Ciugheș: Celebrarea Pătimirii Domnului alături de PS Petru Sescu
Vineri, 29 martie 2024, când contemplăm jertfa supremă a Mântuitorului pe cruce, Parohia romano-catolică "Sfânta Maria a Zăpezii" din Ciugheș a fost onorată să celebreze împreună cu PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iași, acest mare mister al mântuirii.
Celebrarea Pătimirii Domnului a cuprins cele trei momente principale ale ceremoniilor din Vinerea Sfântă. În cadrul liturgiei cuvântului, toți cei prezenți au putut asculta relatarea pătimirii Domnului după Sfântul Ioan și cuvântul de învățătură ținut de PS Petru, această parte finalizându-se cu solemna rugăciune universală.
A urmat Adorarea Sfintei Cruci, toți cei prezenți arătându-și prin diverse gesturi venerația și recunoștința pentru actul de iubire supremă: jertfa lui Cristos pe lemnul Crucii.
După ritul Sfintei Împărtășanii, părintele paroh, Adrian Faraoanu, a adus un gând de mulțumire Excelenței Sale pentru prezența sa în mijlocul comunității din Ciugheș, precum și pentru cuvântul de învățătură, care i-a ajutat pe credincioși să pătrundă mai profund misterul Pătimirii Domnului.
Comunitatea din Ciugheș îi mulțumește PS Petru pentru că a ales să celebreze această zi din Triduumul Pascal în biserica noastră, precum și pentru faptul că a stat la dispoziția celor prezenți pentru a se împăca cu Dumnezeu în sacramentul Reconcilierii.
Gerge Ahălănei
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
29 martie: Ciugheș: Celebrarea Pătimirii Domnului alături de PS Petru Sescu