Spania: Românii catolici din Madrid, Zaragoza și Lleida în pelerinaj la Lourdes
În zilele de 13 și 14 aprilie 2024, capelaniile romano-catolice din Spania s-au unit într-un pelerinaj la Lourdes. Sfânta Fecioară a adunat în jurul ei capelaniile din Madrid, Zaragoza și Lleida, cu credincioși catolici și nu numai.
Pentru mulți a fost prima experiență, pentru alții o dulce reîntâlnire cu acel loc binecuvântat în care Sfânta Fecioară a deschis o poartă între cer și pământ, pentru a revărsa harul vindecării în trupurile și sufletele a milioane de pelerini care merg să o viziteze cu evlavie și credință în fiecare an.
Pelerinajul a început cu o scurtă prezentare a aparițiilor și a locului, precum și a diferitelor activități spirituale care se pot realiza pentru a scoate maximul profit spiritual din pelerinaj.
A urmat apoi, la ora 11, Calea Sfintei Cruci, urcând pe munte, pe care am oferit-o ca pocăință pentru păcatele noastre și pentru păcatele celorlalți oameni, așa cum cere Sfânta Fecioară. Apoi pelerinii au profitat de ocazie pentru a se spovedi.
La ora 16.00 ne-am unit în jurul altarului, în sanctuar, pentru celebrarea Sfintei Liturghii. Aceasta a fost concelebrată de responsabilii celor trei comunități - pr. Adrian Burcă, pr. Cristian Ciobancă și subsemnatul - și de pr. Mihai Percă, capelan la sanctuar, pe care l-am rugat să ne și introducă în mesajul de la Lourdes, la predică. Părintele ne-a explicat cum toată dispoziția arhitectonică a locului face vizibilă acțiunea Sfintei Fecioare Maria ca aceea care ne conduce la Fiul ei: ne conduce la izvorul apei vii, ne însoțește în contemplarea pătimirii Domnului, ne însoțește în rugăciune pentru intențiile noastre.
Seara am avut parte de o experiență absolut impresionantă în procesiunea cu lumânări, recitând Sfântul Rozariu și cântând din toată inima împreună cu pelerini din toată lumea. Am ajuns obosiți deja la Rozariul acela, dar l-am terminat toți mai odihniți fizic și, mai ales, mai ușurați sufletește.
Încheierea a fost impresionantă: Sfânta Liturghie internațională, duminică dimineață. O adevărată experiență de catolicitate, de universalitate a Bisericii și a devoțiunii față de Maica Domnului.
Capelaniile romano-catolice românești din Spania o cinstim pe Sfânta Fecioară Maria cu titlul de Maica a unității. Și în această ocazie Maica Domnului a demonstrat această calitate a ei de a ne aduna ca pe o mare familie, pentru a ne însoți în pelerinajul acestei vieți, pentru a ne ușura în momentele triste și pentru a împărtăși cu noi bucuriile noastre. Mulțumim Domnului pentru aceste zile de har. Mulțumim Sfintei Fecioare pentru iubirea ei de mama. Mulțumesc tuturor pentru participare și celor care au ajutat să organizăm acest pelerinaj.
Pr. Leonard Diac
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
13-14 aprilie: Spania: Românii catolici din Madrid, Zaragoza și Lleida în pelerinaj la Lourdes