|
© Vatican Media |
Uniunea Europeană și avortul
O zi tristă
de Andrea Tornielli
Cea de ieri [11 aprilie 2024] a fost o zi tristă pentru Europa și pentru instituțiile sale. A stabili că avortul, adică uciderea deliberată a celei mai lipsite de apărare dintre ființele umane - vă rog, nimeni să nu-l numească "adaos" sau "bucată de carne" - să se transforme chiar într-un drept fundamental, spune mult despre deriva etică în care ne aflăm. Nu mai târziu de lunea trecută, a fost publicată o declarația a Dicasterului pentru Doctrina Credinței aprobată de Papa Francisc, referitoare la "demnitatea infinită" a fiecărei ființe umane și o listă non-exhaustivă a încălcărilor la care această demnitate este supusă astăzi. Între aceste încălcări este avortul.
"Este nevoie mai mult ca oricând de curajul de a privi în față adevărul - se citește în documentul care preia texte din magisteriul recent - și de a numi lucrurile cu numele lor, fără a ceda în fața compromisurilor comode sau în fața ispitei de autoînșelare... avortul procurat este uciderea deliberată și directă, oricum ar fi făcută, a unei ființe umane în faza inițială a existenței sale, inclusiv între concepere și naștere. Copiii care urmează să se nască sunt astfel cei mai lipsiți de apărare și nevinovați dintre toți, cărora astăzi se vrea să li se nege demnitatea umană cu scopul de a putea face cu ei ceea ce se vrea, luându-le viața și promovând legislații în așa fel încât nimeni să nu poată împiedica asta. Prin urmare, va trebui să se afirmă cu orice forță și claritate, și în timpul nostru, că această apărare a vieții care trebuie să se nască este intim legată cu apărarea oricărui drept uman. Presupune convingerea că o ființă umană este mereu sacră și inviolabilă, în orice situație și în orice fază a dezvoltării sale".
Este cunoscut că decizia Parlamentului, pentru a intra în vigoare, are nevoie de ratificarea unanimă a celor 27 de țări care compun Uniunea Europeană și la unanimitatea în acest domeniu se va ajunge cu greu. Dar semnalul rămâne: o Europă tăcută, obosită, incapabilă să gândească într-un singur glas inițiative diplomatice pentru a zăgăzui războiul aflat în desfășurare și pierzarea spre care se îndreaptă lumea cu pas tot mai rapid: o Europă incapabilă să se ocupe comunitar de drama migranților și de necesitatea de a-i ajuta evitând ca Mediterana să continue să fie un cimitir, a arătat că are printre prioritățile sale aceea de a consacra ca drept european fundamental o posibilitate pe care de altfel cea mai mare parte a țărilor membre ale UE deja o permite în respectivele legislații, adică uciderea femeilor și bărbaților aflați în faza inițială a existenței lor.
Chiar ieri, în timp ce Parlamentul European vota cu privire la avort, papa, în audiența acordată participanților la Adunarea Plenară a Academiei Pontificale de Științe Sociale, vorbea despre cultura actuală a rebutului care devine cultură de moarte care îi lovește pe cei mai slabi: "Fiecare ființă umană are dreptul la o viață demnă și să se dezvolte integral, «chiar dacă este mai puțin eficient, chiar dacă s-a născut sau a crescut cu limitări; de fapt, asta nu diminuează demnitatea sa imensă ca persoană umană, care nu se întemeiază pe circumstanțe, ci pe valoarea ființei sale. Când acest principiu elementar nu este ocrotit, nu există viitor nici pentru fraternitate, nici pentru supraviețuirea omenirii» (Fratelli tutti, nr. 107)".
(După L'Osservatore Romano, 12 aprilie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu