru ca acest război să se îndrepte în sfârşit spre încheiere. Mă gândesc la toţi cei care suferă, în Israel şi în Palestina: la creştini, la evrei, la musulmani. Mă gândesc la cât de urgent este ca din molozurile din Gaza să se ridice în sfârşit decizia de a opri armele şi, de aceea, cer să fie o încetare a focului; mă gândesc la cei din familie şi la ostaticii israelieni şi cer să fie eliberaţi cât mai curând posibil; mă gândesc la populaţia palestiniană şi cer să fie protejată şi să primească toate ajutoarele umanitare necesare; mă gândesc la atâţia evacuaţi din cauza luptelor şi cer ca în curând casele lor să fie reconstruite ca să se poată întoarce acolo în pace. Mă gândesc şi la acei palestinieni şi israelieni de bunăvoinţă care, printre lacrimi şi suferinţe, nu încetează să aştepte în speranţă venirea unei zile noi şi se străduiesc să anticipeze zorile unei lumi paşnice în care toate popoarele "vor schimba săbiile lor în fiare de plug şi suliţele lor în seceri. Niciun neam nu va mai ridica sabia împotriva altui neam şi nu vor mai învăţa războiul" (Is 2,4).

Toţi trebuie să lucrăm şi să ne angajăm ca să se ajungă la o pace durabilă, unde statul Palestina şi statul Israel să poată trăi unul lângă celălalt, dărâmând zidurile duşmăniei şi ale urii; şi toţi trebuie să avem la inimă Ierusalimul, ca să devină oraşul întâlnirii fraterne între creştini, evrei şi musulmani, tutelat de un statut special garantat la nivel internaţional.

Fraţilor şi surorilor, astăzi suntem aici pentru a invoca pacea. O cerem de la Dumnezeu ca dar al milostivirii sale. De fapt, pacea nu se face numai pe acordurile de hârtie sau pe tabelele compromisurilor umane şi politice. Ea se naşte din inimi transformate, apare atunci când la fiecare dintre noi ajunge iubirea lui Dumnezeu şi este atins de ea, care dizolvă egoismele noastre, strică prejudecăţile noastre şi ne dăruieşte gustul şi bucuria prieteniei, fraternităţii, solidarităţii reciproce. Nu poate exista pace dacă mai întâi nu lăsăm ca Dumnezeu însuşi să dezarmeze inima noastră, pentru a o face ospitalieră, compătimitoare şi milostivă. Acestea sunt atributele lui Dumnezeu: apropierea ospitalieră, compasiunea şi milostivirea. Dumnezeu este apropiat, compătimitor şi milostiv.

Aşadar, în această seară vrem să reînnoim rugăciunea noastră, vrem să înălţăm iarăşi către Dumnezeu implorarea noastră pentru pace, ca în urmă cu zece ani. Vrem să-i cerem Domnului să facă să crească iar măslinul pe care l-am plantat în ziua aceea: deja a devenit puternic, înfloritor, pentru că a fost ferit de vânturi şi a fost irigat cu grijă. În acelaşi mod, trebuie să-i cerem lui Dumnezeu ca pacea să poată încolţi în inima fiecărui om, în fiecare popor şi naţiune, în fiecare fâşie de pământ, la adăpost de vânturi de război şi irigat de cei care în fiecare zi se angajează să trăiască în fraternitate.

Să nu încetăm să visăm pacea, care ne dăruieşte bucuria neaşteptată de a ne simţi parte dintr-o unică familie umană. Această bucurie am văzut-o în urmă cu câteva zile la Verona, pe faţa acelor doi taţi, unul israelian şi unul palestinian, care s-au îmbrăţişat în faţa tuturor. De aceasta au nevoie Israel şi Palestina: de o îmbrăţişare de pace!

Aşadar, să-i cerem Domnului ca şefii naţiunilor şi părţile aflate în conflict să poată regăsi calea înţelegerii şi a unităţii. Ca toţi să se recunoască fraţi. Cerem asta Domnului şi, prin mijlocirea Mariei, tânăra din Nazaret, Regina păcii, să repetăm rugăciunea aceea de acum zece ani:

Doamne, Dumnezeule al păcii, ascultă implorarea noastră! Am încercat de atâtea ori şi timp de atâţia ani să rezolvăm conflictele noastre cu forţele noastre şi chiar cu armele noastre; atâtea momente de ostilitate şi de întuneric; atâta sânge vărsat; atâtea vieţi frânte; atâtea speranţe îngropate... Însă eforturile noastre au fost zadarnice. Acum, Doamne, ajută-ne tu! Dă-ne tu pacea, învaţă-ne tu pacea, condu-ne tu spre pace. Deschide ochii noştri şi inimile noastre şi dă-ne curajul de a spune: "să nu mai fie niciodată război!"; "cu războiul totul este distrus!". Revarsă în noi curajul de a face gesturi concrete pentru a construi pacea. Amin.

Doamne, Dumnezeul lui Abraham şi al profeţilor, Dumnezeu Iubire, care ne-ai creat şi ne chemi să trăim ca fraţi, dăruieşte-ne forţa pentru a fi în fiecare zi artizani ai păcii; dăruieşte-ne capacitatea de a privi cu bunăvoinţă pe toţi fraţii pe care-i întâlnim pe drumul nostru. Fă-ne disponibili să ascultăm strigătul cetăţenilor noştri care ne cer să transformăm armele noastre în instrumente de pace, fricile noastre în încredere şi tensiunile noastre în iertare. Ţine aprinsă în noi flacăra speranţei pentru a face cu perseverenţă răbdătoare alegeri de dialog şi de reconciliere, ca să învingă în sfârşit pacea. Şi ca din inima fiecărui om să fie eliminate aceste cuvinte: diviziune, ură, război!

Doamne, dezarmează limba şi mâinile, reînnoieşte inimile şi minţile, pentru ca apelativul care ne face să ne întâlnim să fie mereu "frate", "soră", iar stilul vieţii noastre să devină: shalom, pace, salam! Amin.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu