© Vatican Media

Papa Francisc: Discurs adresat participanţilor la Colocviul internaţional "Réparer l'irréparable" la a 350-a aniversare a apariţiilor lui Isus la Paray-le-Monial (4 mai 2024)

Iubiţi fraţi şi surori!

Sunt bucuros să vă primesc şi vă adresez cordialul meu bun-venit. Mulţumesc Monseniorului Benoit Rivi?re şi părintelui Louis Dupont, pentru că au luat iniţiativa acestei întâlniri, în cadrul celebrării celei de-a 350-a aniversări a apariţiilor lui Isus Sfintei Margareta Maria.

Repararea este un concept pe care-l găsim adesea în Sfintele Scripturi. În Vechiul Testament ea asumă o dimensiune socială de compensare a răului comis. Este cazul legii mozaice care prevedea restituirea a ceea ce a fost furat sau repararea daunei provocate (cf. Ex 22,1-15; Lev 6,1-7). Era vorba de un act de dreptate menit să salvgardeze viaţa socială. În Noul Testament, în schimb, ea se configurează ca un proces spiritual, în cadrul răscumpărării realizate de Cristos. Repararea se manifestă pe deplin în jertfa Crucii. Aici noutatea este că ea revelează milostivirea Domnului faţă de păcătos. Repararea contribuie, aşadar, la reconcilierea oamenilor între ei, dar şi la reconcilierea cu Dumnezeu, pentru că răul comis împotriva aproapelui este şi o ofensă adusă lui Dumnezeu. Cum spune Ben Sirah Înţeleptul, "lacrimile văduvei oare nu curg pe obrajii lui Dumnezeu?" (cf. Sir 35,18). Dragi prieteni, câte lacrimi mai curg pe obrajii lui Dumnezeu în timp ce lumea noastră experimentează atâtea abuzuri împotriva demnităţii persoanei, şi în cadrul poporului lui Dumnezeu!

Titlul întâlnirii voastre pune împreună două expresii opuse: "A repara ireparabilul". În acest mod, ne invită să sperăm că orice rană poate să fie vindecată, chiar dacă este adâncă. Repararea completă uneori pare imposibilă, când bunuri sau persoane dragi sunt pierdute definitiv sau când anumite situaţii devin ireversibile. Dar intenţia de a repara şi de a face asta în mod concret este esenţială pentru procesul de reconciliere şi pentru întoarcerea păcii în inimă.

Repararea, pentru a fi creştină, pentru a atinge inima persoanei ofensate şi a nu fi un simplu act de dreptate comutativă, presupune două atitudini angajante: a se recunoaşte vinovat şi a cere iertare.

A se recunoaşte vinovat. Orice reparare, umană sau spirituală, începe cu recunoaşterea propriului păcat. "A ne acuza face parte din înţelepciunea creştină, asta îi place Domnului, pentru că Domnul primeşte inima căită" (Omilie la Liturghia de la "Sfânta Marta", 6 martie 2018). Din această recunoaştere onestă a răului provocat fratelui şi din sentimentul profund şi sincer că iubirea a fost rănită se naşte dorinţa de a repara.

A cere iertare. Este mărturisirea răului comis, după exemplul fiului risipitor care îi spune tatălui: "Am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta" (Lc 15,21). A cere iertare redeschide dialogul şi manifestă voinţa de a restabili legătura în caritatea fraternă. Şi repararea - şi un început de reparare sau deja pur şi simplu voinţa de a repara - garantează autenticitatea cererii de iertare, manifestă profunzimea sa, sinceritatea sa, atinge inima fratelui, îl mângâie şi trezeşte în el primirea iertării cerute. Aşadar, dacă ireparabilul nu poate să fie reparat complet, iubirea poate mereu să renască, făcând suportabilă rana.

Isus i-a cerut Sfintei Margareta Maria acte de reparare pentru ofensele provocate de păcatele oamenilor. Dacă aceste acte au mângâiat inima sa, asta înseamnă că repararea poate să mângâie şi inima fiecărei persoane rănite. Fie ca lucrările întâlnirii voastre să reînnoiască şi să aprofundeze semnificaţia acestei practici frumoase a reparări faţă de Preasfânta Inimă a lui Isus, practică ce astăzi poate fi un pic uitată sau în mod greşit considerată demodată. Şi fie ca lucrările să contribuie şi la valorizarea locului său corect pe drumul penitenţial al fiecărui botezat în Biserică.

Mă rog pentru ca Jubileul vostru al Preasfintei Inimi să trezească în mulţi pelerini o mai mare iubire de recunoştinţă faţă de Isus, un mai mare afect; şi pentru ca sanctuarul de la Paray-le-Monial să fie mereu loc de mângâiere şi de milostivire pentru fiecare persoană care caută pace interioară. Vă dau binecuvântarea mea. Şi vă cer, cu rugăminte, să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu