|
Invitație la pelerinajul diecezan al bolnavilor și al lucrătorilor sanitari la Cacica (11 mai 2024) Sanctuarul Marian din Cacica va fi și anul acesta locul de întâlnire și rugăciune al bolnavilor și lucrătorilor sanitari din Dieceza de Iași care vor participa la pelerinajul diecezan al bolnavului din ziua de sâmbătă, 11 mai 2024. Colaborează în organizarea acestei zile Oficiul pentru Pastorația Sanitară al Episcopiei Romano-Catolice Iași, Serviciul de Îngrijire la Domiciliu al Asociației Centrul Diecezan Caritas, Oficiul pentru Pelerinaje, sanctuarul de la Cacica și parohiile Diecezei de Iași. Instituind Ziua Mondială a Bolnavului Biserica intenționează să sensibilizeze comunitatea eclezială cu privire la importanța slujirii pastorale în lumea vastă a sănătății, slujire care face parte din misiunea ei după exemplul lui Cristos, medicul divin, care "a trecut făcând bine și vindecându-i pe cei care erau stăpâniți de diavol" (Fap 10,38). Celebrată în Biserica Universală din anul 1993, la 11 februarie, din dorința Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea, în Dieceza de Iași, din dispoziția episcopului diecezan, ziua celebrării ei are ca referință sărbătoarea apariției Sfintei Fecioare Maria la Fatima. Și anul acesta dorim să marcăm această zi printr-un pelerinaj pentru bolnavi și pentru cei care se preocupă de îngrijirea lor, la Cacica, în ziua de sâmbătă, 11 mai 2024. Pentru această zi, invitația călduroasă de a participa la pelerinaj este adresată și personalului medical catolic al Diecezei de Iași. Prin prezența și misiunea lor, medicii, asistenții medicali și sociali, infirmierii, farmaciștii, personalul auxiliar medical și voluntarii sunt chemați să fie instrumente vii și active ale lucrării lui Dumnezeu față de cei suferinzi și bolnavi. Fecioara Maria de la Cacica adună în jurul ei pe cei bolnavi și pe cei care îi îngrijesc pentru a cere vindecarea și capacitatea de a primi cu credință povara grea a durerii. Aici Maria este prezentă cu privirea ei maternă și nu permite ca disperarea să poată birui. Încrezându-ne în ea, avem inima plină de bucurie și de încredere, căci nimeni nu este lăsat singur și rătăcit. În mesajul de anul acesta pentru A XXXII-a Zi Mondială a Bolnavului, Papa Francisc ne spune următoarele: "Nu este bine ca omul să fie singur (Gen 2,18). Încă de la început, Dumnezeu, care este iubire, a creat ființa umană pentru comuniune, înscriind în ființa sa dimensiunea relațiilor. Astfel, viața noastră, plăsmuită după chipul Treimii, este chemată să se realizeze pe deplin pe ea însăși în dinamismul relațiilor, al prieteniei și al iubirii reciproce. Suntem creați pentru a sta împreună, nu singuri. (...) Fraților și surorilor, prima îngrijire de care avem nevoie în boală este apropierea plină de compasiune și de duioșie. Pentru aceasta, a ne îngriji de cel bolnav înseamnă, înainte de toate, a ne îngriji de relațiile sale, de toate relațiile sale: cu Dumnezeu, cu ceilalți - cei din familie, prieteni, lucrători sanitari -, cu creația, cu sine însuși". Ne încredințăm Mamei Preasfinte, Tămăduitoarea bolnavilor și Maica bunului sfat, ca să mijlocească pentru noi și să ne ajute să fim artizani ai apropierii și ai relațiilor fraterne. Programul pelerinajului la Cacica, din ziua de sâmbătă, 11 mai 2024:
Pentru informații suplimentare despre pelerinaj se poate lua legătura cu: pr. Mihai Galațanu - responsabil al Oficiului pentru Pastorația Sanitară, tel. 0725/566170; pr. Anton Mărăndescu, OFMConv. - rectorul sanctuarului de la Cacica, tel. 0230/237009, 0763/318635. Pr. Mihai Galațanu,
* Novenă de rugăciune Rugăciune de început Doamne Isuse Cristoase, care ai venit în lume să tămăduiești neputințele oamenilor, te rugăm să primești smeritele noastre rugăciuni pentru cei încercați de boală. Mântuiește-i, Doamne, pe toți, căci tu îi iubești pe oameni și rânduiești toate spre folosul lor. Noi suntem neputincioși și nu îi putem ajuta dacă nu ne vei lumina cu harul tău. Dăruiește-le lor răbdare și liniște, alungând de la ei toată frica și toată deznădejdea, ca să nu fie îngenuncheați de durere și să nu își piardă speranța în iubirea ta milostivă. Dacă le este de folos ca ei să ducă mai departe crucea bolii, fie, Doamne, după voința ta și nu a noastră. Tu care viețuiești și domnești împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt în toți vecii vecilor. Amin. Ziua I (2 mai 2024) Dumnezeul nostru, noi care credem în tine te rugăm să ne întărești credința! Te iubim, dar fă-ne să iubim cu mai multă înflăcărare! Ne căim de păcatele noastre, dar fă să le plângem mai tare! Te dorim ca pe scopul a tot ce există! Îți mulțumim ție, binefăcătorul nostru cel veșnic! Te chemăm ca pe puternicul nostru apărător! Dumnezeul nostru, prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, mângâie-ne cu milostivirea și îndurarea ta și apără-ne cu puterea ta de orice boală și neputință. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin. Bucură-te, Marie... Ziua a II-a (3 mai 2024) Răsplătește, Doamne, Dumnezeul nostru, prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, toată iubirea pe care o arată cei care se îngrijesc de bolnavi și suferinzi, înmulțind binecuvântările tale în casele lor! Pentru toți lucrătorii din domeniul sanitar suferința să fie un prilej de a face binele, ca să se arate astfel în inimile lor iubirea pe care ai cerut-o celor ce te urmează. Așa te rugăm, prin Cristos, Domnul nostru. Amin. Bucură-te, Marie... Ziua a III-a (4 mai 2024) O, Maică Sfântă, a celor ce cheamă cu evlavie numele tău! O, grabnică sprijinitoare a neamului omenesc, nădejde a celor deznădăjduiți! La tine alergăm noi atunci când ne aflăm în necazuri și în dureri, așteptând cu milostivire îndurarea ta. Niciun muritor nu a cunoscut o durere mai mare ca a ta, atunci când l-ai văzut pe Fiul tău, Isus Cristos, răstignit pe cruce. Nicio mamă nu a plâns pentru fiii ei cât ai plâns tu pentru căderile și durerile noastre. Știind marea ta grijă pentru cei ce laudă numele tău, te rugăm, Preacurată Fecioară Marie, să privești la suferințele și neputințele noastre și să nu îngădui să fim biruiți de ele! Ajută-ne, Maică Preasfântă, tămăduitoarea bolnavilor, ca simțind ocrotirea ta sfântă, să te cinstim împreună cu toți îngerii și sfinții în toate zilele vieții noastre! Așa te rugăm, prin Fiul tău Isus Cristos, Domnul nostru. Amin. Bucură-te, Marie... Ziua a IV-a (5 mai 2024) Doamne, Dumnezeule, care dăruiești pace celor ce iubesc legea ta, prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, ai grijă de slujitorii tăi bolnavi care sunt greu încercați de descurajare. Nori negri s-au abătut asupra sufletelor lor, încât unii dintre ei nu mai văd razele iubirii tale. Cugetele lor s-au întunecat și nu se mai împărtășesc din lumina ta. Dăruiește-le lor și nouă roadele Duhului Sfânt: iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, bunăvoința, fidelitatea, blândețea și cumpătarea (Gal 5,22), ca atunci când vom părăsi această vale de lacrimi să intrăm în odihna ta cerească. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin. Bucură-te, Marie... Ziua a V-a (6 mai 2024) Doamne, Dumnezeul nostru cel iubitor de oameni, prezentăm înaintea feței tale neputințele și slăbiciunile fraților noștri bolnavi și suferinzi. Frică mare i-a cuprins înaintea încercărilor, în loc să-i cuprindă încrederea în Providența ta și în grija pe care o porți oamenilor. Dăruiește-ne harul să fim cuprinși de speranță pentru ca virusul deznădejdii să nu ne doboare la pământ. Prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, Tămăduitoarea Bolnavilor, te rugăm să nu ne lași fără ajutorul tău ceresc. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin. Bucură-te, Marie... Ziua a VI-a (7 mai 2024) Preasfântă Fecioară Marie, mijlocește la bunul Dumnezeu pentru cei bolnavi forța, curajul și generozitatea de a nu se pierde pe drum, de a nu abandona lupta, de a nu se clătina în fața durerii. Luminează mintea tuturor celor bolnavi să perceapă prezența lui Cristos, o prezență capabilă să dea sens suferinței acceptate și oferite. El care viețuiește și domnește împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt în toți vecii vecilor. Amin. Bucură-te, Marie... Ziua a VII-a (8 mai 2024) Doamne, Dumnezeule al milei și al îndurărilor, prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, trimite harul tău cel sfințitor peste cei care se îngrijesc de bolnavi, copleșindu-i cu harul tău plin de iubire și bunătate față de oameni. Fă ca fiecare om, în mijlocul pustiului său, să găsească un semn al prezenței tale, căci tu ești Dumnezeul care vine în întâmpinarea noastră! Fiecare dintre noi poate fi pentru altul, împreună cu tine, un tovarăș de drum, în comuniune cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Amin. Bucură-te, Marie... Ziua a VIII-a (9 mai 2024) Doamne Isuse Cristoase, cel ce vrei ca toți oamenii să se mântuiască, prin mijlocirea Maicii tale Preasfinte, ne rugăm ca, în ceasul sfârșitului vieții noastre să ne dai minte întreagă, cunoștință adevărată și părere de rău pentru păcatele săvârșite. Plini de credință, speranță și dragoste în veci să lăudăm numele tău cel sfânt. Tu, care viețuiești și domnești împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt în toți vecii vecilor. Amin. Bucură-te, Marie... Ziua a IX-a (10 mai 2024) Sfântă Fecioară Marie, nu uita tristețea noastră, a celor aflați în călătoria pământească. Aruncă o privire plină de bunătate asupra celor care se află în suferință, care se luptă cu dificultățile și care nu încetează să guste zilnic din amărăciunile vieții. Fecioară Marie, veghează la căpătâiul tuturor bolnavilor din lume: al celor care au pierdut orice speranță de vindecare; al celor care strigă și plâng de durere; al celor care nu se pot trata fiindcă nu au bani; al celor care în acest moment și-au pierdut cunoștința și sunt în pragul morții; al celor care au intrat în agonie. Marie, Mama lui Isus și a noastră, sprijină pe cei slabi; întărește-i pe cei care se simt izolați, mângâie-i pe cei care sunt victime ale răutății oamenilor. Ai milă de toți cei care s-au îndepărtat de Cristos! Fii tu siguranța celor care se află în îndoială, lumina celor care caută, forța celor care luptă și căldura inimilor care simt frigul! Prin Cristos, Domnul nostru. Amin. Bucură-te, Marie... * Oficiul pentru Pastorația Sanitară: În sprijinul bolnavilor (telefoane de contact)
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |