Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Roncalli și Wojtyła

Păstori în mijlocul poporului

de Alessandro Gisotti

Cine sunt sfinții? Înainte de toate nu sunt niște super-oameni, așa cum a amintit Papa Francisc de atâtea ori. Și totuși în imaginarul colectiv, și al celor care nu cred, sfințenia este sinonim cu excepționalitatea. Dacă numele tău este în calendar - s-ar putea spune cu o glumă - cu siguranță se datorează unei vieți trăite în mod extraordinar. Totuși papa, tocmai cu privire la asta, a voit să sublinieze - și a făcut-o cu o exortație apostolică ce ar merita probabil să fie mai mult aprofundată - că toți botezații sunt chemați la sfințenie, să fie "sfinți de la ușa de alături", care sunt mult mai numeroși decât cei indicați în calendar. Sfințenia, a scris pontiful în Gaudete et exsultate, se vede "în poporul lui Dumnezeu răbdător: în părinții care cresc cu atâta iubire pe copiii lor, în bărbații și în femeile care lucrează pentru a aduce pâine acasă, în bolnavi, în călugărițele bătrâne care continuă să zâmbească".

În această sfințenie a poporului lui Dumnezeu, popor răbdător care știe să se încredințeze Tatălui și se lasă condus de el, au crezut cu convingere Ioan al XXIII-lea și Ioan Paul al II-lea care la 27 aprilie în urmă cu zece ani erau proclamați sfinți într-o Piață "Sfântul Petru" plină de credincioși. Angelo Roncalli și Karol Wojtyła - la Veneția și Cracovia încă înainte de slujirea petrină la Roma - au fost "păstori cu mirosul oilor", cum ar spune astăzi Jorge Mario Bergoglio. Au trăit ca păstori în mijlocul poporului fără teamă de a atinge rănile lui Cristos, răni vizibile în suferințele surorilor și fraților care formează acel Trup care este Biserica. O imagine, aceasta din urmă, pe care chiar Conciliul al II-lea din Vatican - născut din inima docilă și curajoasă a lui Ioan al XXIII-lea și care a avut în tânărul episcop Wojtyła unul din cei mai pasionați susținători ai săi - a repus-o în centrul vieții ecleziale legând-o cu experiența originară a primei comunități creștine despre care ne vorbește Faptele Apostolilor.

Trăim un timp de mari tulburări: în ultimii ani, mai întâi pandemia apoi războiul din Ucraina în sfârșit noul conflict din Orientul Mijlociu s-au înlănțuit între ele semănând durere, frică și un sentiment de tulburare care, fiind complice și globalizarea, pare să fie de acum o dimensiune constitutivă a întregii omeniri. Și totuși timpurile în care au trăit Roncalli și Wojtyła nu au fost mai puțin complexe, mai puțin marcate de frica unei eliminări a neamului omenesc. Ioan al XXIII-lea, bătrân și bolnav, a trebuit să înfrunte criza rachetelor din Cuba chiar în zilele de deschidere a Conciliului. Ioan Paul al II-lea, care ca preot a trăit în Polonia sa oroarea nazistă și ca episcop sufocanta dictatură comunistă, ca papă s-a confrunta, animat de profetică tenacitate, cu opoziția între cele două blocuri ale războiului rece până la destrămarea dramatică a Uniunii Sovietice și iluzia ulterioară a "sfârșitului istoriei".

Acești doi papi din secolul al XX-lea nu au răspuns la tragediile din timpul lor cu resemnare și pesimism. Nu s-au acordat cu litaniile "profeților de nenorocire" care atunci ca și acum par să prefere mai degrabă să se plângă de ceea ce nu merge decât să-și suflece mânecile pentru a contribui la îmbunătățirea lucrurilor. Așa cum a subliniat Francisc în omilia de la Liturghia pentru canonizarea lor, în Ioan al XXIII-lea și Ioan Paul al II-lea "era mai puternică credința în Isus Cristos Răscumpărător al omului și Stăpân al istoriei", o credință care s-a manifestat în bucuria și în speranța pe care le poate mărturisi numai cel care l-a întâlnit pe Cristos în propria viață. "Acestea - a mai afirmat în omilie - sunt speranța și bucuria pe care cei doi papi sfinți le-au primit în dar de la Domnul înviat și la rândul lor le-au dăruit din belșug poporului lui Dumnezeu, primind de la el recunoaștere veșnică". O recunoaștere dată celor doi sfinți care nu se ofilește cu trecerea anilor, ci mai degrabă crește în convingerea că acum din cer pot mijloci pentru Biserică, pentru poporul lui Dumnezeu, pe care în viața lor pământească l-au slujit cu iubire și abnegație.

(După L'Osservatore Romano, 26 aprilie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat