Papa Francisc: Regina Caeli
Piața "Sfântul Marcu" (Veneția)
duminică, 28 aprilie 2024
Iubiți frați și surori!
Înainte de a încheia celebrarea noastră, doresc să vă salut pe voi toți care ați participat. Mulțumesc din inimă patriarhului Francesco Moraglia, și cu el tuturor colaboratorilor și voluntarilor. Sunt recunoscător autorităților civile și forțelor de ordine care au facilitat desfășurarea acestei vizite. Mulțumesc tuturor!
Și de aici, ca în fiecare duminică, vrem să invocăm mijlocirea Fecioarei Maria pentru multele situații de suferință din lume.
Mă gândesc la Haiti, unde este în vigoare starea de urgență și populația este disperată din cauza colapsului sistemului sanitar, a lipsei de hrană și a violențelor care determină la fugă. Îi încredință Domnului lucrările și deciziile noului consiliu prezidențial de tranziție, instalat joia trecută la Port-au-Prince, așa încât, cu sprijinul reînnoit al comunității internaționale, să poată conduce țara pentru a ajunge la pace și la stabilitate de care are atâta nevoie.
Mă gândesc la martirizata Ucraina, la Palestina și la Israel, la rohingya și la atâtea populații care suferă din cauza războaielor și violențelor. Dumnezeul păcii să lumineze inimile ca să crească în toți voința de dialog și de reconciliere.
Iubiți frați și surori, mulțumesc iarăși pentru primirea voastră! Mulțumesc patriarhului. Vă port cu mine în rugăciune; și voi, vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine, pentru că această muncă nu este ușoară!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu