|
Pelerinaj cu ocazia împlinirii a 20 de ani de preoție "Ce-i voi da în schimb Domnului pentru tot binele pe care mi l-a făcut? Voi lua potirul mântuirii și voi invoca numele Domnului" (Ps 116,12-13). Nu odată, aceste versete, ca preoți, ni le-am făcut proprii; însă, anul acesta, atât pe mine cât și pe colegii mei, parcă ne copleșesc. De ce? Pentru că pe data de 29 iunie 2024 se împlinesc douăzeci de ani de când am fost hirotoniți preoți. Pentru unii douăzeci de ani poate sunt puțini; pentru alții poate sunt mulți; însă pentru noi... - Douăzeci de ani în care cea mai dorită hrană a fost trupul lui Cristos; cel mai dorit loc a fost altarul; cel mai îndrăgit scaun a fost cel din confesional. - Douăzeci de ani, biserica a devenit din ce în ce mai mult casa noastră căutând s-o facem cât mai frumoasă... - Douăzeci de ani în care părinții, frații, surorile și prietenii de altădată au fost înlocuiți cu sufletele celor pe care Pronia Divină ni i-a încredințat. - Douăzeci de ani în care cea mai iubită bijuterie în fața căreia am petrecut timp contemplând-o a fost crucea; iar mărgăritarele pe care le țineam în mâini în fiecare zi au fost boabele sfântului Rozariu. - Douăzeci de ani în care am tresăltat de bucurie văzând câte lucruri frumoase a făcut Dumnezeu prin noi, dar am și plâns amar când vedeam cât de slabi putem fi! - Douăzeci de ani în care am văzut cât de mult ne iubește și ne ajută Dumnezeu prin cei care ne-au iubit, ne-au ajutat și ne-au încurajat; dar am simțit și cât de chinuitoare (nu înfricoșătoare) este ura Satanei față de noi, preoții, manifestată prin răutatea (ambalată în adevăr) celor de care el se folosește! - Douăzeci de ani în care mâinile s-au odihnit doar stând împreunate; trupul prindea puteri doar stând în genunchi; inima se întărea doar în rugăciune, iar sufletul se înaripa numai la amvon. - Douăzeci de ani în care căderea și ridicarea au fost două realități care ne-au însoțit mereu. Dar cât de frumos au lucrat împreună! Căderile ne-au arătat cât de mici și mizerabili putem fi; ridicările ne-au arătat cât de mult ne iubește Dumnezeu. Amândouă (căderea și ridicarea) au alimentat în mod constant încrederea noastră în Cel care ne iubește în mod necondiționat și a investit atâta încredere în noi... Vocația la Sfânta Preoție este un mister învăluit în enigma vieții. Și cum niciodată această enigmă a vieții nu va fi înțeleasă, cu atât mai puțin va fi deslușit misterul Preoției. Preoția!!! Ce putere! Ce demnitate! Ce cinste! Ce onoare! Ce mister! Spun aceste cuvinte gândindu-mă la faptul că după ce Cristos i-a consacrat preoți pe apostoli, Dumnezeu le-a spălat picioarele! Cu ocazia împlinirii a douăzeci de ani de preoție, dorind să-i mulțumim lui Dumnezeu, în perioada 13-17 mai 2024, am făcut un pelerinaj la Roma. În prima zi am celebrat Sfânta Liturghie la mormântul Sfântului Petru în bazilica care îi poartă numele după care am vizitat mai multe biserici în care se odihnesc trupurile mai multor sfinți: Ecaterina de Siena, Ignațiu de Loyola etc. A doua zi ne-am întâlnit cu Sfântul Părinte Papa Francisc în Piața "Sfântul Petru". A fost o întâlnire în care emoțiile au fost copleșitoare. Sfântul Părinte ne-a adresat câteva cuvinte și ne-a zâmbit larg privindu-ne cu atenție pe fiecare dintre noi, gesturi în care am simțit dragostea și grija pe care Cristos o are față de fiecare dintre noi. Au fost clipe pe care nu le vom uita niciodată! După-amiază am celebrat Sfânta Liturghie în capela Casei "Sfânta Marta" din Vatican, unde Sfântul Părinte Papa a celebrat zilnic sfânta Liturghie, cu mici grupuri de credincioși până la sfârșitul pandemiei de Covid-19. A treia zi am fost la Assisi. Aici am celebrat Sfânta Liturghie la mormântul Sfântului Francisc, după care ne-am rugat la mormântul Sfintei Clara și al Fericitului Carlo Acutis. După-amiază am vizitat impunătoarea bazilică "Santa Maria degli Angeli" care adăpostește, de acum, milenara bisericuță "Porțiuncula". În aceste locuri binecuvântate i-am amintit în rugăciunile noastre pe toți aceea pe care ni i-a încredințat Dumnezeu, pe binefăcătorii și prietenii noștri, pe toți cei care au contribuit la formarea noastră și pe toți superiorii noștri. Pelerinajul a fost posibil datorită implicării colegilor noștri, Mons. Paul Butnaru și Mons. Mihăiță Blaj, membri ai Corpului diplomatic al Sfântului Scaun, care desfășoară actualmente slujirea în Secția pentru Relațiile cu Statele și Organizațiile Internaționale a Secretariatului de Stat. Le mulțumim din suflet pentru tot! Astăzi, după douăzeci de ani de preoție, cu ocazia publicării acestui articol, doresc să vă împărtășesc învățătura pe care am acumulat-o de-a lungul acestor ani, învățătură care poate vă folosește și dumneavoastră celor care citiți aceste rânduri. În acești ani am învățat că: Supărarea ne îmbolnăvește;
Însă:
Pr. Irinel-Iosif Iosub * * * Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 13-17 mai: Pelerinaj cu ocazia împlinirii a 20 de ani de preoție
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |