Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
A fost prezentat al 53-lea Congres Euharistic Internațional care se va ține la Quito

Misionari ai fraternității

Congresul euharistic care se va ține la Quito în Ecuador va trebui "să fie acel glas cu accent latinoamerican pentru Biserica din toată lumea": prin urmare, va fi un "glas de speranță care se vestește din acest continent al speranței". Așa a afirmat salezianul Alfredo José Espinoza Mateus, arhiepiscop de Quito și președinte al Comitetului local, în timpul conferinței de presă de prezentare a celui de-al 53-lea Congres Euharistic Internațional (IEC2024). Întâlnirea eclezială se va ține în capitala Ecuadorului, de la 8 la 15 septembrie 2024, cu tema "Fraternitate pentru a vindeca lumea - Voi toți sunteți frați (Mt 23,8)". Congresul, a adăugat prelatul, va încerca să fie și acel "glas profetic care va proclama tuturor că fraternitatea este singura cale posibilă pentru a face și a construi o lume nouă". Comentând tema, arhiepiscopul a subliniat că nu se poate nega că există multe răni în lume; dar - s-a întrebat - cum să-i privim pe frații și surorile care suferă? De aici invitația de a reflecta dacă suntem în măsură să ascultăm glasul celor care strigă pentru rănile lor și să le îngrijim, devenind "misionari euharistici" ai fraternității.

Papa Francisc, a amintit, Espinoza Mateus, invită să visăm ca o unică omenire, "ca fii ai aceluiași pământ care ne găzduiește pe toți, fiecare cu bogăția credinței sale", fiecare cu "glasul său, toți frați și surori". Aceasta este semnificația profundă a congresului, a afirmat el. De fapt, Euharistia ne face "să fim constructori de fraternitate". Congresul ne va face pe deplin conștienți că suntem "misionari euharistici ai fraternității".

După aceea, părintele Juan Carlos Garzón, secretar general al Congresului, a subliniat că tema evocă enciclica Fratelli tutti și coincide cu semnificația eclezială a Euharistiei, "izvor de comuniune pentru cei care o celebrează, cu misiunea sa de a face vizibilă opera de vindecare a lui Cristos în rănile lumii". Documentul de bază, a spus el, a fost redactat de Comisia teologică a congresului euharistic și de Comitetul Pontifical pentru Congresele Euharistice Internaționale, cu intenția de a evidenția "centralitatea Euharistiei în viața Bisericii" și "a favoriza aprofundarea teologică, reînnoirea spirituală și binele Bisericii particulare".

În sfârșit, montfortanul Corrado Maggioni, președinte al Comitetului Pontifical pentru Congresele Euharistice Internaționale, a reparcurs istoria acestor evenimente ecleziale. "Ideea de a chema la congres oameni din diferite țări pentru a celebra Euharistia și a reflecta asupra însemnătății sale ecleziale și sociale - a explicat el - a avut încă de la început intenția de a reînsufleți conștiința că prezența lui Cristos în mijlocul nostru și prin intermediul nostru este inima Bisericii și a misiunii sale". De fapt, interesează toate Bisericile, fiecare parohie, în toate țările. Într-adevăr, a afirmat el, a ne reuni împreună pentru Euharistie, "cu diferite sensibilități, culturi, istorii, în pofida diferențelor lingvistice, probabil cu răni încă deschise de ostilități fratricide", înseamnă a insista "asupra unicului ferment capabil cu adevărat să dospească istoria umană făcând-o aluat nou al împărăției cerurilor". Internaționalitatea congresului, a evidențiat el, "manifestă universalitatea misterului euharistic care plăsmuiește fiecare botezat, în starea sa de viață, precum și fiecare familie, comunitate călugărească, parohie, dieceză". Orașul Quito "se va îmbrăca în sărbătoare și va lărgi corturile sale pentru a găzdui, la al 53-lea Congres Euharistic, delegații din diferitele Biserici răspândite în lume, în special din America Latină". Între timp, chiar astăzi a fost publicată numirea cardinalului Farrell ca delegat pontifical pentru celebrările de la Quito.

(După L'Osservatore Romano, 20 mai 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat